Noua rachetă hipersonică ”Gremlin” va fi testată în 2023
22/02
În Rusia a fost înregistrat al treilea vaccin anti-Covid
22/02

Ucraina, amenințată de un mare partener comercial

Foto: vesti.ru

După punerea sub sechestru a acțiunilor investitorilor chinezi ai companiei ”Motor Sich”, Beijingul ar putea introduce, la rândul său, sancțiuni împotriva Kievului, ceea ce ar putea priva Ucraina de o mare parte din încasările obținute din export, estimează economistul Vsevolod Stepaniuk. Vorbind la un post de televiziune, expertul s-a declarat revoltat de atitudinea autorităților de la Kiev, care nu-și îndeplinesc acordurile semnate, relatează publicația ”Vesti”.

Stepaniuk a avertizat: în calitate de cel mai mare partener comercial al Ucrainei, China ar putea veni cu măsuri de răspuns. În acest caz, Kievul pierde o cincime din exporturile sale, precum și importuri ieftine (produsele chinezești sunt de două-trei ori mai ieftine decât cele ucrainene). La fel de acut se va ridica problema pieței de desfacere pentru produsele ucrainene, respectiv cereale și metale. Principalul lor cumpărător este China. Ucraina a pierdut, practic, piața rusă, după lovitura de stat din 2014 – schimburile comerciale dintre cele două țări s-au redus cu 15 miliarde de dolari și a fost una dintre cele mai mari lovituri date economiei țării.

În același timp, Stepaniuk a subliniat că Statele Unite dictează Ucrainei ce politici comerciale să promoveze, impun interdicții și sancțiuni antidumping.

Recent, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat decizia de a institui sancțiuni împotriva acționarilor companiei ”Motor Sich” – dezvoltator și producător de motoare cu turbină pe gaze pentru aviație. Ele au fost adoptate pe o perioadă de trei ani. Partea chineză intenționează să ceară Ucrainei o despăgubire a pierderilor suferite în valoare de 3,6 miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 786129