Rușii au cumpărat tone de aur
12/07
Putin a scris un articol despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor
12/07

Igor Dodon, despre relațiile dintre Moldova și Rusia în perioada de după alegeri

Foto: Reuters

Fostul președinte al Moldovei, Igor Dodon (în imagine), crede că după ce forțele pro-europene au ajuns la putere în republică, perioada de bune relații dintre Moldova și Rusia s-a încheiat.

”Din păcate, cred că perioada de relații bune pe care le-am avut în ultimii patru ani a trecut”, îl citează pe Dodon agenția TASS.

El și-a exprimat speranța că actualul președinte al Republicii Moldova și parlamentul care îl susține ”vor fi suficient de inteligenți” pentru a nu aduce situația cu Rusia la ceea ce a fost în 2014-2015, când partea moldovenească ”a rămas, practic, fără piețe de vânzare și când diplomații ruși erau expulzați de la Chișinău”.

Anterior, Dodon a felicitat Partidul Acțiune și Solidaritate și președintele actual al republicii, Maia Sandu, pentru câștigarea alegerilor și a anunțat trecerea blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor în opoziție.

Ultima oră:

Luni, Igor Dodon a declarat, într-un briefing, că partidul câștigător Acțiune și Solidaritate ar trebui să formeze un cabinet cât mai curând posibil. ”Se știe că partidul Acțiune și Solidaritate a vorbit, anterior, despre necesitatea unirii cu România. Acest lucru nu se va întâmpla în viitorul apropiat, dar ei vor lucra în această direcție; blocul nostru este categoric împotrivă”, a accentuat Dodon.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1100221