Diplomat ucrainean: Trebuie să ne pregătim pentru ruperea relațiilor cu Rusia
09/03
SUA planifică atacuri cibernetice asupra sistemelor guvernamentale ale Rusiei
09/03

Corneliu Vlad: Gorbaciov. Între infern și paradis

Corneliu Vlad/ Foto din arhiva personală

Centrul de Studii Ruse și Sovietice ”Florin Constantiniu” (http://centruldestudiirusesisovietice.blogspot.com/)  a pregătit un grupaj de articole consacrate celei de-a 90 aniversări de la nașterea lui Mihail Gorbaciov. Propunem atenției cititorilor noștri aricolul semnat de gazetarul și scriitorul Corneliu VLAD.

                                                                                                                                           Hegel: „Oamenii fac istoria, dar nu știu ce istorie fac.“

Mihail Gorbaciov este, probabil, liderul politic contemporan nouă cu cea mai bizară și derutantă traiectorie. „Pentru mai dreapta cinstire” a lui Gorbaciov, ca să reluăm exprimarea poetului și matematicianului Ion Barbu, trebuie să mai treacă timp, chiar dacă de la întemeierea statului sovietic au trecut zeci și zeci de ani, iar Gorbaciov a părăsit de mult Kremlinul. Se dovedește încă o dată cât de înțeleaptă a fost remarca liderului comunist chinez Ciu Enlai care, la peste două sute de ani de la Revoluția Franceză, socotea că este încă prea devreme pentru a o putea judeca așa cum se cuvine. Pentru contemporanii săi, Gorbaciov, rămâne „o enigmă n-esplicată”, vorba lui Eminescu, care „stă și azi în fața lumii și vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres”. Stânca arsă este constructul sovietic prăbușit precum Turnul Babel, iar eresul, ceea ce înseamnă între altele și concepție falsă, este idealul și proiectul comunist.

Strădania de a-l așeza pe Gorbaciov în locul său potrivit în istoria Rusiei și a lumii a produs o recoltă prodigioasă și deconcertantă de aprecieri. A fost Gorbaciov salvatorul țării sale sau groparul ei? Hans-Dietrich Genscher, ministrul de Externe vest-german din timpul reunificării Germaniei, spunea că Gorbaciov „a deschis un viitor întregii Europe”. Pentru scriitoarea franceză Françoise Sagan, el este „inițiatorul eliberării celei mai incredibile, celei mai dorite, celei mai riscante”. Dar regizorul de film rus Nikita Mihalkov și Vladimir Putin îl incriminează drept autorul „celei mai mari catastrofe geopolitice“ a secolului XX. Fostul premier al U.R.S.S., Nikolai Râjkov, îl vede mai degrabă ca pe „un predicator care ar fi vorbit ore în șir, dar nu să conducă metodic și echilibrat țara, căci era prea impulsiv și puțin organizat”. Iar pentru Anatoli Lukianov, președintele ultimului Parlament al U.R.S.S., era „un simplu militant al Tineretului comunist, obișnuit să nu-și ia nicio responsabilitate”. În sfârșit, personalitatea occidentală care a atras atenția lumii asupra sa și l-a consacrat ca lider comunist cu totul diferit de predecesorii săi, premierul britanic Margaret Thatcher, a spus, după ce l-a cunoscut personal, că „este relativ deschis și inteligent, amabil și înzestrat cu farmec și umor. Îi găsesc un anume simț al afacerilor. În fine, îmi place.”

Și enumerarea unor asemenea aprecieri, diametral opuse, poate continua cu alte şi alte exemple care sporesc nedumerirea. Dar e clar că în timp ce occidentalii stăruie pe calități și acțiuni benefice, compatrioții săi denunță superficialitatea și lipsa de responsabilitate a fostului lider al țării lor.

Gorbaciov a fost liderul suprem al U.R.S.S. din 1985 până în 1991. Doar șase ani. Mai puțin decât mandatul unui președinte al Franței sau decât durata maximă a unei președinții a Statelor Unite. Dar șase ani care au zguduit țara sa și întreaga arhitectură a vieții internaționale, echilibrul și paradigma ei.

Există oare, în noianul de judecăți asupra lui Gorbaciov, vreo trăsătură dominantă asupra căreia să se întâlnească toate aprecierile, atât de diferite între ele, care îl definesc pe salvatorul/groparul superputerii sovietice? Probabil că măcar una întrunește consens: Gorbaciov a dezlănțuit curajos, dar poate și lipsit de clarviziune, un proiect, un proces la scara Rusiei, iar prin aceasta și a lumii, o nouă paradigmă evolutivă. El a imprimat unei lumi crispate, încleștată în război rece și înspăimântată de nimicirea civilizației umane prin război nuclear, o nouă și salutară formulă de salvgardare a omenirii, amenințată de pericolul autodistrugerii reciproc asigurată într-un război nuclear sovieto-american atotdistrugător.

Salvarea a venit atunci de la Moscova, chiar dacă și Washingtonul, și Vaticanul, și alții au fost receptivi și părtași la această schimbare. Gorbaciov a introdus în gândirea și acțiunea politică internațională un nou mod de abordare. A gândit și a acționat altfel decât până la el. S-a putut vedea această nouă abordare de către oricine, chiar din primele clipe ale instalării sale ca lider la Kremlin. L-a văzut atunci pentru prima oară la televiziune o lume întreagă, în tribuna înaltă, distantă și glacială a Mausoleului cu rămășițe umane mumifiate din Piața Roșie. Eram cu toții obișnuiți ca de 7 noiembrie sau cu alte prilejuri ale ritualului comunist să vedem tronând sus și departe de furnicarul uman din Piață niște siluete purtând același tip de pălărie sau de căciulă, care stăteau țepene și aparent impasibile, și ele ca niște mumii, deasupra mulțimilor agitate și entuziasmate la comandă. La mitingul de doliu al predecesorului sau în funcția supremă de la Kremlin, în tribuna sacerdotală, între impasibilele siluete care doar făceau din când în când cu mâna gloatelor strânse la îngropăciune, un singur om se mișca energic, vorbind și gesticulând cu unul și cu altul, trecând de la un interlocutor la altul sau chemându-i la el, purtându-se firesc, ca un om și nu ca o statuie împietrită. „Iată un nou stil de conducător sovietic” – mi-am zis atunci, fără să-mi închipui ce mare lucru era, până unde va ajunge în cele din urmă ineditul acestui detaliu.

Şi totuşi, Gorbaciov este văzut azi mai de toată lumea mai degrabă ca un personaj ambiguu. Este drept că, fără el în fruntea U.R.S.S., războiul rece ar mai fi durat și nu se știe la ce-ar fi dus. Ar mai fi durat și Uniunea Sovietică, și „sistemul mondial socialist“, Tratatul de la Varșovia, C.A.E.R. etc., și Zidul Berlinului care scinda Germania şi continentul.

Gorbaciov a dezlănțuit energii salutare în toate aceste direcții. Dar, la nivelul specialiștilor în istorie recentă și în percepția colectivă, Gorbaciov rămâne greu de înțeles în intențiile sale. Nu se știe prea bine ce ar fi vrut de fapt să facă și dacă a acționat conștient sau nu în ceea ce a întreprins, dacă a avut clar în minte unde vor duce schimbările inițiate de el. Oricum, a fost depășit de evenimente. Iar de aici, o înfrângere amară. Au pierdut și el personal, și Uniunea Sovietică, și comunismul. Dar au câștigat înnoirea și democrația în spațiul sovietic, libertatea în Europa de Est, Germania – care s-a reunificat și, mai ales, pacea lumii. Gorbaciov se supăra când se afirma că statul pe care l-a condus a fost înfrânt prin încheierea războiului rece, fapt istoric în care el a avut rolul decisiv. Poetul Evtușenko spune că Gorbaciov, cu prețul dispariției U.R.S.S., a salvat pacea lumii. Gorbaciov însuși susține că el, personal, a fost înfrânt, dar perestroika a câștigat.

Şi iată cum, prin soarta lui, Mihail Gorbaciov oferă încă un exemplu celebru de ceea ce numim ingratitudine a contemporanilor față de marii lor oameni. Pe drept sau pe nedrept. Din antichitate, de la Cezar, ucis în culmea gloriei, și până în zilele noastre, patria nu le-a fost neapărat recunoscătoare binefăcătorilor ei. Churchill a pierdut alegerile când tocmai se pregătea să savureze pe îndelete victoria în cel de-al Doilea Război Mondial și punea la cale, împreună cu ceilalți doi mari, sovieticul și americanul, noua împărțire a lumii. Generalul de Gaulle, care a redat Franței stabilitatea și grandoarea, a fost înfrânt într-un referendum fără miză chiar în zenitul carierei sale. Stalin a avut parte și el de ingratitudine, e drept, de una postumă și care parcă începe să se estompeze.

Pentru a citi textul integral, precum și celelalte aricole pe această tema, pregătite de către Centrul,  apăsați aici

2 Comments

  1. Președinția lui Mihail Gorbaciov a fost destul de controversată. Se pare că autoritățile britanice au declasificat niște documente, care au legătură cu prima vizită oficială a lui Mihail Gorbaciov în Marea Britanie în 1984 (practic cu câteva luni înainte să ajungă la conducerea URSS-ului), precum și cu discuțiile purtate cu premierul britanic de atunci, Margaret Thatcher. Aceasta l-a descris pe viitorul lider sovietic ca pe o persoană cu care se putea ajunge la un acord, în vederea îmbunătățirii relațiilor dintre Occident și URSS. Multă lume însă, îl consideră pe Gorbaciov un trădător și un agent al serviciilor de informații occidentale.
    Un real mister rămâne motivul pentru care Gorbaciov a retras trupele sovietice din Afganistan, predând astfel în mâinile SUA influența geopolitică a URSS-ului în Orientul Mijlociu. În opinia mea, fostul președinte nu a distrus numai URSS-ul, a nimicit inclusiv blocul de state care aparțineau Pactului de la Varșovia și care reprezentau o contrapondere a imperialismului american și NATO, oferind în acest fel posibilitatea extinderii NATO către Est, atât în țările fostei URSS cât și în statele fostei comunități socialiste. În fond, Gorbaciov nu a primit nici o garanție internațională că și NATO va fi dizolvată simultan cu Tratatul de la Varșovia. Acest lucru poate fi greu considerat ca miopie politică din partea unui politician experimentat! Apoi, Gorbaciov dar și Elțîn au privat armata rusă de eficacitatea luptei și au distrus complexul militar-industrial rus.
    Tot Gorbaciov a promovat înființarea regimurilor pro-americane în Rusia și în țările satelit ale URSS-ului, în fostele state coloniale tinere din Asia, Africa și America Latină, ceea ce a condus la stabilirea unor dictaturi militare îndreptate împotriva populațiilor, netezind terenul revoluțiilor colorate.
    De la condamnarea stalinismului, serviciile de intelligence occidentale s-au axat pe ecuația sistemelor comuniste și pe regimurile fasciste. A început o revizuire a istoriei celui De-al Doilea Război Mondial, încercând să se justifice (treptat) agresiunea lui Hitler împotriva comunismului. În Europa, spre deosebire de deciziile de la Potsdam, neofascismul a luat avânt cosmetizat în neoliberalism. Atunci când Organizația Pactului de la Varșovia a retras trupele din punctele „fierbinți”, forțele SUA de „menținere a păcii” au fost desfășurate imediat în aceleași locuri, rezultatul „muncii” americanilor fiind terorismul internațional, transformarea Balcanilor și a Orientului Mijlociu în butoaie de pulbere, exact ca înainte de Primul Război Mondial. Puterea președintelui URSS s-a transformat rapid într-o ficțiune. Privând autoritățile de verticala partidului, liderii perestroika nu au putut să creeze un nou model eficient, anarhia fiind simțită din ce în ce mai mult.
    Politicile lui Gorbaciov au condus în cele din urmă la divizarea popoarelor Uniunii Sovietice, rezultatele fiind pierderea suveranității lor, întemeierea unor regimuri marionetă pro-occidentale, aderarea la NATO, războaie civile, o creștere a eroizării lui Bandera, rusofobie etc.
    Gorbaciov a „dinamitat” munca minuțioasă de 2 ani a lui Brejnev din 1975, concretizată în semnarea la Helsinki a Actului final al Conferinței privind securitatea și cooperarea în Europa, cu participarea a 33 de state europene, inclusiv SUA și Canada, tratat prin intermediul căruia era recunoscută paritatea celor 2 tabere: a socialismului și respectiv a capitalismului. Lumea bipolară din acel moment era un factor de descurajare a agresiunii americane. Pentru prima dată după WWII, confruntarea la nivel oficial a fost lichidată în Europa, RFG și RDG recunoscându-se reciproc, ca și granițele comune cu Polonia și Cehoslovacia. Aceasta a fost victoria diplomației sovietice, în vreme ce Gorbaciov a fost doar o unealtă în mâna occidentalilor, care urmăreau slăbirea Rusiei și transformarea ei într-o colonie pentru a avea acces nestingherit la resursele sale.
    Prin urmare, în anii *90, Mihail Gorbaciov a câștigat Premiul Nobel pentru trădarea poporului sovietic și pentru a le permite americanilor să înconjoare Rusia cu bazele lor. Totul în numele unei „democrații” și a unui „american dream” pe care nu le-a solicitat nimeni.

  2. Balici Mihai spune:

    Asa este, dar nu inteleg de ce nu a fost judecat Gorbaciov pentru inalta tradare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1044000