Piskariov: Votul alegătorilor ”dirijat” prin aplicații pentru smartphone dezvoltate în străinătate
10/09
Adjunctul ministrului rus de Externe, Oleg Sîromolotov: Terorismul poate fi învins doar prin eforturi comune
10/09

Putin: Au fost convenite 28 de programe pentru Statul Unional cu Belarus

Emblema Statului Unional Rusia-Republica Belarus/ Foto: YouTube

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, după negocierile cu omologul său belorus, Aleksandr Lukașenko, că au fost convenite toate cele 28 de programe în cadrul Statului Unional, relatează RT.

Putin a amintit că guvernele celor două țări au lucrat susținut, în ultimii câțiva ani, la pachetul de documente în vederea aprofundării pe mai departe a proceselor de integrare dintre Rusia și Republica Belarus.

Potrivit spuselor sale, este vorba despre 28 de așa-numite programe unionale.

”Cu satisfacție aș vrea să subliniez că au convenite toate cele 28 de programe”, a declarat Putin.

El a adăugat că la 10 septembrie se așteaptă aprobarea programelor la ședinta Consiliului de miniștri al Statului Unional, de la Minsk, după care ele vor fi înaintate spre validare Consiliului Suprem de Stat al Statului Unional, a cărui reuniune este planificată să se desfășoare până la sfârșitul anului curent.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 997320