Merkel, Putin și Biden: Ultimatum pentru Zelenski
29/08
Maria Zaharova: Olanda a recunoscut pericolul zborului peste estul Ucrainei, în 2014
29/08

Zaharova, despre presa ”independentă” finanțată din străinătate

Foto: news-front.info

Reprezentanta oficială a MAE Rus, Maria Zaharova (în imagine), a scris, într-o postare pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, că «apelul deschis de astăzi privind soarta grea a mass media ”independente” în Rusia modernă a fost semnat, evident, de cele mai independente dintre ele.

Cum ar fi, spre exemplu, ”Meduza” și ”Dojd” (amândouă – publicația de Internet și postul de televiziune care au fost recunoscute drept agenți străini prin hotărâre a Ministerului Justiției al Rusiei – n.r.) care sunt frecvent citate în cu totul alte documente».

«Vreau să vă amintesc, continuă diplomatul rus, că așa-numitele ”dosare britanice”, ”strecurate” pe Internet de gruparea ”Anonymous” la începutul anului, conțin dovezi ale activității deliberate pe care oficialii de la Londra o duc cu acestea și cu o serie întreagă de altele mijloace de informare în masă  ”incoruptibile” și ”imparțiale” din Rusia.

Conform acestor materiale, serviciile speciale britanice au colaborat strâns, de multă vreme, cu mass-media rusești menționate mai sus și care se autoproclamă independente. Sunt acolo și indicații, nepotrivite în contextul actual, pentru acordarea de recompense modeste pentru acest gen de colaborare.

Nici Londra, nici redacțiile în cauză nu au considerat necesar să clarifice gradul lor de independență una față de cealaltă. Deși, tare mi-aș fi dorit.

Nu știu cum se numește încorporarea știrilor politice ale postului britanic BBC, finanțat de Guvernul britanic, în grila de emisiuni ale postului TV ”Dojd”. Înainte, o numeam frumos sponzorizare informațională britanică. Mai-marii postului m-au corectat. Se acceptă. Să-i zicem altfel: folosirea mass media rusești în scopuri informaționale ale Guvernului britanic. Salutăm independența.

Și încă ceva. Adulterul britanic nu este singurul aspect care mă jenează în politica acestor mass-media. Altceva mă suprinde mai tare. Scrisorile de compătimire au apărut atunci când aceste mijloace de informare în masă au fost calificate drept agent străin. Atunci când,  peste hotare, de măsuri similare sufereau, chiar mai mult, pentru că veni vorba, alte mass media rusești, semnatarii de astăzi nu vedeau nimic, de snobi ce erau. Mai mult chiar, mulți se bucurau: așa le trebuie, să știe ce părere are lumea despre ele. Țin minte foarte bine acea insensibilitate infernală. Așa că de ce ne-am mira acum, când auditoriul a aflat despre sursele voastre de finanțare? Ce este atât de dramatic în faptul că cititorii și telespectatorii au primit o informare factuală despre culisele oficiale ale fabricii unde se produc știri optimiste?

În sfârșit, cel mai curios aspect: tocmai aceste mass-media sunt cele care îndrăgesc atât de mult să publice informații personale și să zgârme în finanțele altora, inclusiv să-i dea în gât pe proprii colegi. Acum s-au aflat și despre voi lucruri importante – inclusiv că sunteți finanțați de peste hotare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1044000