Pușkov: Este timpul ca SUA să nu mai facă pe fata inocentă jignită
27/07
Zaharova: Activitatea Svetlanei Tihanovskaia, finanțată integral de Occident
27/07

Lermontov, poetul îndrăgostit de Caucaz. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Portret al lui Mihail Lermontov, de pictorul P.Zabolotski. 1837/ Foto: yandex.ru

La 27 iulie 2021 comemorăm 180 de ani de la dispariția lui Mihail Iurievici Lermontov, unul dintre cei mai reprezentativi poeți și scriitori ai Rusiei. De fapt, Lermontov este cotat ca al doilea poet rus, după Pușkin.

Mihail Lermontov s-a născut la Moscova, la 15 octombrie 1814, iar după divorțul părinților săi a fost luat sub aripa ocrotitoare a bunicii din partea mamei, o aristocrată autoritară, care s-a îngrijit ca nepotul său să primească cea mai bună educație. După moda vremii, Mikhail învață limbi străine (neapărat franceza și, secundar, germana), instrumente muzicale și pictură.

În 1825, Lermontov are primul contact cu Caucazul – devenit un real jalon al destinului său – care îl impresionează pe viitorul artist prin peisaje și nu numai. Această zonă, un adevărat creuzet cultural, devine o sursă de inspirație și pentru Lermontov (mai ales pentru poemele sale timpurii), la fel cum a inspirat, de-a lungul timpului, mulți alți poeți și scriitori.

Întors la Moscova, în 1830, începe să scrie și mai multă poezie, cu influențe din Byron. Merge la Universitate, dar se reorientează către o carieră militară – se înscrie la o școală de cavalerie militară din Sankt-Petersburg –  fără să realizeze, inițial, că disciplina, exercițiile militare și alcoolul nu fac parte din predispozițiile sale. În schimb, desenează din ce în ce mai mult, descoperindu-și valențe de caricaturist, alături de cele de epigramist. Este evident că spiritul critic, revoluționar, în profund dezacord cu vremurile și nedreptățile sociale, a început să se exprime din ce în ce mai mult. Atât de mult, încât moartea lui Pușkin (1837) va fi sursa de inspirație pentru ”Moartea unui poet”, o acuză dură la adresa înaltei societăți, pe care o considera, moralicește, vinovată de sfârșitul prematur al marelui poet.

Accentele critice, șfichiul nemilos și acid al versului lui Lermontov încep să deranjeze și poetul este nevoit să plece într-un prim exil – chiar în locul copilăriei sale, Caucazul. Aici, nu ”șomează” defel: pictează, scrie poezie, studiază folclorul și limbile locale.

Întors la Sankt-Petersburg (grație insistențelor și influenței bunicii), începe să lucreze la romanul său ”Un erou al timpurilor noastre”, care va fi publicat în 1840, lucrare care-l plasează pe Lermontov în postura de unul dintre fondatori ai prozei ruse.

Duelul cu fiul unui diplomat francez (din pricina prințesei Șcerbatova), în februarie 1840, îl trimite, din nou, pe Lermontov în Caucaz. El ajunge la Regimentul de infanterie Tenghinski și va participa inclusiv la luptele cu rebelii locali.

Ultimul an de viață, 1841, îl petrece tot în Caucaz de Nord, la Piatogorsk, unde se reîntâlnește cu un vechi coleg din școala militară, ofițerul Martînov. Fatală întâlnire, fiindcă Martînov nu apreciază ironia fină și șarjele lui Lermontov; îl provoacă la duel, iar seara zilei de 27 iulie 1841 aduce sfârșitul poetului care nu tratase cu seriozitate supărarea fostului său coleg.

În cei doar 26 de ani de viață, Mikhail Lermontov a publicat un singur volum de poezie, ”Poeme”. Moștenirea sa este uriașă – peste 400 de poeme (”Caucazul”, ”Vă salut, albaștri munți ai Caucazului”, ”Corsarul”, ”Criminalul”, ”Ultimul fiu al libertății”, ”Oleg”, ”Cerșetorul”, ”30 iulie 1830”, ”Demonul”, ”Boiar Orșa”, ”Borodino”, ”Cavalerrul captiv”, etc.), proză (”Un erou al timpurilor noastre”, ”Prințesa Ligovskaia”), drame (”Mascarada”), acuarele, pânze în ulei, peisaje, portrete și caricaturi. În arta sa, filozoficul și psihologicul se împletesc armonios (de altfel, el este cel care pune bazele realismului psihologic în literatura rusă).

Autoportret al lui Mihail Lermontov/ Foto: yandex.ru

 

Cu trei configurații astrale în Balanță (Soare, Venus și Marte), nici c-ai bănui ce se poate ascunde în mintea și în sufletul poetului (asta, dacă nu-i cunoști opera). Da, dar diplomata Balanță are un execepțional spirit de dreptate și este foarte responsabilă (nu degeaba simbolul Justiției este… o balanță, perfect echilibrată!) și, fiind semn de Aer, va face cunoscut acest lucru – prin comunicare, în cele mai diverse forme.

Mai mult, decanul care găzduiește Soarele natal al lui Lermontov este patronat de Jupiter, iar gradul solarian este guvernat de Saturn – doi aștri care au de-a face cu dreptatea, atât în Cer, cât și pe Pământ.

Cuadratura Soarelui cu Saturn i-a creat probleme cu autoritățile, iar sextilul cu Neptun l-a inspirat și i-a dat har.

Lui Mikhail Lermontov i-a fost dat, de către stele, să fie celebru – Soarele său activează Arcturus și Spica, stele fixe care aduc faimă, onoruri, avere.

Luna și Mercur în Scorpion, conjuncte, sunt responabile cu spiritul de observație, cu capacitatea de a diseca metodic, cu subtilitățile psihologice (”Istoria sufletului omenesc e, poate, mai interesantă și mai folositoare decât toată istoria”), cu intuirea astralului demonic, surprins atât de bine în celebrul său poem ”Demonul”. În plus, aspectul de conjuncție al celor doi aștri determină și susține foarte eficient toate formele de comunicare – scrisul, în primul rând. Având în vedere trigonul conjuncției cu Nodul Nord Lunar (Sensul Vieții), putem afirma că poetul s-a achitat de misiunea sa personală, acea de a se exprima prin scris.

Venus, patronul Balanței natale, face o conjuncție cu Jupiter – șansă, succes, scară valorică justă, dar și o alta cu Marte – entuziasm, exprimare lejeră a sentimentelor, eleganță, drag de frumos. Deși nu a fost căsătorit, Mikhail Lermontov nu a fost deloc indiferent față de sexul complementar, ci dimpotrivă – cel puțin, asta spune conjuncția celor doi semnificatori sexuali, Venus și Marte. Deși semn cardinal, Balanța se comportă, teoretic, asemeni unui semn mutabil și predispune la flirt și inconstanță, dar și la fidelitate; se pare că marea dragoste (deși neîmplinită) a lui Lermontov a fost una singură, prietena sa din copilărie, Varvara Lopukhina.

 

Deși nu a fost un apropiat al lui Pușkin, este foarte interesant de remarcat câte similitudini îi leagă pe cei doi: ambii aparțineau aristocrației și au avut parte de viața boemă aferentă clasei sociale, au manifestat același spirit revoluționar (romantic-revoluționar) și au avut de suferit de pe urma ”nesupunerii”; amândoi au fost exilați (de două ori) și s-au duelat cu câte un francez, din cauza unei femei (cu deosebiri). Și, cel mai ciudat, ambii sfârșesc tragic, în urma duelului.

 

 

 

 

 

 

1 Comment

  1. Din câte știu, Lermontov îl venera pe Pușkin. Cel mai mult îi plăcea „Evgheni Oneghin”. El însuși i-a mărturisit acest lucru lui Bielinski. Apoi, tot Lermontov a învinuit înalta societate din Sankt Petersburg pentru moartea lui Aleksandr Pușkin.
    Pe de altă parte, nu văd amintită în cadrul articolului poezia „Mtiri” una dintre cele mai strălucitoare creații ale sale. „Mtiri” întruchipează în sine cea mai bună experiență a unui autor romantic, care a cântat de multe ori natura maiestuoasă a munților și care a creat imaginea unui erou indubitabil și iubitor de libertate. Ba mai mult, complotul ei ajută la înțelegerea idealurilor și credințelor morale ale autorului însuși. Într-o oarecare măsură, mărturisirea eroului poate fi considerată un mod de exprimare a gândurilor și speranțelor care l-au chinuit pe poet într-un moment dificil pentru Rusia. Prin 1830, dacă-mi amintesc bine, a fost scrisă poezia „Spovedanie”. Baza acesteia a fost monologul unui tânăr spaniol-pustnic, care a fost închis într-o mănăstire. Eroul, condamnat la moarte, nu-și regretă deloc soarta. Dimpotrivă, se răzvrătește împotriva legilor crude și este gata să lupte pentru dragostea omenească. Visele și aspirațiile sale neîmplinite se ghicesc în povestea „Mtiri”.
    Puțin mai târziu, pe la mijlocul anilor 1930, Lermontov a scris o altă poezie – Boierul Orșa. Acțiunea are loc în perioada domniei teribile a lui Ivan cel Groaznic. Povestea vieții eroului principal Arseni se regăsește într-o manieră similară în soarta spaniolului-pustinic, iar unele rânduri ale discursurilor lor aprinse sunt aproape complet repetate. În noul poem, complotul devine mult mai complex și include povestea iubirii nefericite a unui simplu sclav și a fiicei unui nobil. Mai târziu, ideile principale ale acestor lucrări (apropo, Lermontov nu le-a publicat niciodată) își vor găsi forma concretă în povestea „Mtiri”, care ne permite să observăm destul de limpede interconectarea lor directă, ceea ce demonstrează că istoria creației operei „Mtiri” a acoperit câțiva ani din opera autorului, prevalând chiar asupra creșterii monahale a eroului. Intenția ideologică a poemului atestă spiritul rebel al poetului însuși, practic sufocat în atmosfera de insensibilitate care a domnit în Rusia anilor 1930. Operele lui Pușkin, Lermontov, Nekrasov, Tiutcev, Blok, Ahmatova, Țvetaeva, Esenin, Maiakovski, Iosif Brodski multora dintre noi, cei născuți în comunism, le-au marcat existența și le-au creat acel sentiment al colosalului, al sublimului, trăsături care însoțesc (în opinia mea) întreaga creație artistică rusă. Plăcute amintiri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 997320