Antonov: SUA pot influența Kievul în privința dialogului cu Donbassul
03/08
Corneliu Vlad: Nord Stream, un posibil embrion al reconcilierii istorice și conlucrării general europene
04/08

Despre dezinformările apărute în Formula AS cu privire la datoriile Rusiei față de SUA

1943. Abadan, Iran. Avioanele de vânătoare americane, pregătite pentru a fi aduse în URSS/ Foto de arhivă

Georgiana ARSENE,                                                                                                                                                                                                ”În prima linie”

Am citit, cu nespusă tristețe, un așa-zis editorial publicat în prestigioasa revistă ”Formula AS”, citită de românii din toată țara. Din păcate, autorul se folosește de notorietatea publicației – 140.000 de abonați pe Facebook, dar sunt mulți care primesc ziarul prin poștă sau îl cumpără de la chioșcuri- pentru a induce în mentalul colectiv minciuna că URSS nu și-a plătit datoriile față de SUA, în cadrul contractului Lend-Lease.

”Răzbunarea tezaurului national” este titlul editorialului semnat de Ion Longin Popescu, un personaj premiat chiar de Academia Română cu ”Diploma Distincția Culturală” pentru modul ”excepțional în care a apărat poziția Academiei Române în problema Roșia Montana”. Materialul este publicat în Formula AS, o publicație de notorietate, cu un număr foarte mare de abonați atât în mediul online – 140.000, cât și în spațiul fizic.

Dezinformare: Rusia, datoare SUA

La o simplă căutare pe Google a numelui lui Ion Longin Popescu, se găsesc aprecieri dintre cele mai frumoase la adresa sa. Tocmai de aceea se pune întrebarea ce anume l-a determinat pe acest jurnalist și scriitor să se preteze la a scrie un text fără cap și fără coadă, în care să dea – metaforic, desigur, palme Rusiei acuzând-o că nu face sluj în fața ”binefăcătorului” său, adică Statele Unite ale Americii.

Longin vine și ne spune că Rusia e datoare Statelor Unite ale Americii. El interpreteză o declarație a lui Iosif Stalin care a spus, într-o discuție cu ambasadorul american că, dacă SUA nu ar fi ajutat URSS, atunci nu ar fi câștigat războiul. Longin nu ne mai spune că, de fapt, această informație apare în memoriile lui Nikita Hrusciov, adică nu are efectiv declarația lui Stalin.

Cu alte cuvinte, Longin scoate din context o informație.

Mai departe, jurnalistul vine și ne spune în ce constau ajutoarele americane. Sursa sa de informare pentru editorial este o postare a Ambasadei SUA la București din data de 9 mai 2021. https://web.facebook.com/bucharest.usembassy/posts/10165462326470454

”Iată în ce constau ajutoarele ame­ricane: 14.000 de avioane, 13.000 de tancuri, 400.000 de jeepuri și camioane, lenjerie, ciorapi, cizme, pături și medicamente, benzină, motorină și mâncare în valoare de 180 de miliarde de dolari (la cursul actual). Față de o asemenea binefacere, tot neamul politic al Rusiei ar trebui să fie veșnic recunoscător Americii”, scrie Longin.

Cu privire la afirmația mincinoasă potrivit căreia ”În realitate, datornicul nu a dat nimic înapoi; dimpotrivă, s-a aflat mereu în conflict cu binefăcătorul său”, adevărul este altul, iar Login dovedește că dezinformează în mod deliberat.

URSS le-a plătit aliaților cu aur

Lend-Lease nu înseamnă caritate sau, ca să înțeleagă și Login, pomană. Există o versiune conform căreia asistența de împrumut-închiriere din SUA avea o natură aproape caritabilă și era gratuită, dar nu este cazul. Și aceasta pentru că, la o examinare mai atentă, această versiune nu rezistă criticilor.

Guvernul SUA nu a publicat niciodată rapoarte detaliate cu privire la ce și la cât a fost trimis în URSS în cadrul programului Lend-Lease.

Washingtonul a primit materiile prime necesare cu un cost total de aproape 20 de procente din materiile prime din URSS și armele care i-au fost transferate.

Din URSS au fost trimise 32 de mii de tone de mangan și 300 de mii de minereu de crom. Importanța lor în industria militară a fost extrem de mare.

Un fapt interesant: în timpul ofensivei Nikopol-Krivoi Rog (URSS) din februarie 1944, industria germană a pierdut oportunitatea de a folosi manganul de pe acest teritoriu ocupat.

Urmarea a fost că rezistența placii de blindaj frontale de 150 mm a ”tigrilor regali” germani a scăzut semnificativ.  Ea a început să reziste la impactul obuzelor de artilerie sovietice mult mai puțin decât o placă de blindaj similară, chiar de 100 mm, care anterior era pe ”tigrii” convenționali.

În plus, pentru livrările aliate, URSS, care nu avea rezerve în valută americană, le-a plătit aliaților cu aur. Iar această plată, până la mijlocul războiului – 1942-1943 – se ridica la 40 de tone de aur!!!!!!

Astfel, un singur crucișător britanic „Edinburgh”, care a fost scufundat de submarinele germane în mai 1942, conținea 5,5 tone de aur sovietic.

Condițiile împrumuturilor au fost următoarele: URSS a plătit 40% din costul în aur sau dolari și restul de 60 de procente printr-un împrumut cu plăți finale la 5 ani după încheierea ostilităților.

După sfârșitul războiului, URSS a înapoiat o parte semnificativă a armelor și a echipamentului militar, așa cum era de așteptat în temeiul acordului de împrumut-închiriere, și a primit în schimb o factură pentru o sumă rotundă de 1300 de milioane de dolari.

Americanii au încărcat toate vehiculele și echipamentele returnate care au venit pe calea ferată din partea europeană a URSS prin întreaga țară până la Vladivostok pe vapoare și șlepuri. După aceea, au inundat marfa returnată de sovietici.

Pe fondul anulării neremunerate a datoriilor de împrumut-leasing către alte puteri, acest lucru arăta ca un jaf direct. Prin urmare, Iosif Stalin a cerut recalcularea datoriei aliate.

Americanii au fost nevoiți să admită că ”s-au înșelat puțin”, dar în același timp ”au lichidat” dobânzile pentru suma totală și suma finală, ținând cont de aceste dobânzi, recunoscute oficial de URSS și SUA în conformitate cu Acordul de la Washington din 1972. Conform acestui acord, suma era de 720 de milioane de dolari. Dintre acestea, 48 de milioane au fost plătit de SUA în 1973.

După aceea, plățile au fost încheiate din cauza introducerii de către partea americană a măsurilor discriminatorii în comerțul cu URSS (în special, bine-cunoscutul ”Amendament Jackson-Vanik”).

Abia în iunie 1990, în timpul noilor negocieri între președinții George W. Bush și Mihail Gorbaciov, părțile au revenit la discutarea datoriei de împrumut-închiriere. Iar suma rămasă a datoriei a fost 674 milioane dolari. Ca urmare, a fost convenit un nou termen pentru rambursarea finală a datoriei – 2030. Insa Rusia a rambursat datoria integral în august 2006.

Ei bine, voi cita și câteva declarații interesante ale liderilor americani.

Al 32-lea președinte american F. Roosevelt (martie 1922 – aprilie 1945) spunea că ”a ajuta rușii înseamnă bani bine cheltuiți”.

G. Truman, al 33-lea președinte american (aprilie 1945- ianuarie 1953): ”Dacă vedem că Germania câștigă, trebuie să ajutăm Rusia și, dacă Rusia câștigă, trebuie să ajutăm Germania și să le lăsăm, astfel, să se omoare reciproc la fel de mult pe cât se poate”.

Mi se pare că nu mai este nimic de adăugat despre asistența ”dezinteresată” a aliaților.

Americanii nu au făcut niciodată nimic gratuit.

1 Comment

  1. Felicitări jurnalistei Georgiana Arsene pentru inițiativa de-a informa corect cititorii! Cât despre prestigiul și notorietatea Formulei As, după acceptul publicării unor asemenea articole tendențioase, NU mai este în măsură să-și revendice asemenea titulaturi, deoarece nu mai există nici o diferență între pretenția seriozității publicației în sine și oficinele sulfuroase ale trompetelor propagandistice occidentale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1044019