Politolog ucrainean. De ce a schimbat Zelenski linia politicii sale
24/02
Maria Zaharova: Șapte ani de la lovitura de stat din Ucraina
24/02

În Rusia a început o nouă eră climatică

Foto: ves-vesti.ru

Tatiana Pozdniakova, specialist principal al Biroului de Meteorologie din Moscova, a explicat care este cauza combinației dintre gerurile năprasnice și precipitațiile abundente din această iarnă.

Într-un interviu acordat cotidianului ”Rossiiskaia gazeta”, ea a anunțat că ultima săptămână din februarie va fi la fel de anormală: soare cu ger năprasnic, urmat de două zile de ninsori puternice, pentru ca apoi vremea să se încălzească până la 0 grade.

După care, temperatura va coborî la fel de vertiginos la minus 25 de grade pe timpul nopții și până la minus 12 grade pe durata zilei. Ca atare, temperatura medie lunară a aerului va fi cu 4 grade sub valorile normale pentru luna februarie.

Pozdniakova a adăugat că această combinație de geruri cu precipitații este ceva neobișnuit pentru anotimpul de iarnă. Iar cauza este începutul unei noi ere climatice.

Expertul a explicat că, înainte, cicloanele circulau de la vest la est, motiv pentru care în nord ere foarte frig, în centrul Rusiei se păstra o vreme moderată, iar la sud era cald. În prezent, cicloanele se deplasează de la nord la sud și de la sud la nord.

”Este evidentă această deplasare pe direcția meridianului (Nord – Sud), puternic pronunțată, a circulației atmosferice. Acest lucru nu indică decât un singur lucru: clima se schimbă și, practic, a început o nouă eră climatică. Însă, asta nu s-a întâmplat ieri și nici în urmă cu un an; este un proces treptat, ce durează, deja, de 5-7 ani. Iar eu nu exclud ca, în următorii ani, cataclismele naturale să fie și mai multe”, a apreciat specialistul.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 836724