Austriecii au mai multă încredere în ”Sputnik V” decât în AstraZeneca
04/03
Fostul șef al diplomației austriece, invitată să lucreze la Rosneft
04/03

Kremlinul: Este exclus. Rusia nu va renunță la Insulele Kurile

Foto: RIA Novosti

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a exclus ideea că Rusia ar putea renunța la Insulele Kurile și a criticat articolele din mass-media nipone ce iau în considerare transferul de teritorii după schimbarea puterii în Federația Rusă, relatează TASS.

Reprezentantul Kremlinului a îndemnat să nu fie lecturate materialele care dezvoltă această temă. ”Nu citiți aceste articole. În toate țările, inclusiv în Japonia, sunt foarte mulți extremiști, foarte mulți adepți ai unor astfel de opinii extreme și foarte mulți cei care încearcă să înlocuiască abordarea constructivă a perspectivelor de dezvoltare a relațiilor bilaterale cu asemenea păreri extreme”, a declarat Peskov.

Lenta.ru menționează că, la mijlocul lunii februarie, secretarul general al Cabinetului de Miniștri al Japoniei, Katsunobu Kato, a declarat că Tokyo vrea să obțină o soluție definitivă a problemei privind apartenența la Rusia a Insulelor Kurile.

”Cred că, și pe viitor, guvernul va continua linia negocierilor insistente, în conformitate cu principala noastră abordare în rezolvarea acestei chestiuni teritoriale și încheierea unui tratat de pace”, a subliniat oficialul nipon.

Ministerul Rus al Afacerilor Externe a reacționat la declarația lui Kato și a subliniat că tema unui eventual transfer, de către Rusia, a Insulelor Kurile către Japonia este imposibil de abordat în contextul încheierii unui tratat de pace.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, între Moscova și Tokyo nu a fost încheiat un tratat de pace. Principalul obstacol pentru semnarea lui a fost disputa teritorială nerezolvată privind partea sudică a Kurilelor – insulele Iturup, Kunașir, Șikotan și grupul de insule Habomai. Partea niponă definește Kurilele de Sud drept teritoriu suveran și nu recunoaște suveranitatea rusă asupra lor. La rândul ei, Moscova nu recunoaște litigiul teritorial în sine. La fel ca Tokyo, Washingtonul consideră Kurilele de Sud drept parte a Japoniei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 836747