Arme chimice. Kosaciov: Occidentul încalcă interdicțiile, dar acuză Rusia
05/03
Bloomberg. Rusia trebuie să ”îngrădească” utilizarea dolarului, spune un înalt diplomat
06/03

Un britanic a explicat de ce doar rușii au suflet

O capodoperă a arhitecturii medievale ruse - Biserica Acoperamântul Maicii Domnului de pe râul Nerli, Regiunea Vladimir (anul 1166)/Foto: RIA Novosti

Britanicul Craig Ashton le-a explicat prietenilor lui de pe Facebook ce înseamnă ”sufletul rus”, ajungând la concluzia că numai rușii au așa ceva, relatează agenția Rambler.ru.

În 2003, când Craig a ajuns pentru prima dată la Moscova, el a auzit că doar rușii au suflet; restul au ”un suflet mărunt”. Acest lucru l-a revoltat foarte tare și a dorit să demonstreze contrariul.

Crage Ashton/ Foto: paperpaper.ru

Dar după 17 ani de la prima cunoștință cu Rusia, Craig a înțeles că sufletul rus este un adevărat fenomen al omenirii.

”Este greu de descris cu exactitate. Este precum vântul. Vântul nu îl vezi, dar efectul poate fi văzut și chiar vântul poate fi simțit”, a explicat britanicul. El susține că a avut de-a face cu efectul sufletului rus generos de mai multe ori. Când veneau vremuri grele în viața lui, apăreau totdeauna, alături de el, oameni altruişti, gata să-l ajute. Și a adăugat că toți rușii au ceva sacru ascuns în adâncul lor, care îi unește pe oameni, de la Kaliningrad la Vladivostok, de la Murmansk până în Crimeea.

Craig crede că rușii nu au primit în dar sufletul chiar atât de simplu, ci ca o răsplată pentru toată suferința lor. Acesta este un fel de moștenire genetică, cu care a fost premiat poporul rus pentru secolele de războaie și necazuri teribile, pentru faptele mari de eroism și realizări.

”Sufletul rus s-a format în timp – în geruri năpranice, în izbe, pe câmpuri, în pădurile și mlaștinile înghețate, sub freamătul șoptit al mestecenilor, sub represiunea țarilor și sub atacurile dușmanilor externi, din toate părțile, sub cupolele mărețelor catedrale și sub zidurile înalte ale kremlinurilor, sub privirea severă, dezaprobatoare a Marivannei (Maria Ivanovna – numele generic pentru o învățătoare – n.r.) în școlile cu disciplină riguroasă, în notele pline de suflet ale cântecelor populare și în cuvintele poeților naționali, și la ferestrele stropite de ploi triste ale blocurilor din noile cartiere. Acolo s-a născut și a înflorit Sufletul rus”, a concluzionat britanicul.

 

2 Comments

  1. bedreaga sorin spune:

    adevarat

  2. b.sorin nu sunt troll spune:

    daca vrei sa vezi cum e viata adevarata mergi in RUSIA pentru ca viata adevarata o distruge CAPITALISMUL , as fi vrut sa il cunosc pe DOMNUL PUTIN pentru ca merita
    foarte mult , e cineva care are grija de popor , nu de interese personale sau altceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 836791