File de istorie: ”Detașamentul 731” și procesul de la Habarovsk
14/09
Președintele Vladimir Putin a intrat în autoizolare și a dezvăluit de ce
14/09

Corneliu Vlad: În fața presiunilor occidentale, Belarusul strânge relațiile cu Rusia

Corneliu Vlad/ Foto din arhiva personală

Corneliu VLAD

Belarusul este statul postsovietic cel mai apropiat de Moscova nu numai la propriu, geografic vorbind, ci și sub raport geopolitic. De altfel, la câțiva ani după dezmembrarea pașnică, prin consens, a URSS, Belarusul a fost prima – și singura – fostă republică unională care a semnat două Tratate cu Federația Rusă (în 1997 și 1999), privitoare la un proiect de creare a Statului Unional Rusia-Belarus. Documente care întăresc în modul cel mai concret relațiile bilaterale ruso-belaruse, alături de actele constitutive ale Comunității Statelor Independente, Comunității Economice Eurasiatice și Tratatului de Securitate Colectiva, care funcționează între statele din spațiul postsovietic.

Recenta vizită la Moscova a președintelui Belarus Aleksandr Lukașenko și convorbirile ruso-belaruse la nivel înalt care au făcut obiectul vizitei au marcat un pas semnificativ înainte în procesul complex și laborios de creare a federației proiectate intre cele doua state. Bilanțul întâlnirii Lukașenko-Putin înregistrează semnarea unui pachet de 28 de programe “ pentru întărirea Uniunii Rusia-Belarus”, ca alianță politico-economică. În acest fel, declara președintele Vladimir Putin, se urmărește “o unificare a legislației ruse și belaruse în diferite sectoare economice și crearea de piețe financiare și energetice unificate”. Ele trebuie să asigure, de asemenea, “adoptarea unei politici industriale și agricole comune”. Se intenționează, totodată, crearea unei piețe unice a gazului între cele două țări”, înainte de 2023.

Procesul de federalizare este însă unul temerar și deloc linear și el a cunoscut de-a lungul anilor o evoluție sinuoasă. La întâlnirea la vârf de la Moscova, cele două țări au ținut să clarifice problemele complexe care stau în față lor și în primul rand integrarea politica. Președintele Putin a declarat că înainte de acest obiectiv, trebuie “creată mai întăi o bază economică”. Iar omologul său belarus, Lukașenko, a detaliat: “Nu trebuie să mai recurgem la vechile fraze care spun că încercam să ne înghițim unul pe altul ori să fuzionam în detrimentul aspirației popoarelor noastre”. Prin această abordare, relațiile bilaterale s-au clarificat și întărit, iar aceasta în contextul în care relațiile fiecăruia dintre cei doi parteneri cu Uniunea Europeană se află într-un moment critic, ca urmare a valurilor de sancțiuni aplicate de Bruxelles celor doua state. O abordare care se dovedește însă păguboasă pentru Europa comunitara si Occident, pentru că, așa cum recunosc chiar comentatorii din spațiul euroatlantic, în acest fel, relațiile dintre Rusia și Belarus nu au făcut decât să devină mai apropiate și mai consolidate.

Și este semnificativ că, imediat după convorbirile la vârf de la Moscova, în cele două țări s-au desfășurat manevrele, deja tradiționale, ”Zapad-2021”, care au inclus nouă baze militare rusești, cinci baze belaruse și spațiul Marii Baltice. Iar președintele Lukașenko a anunțat că țara sa vă achiziționă din Rusia armament în valoare de peste un miliardde dolari.

Fapt este că deteriorarea raporturilor dintre arealul euroatlantic și cel eurasiatic se accentuează. Se profilează o criză a emigranților din Orientul Mijlociu, care, din Belarus, au primit liber să treacă în statele UE din vecinătate, ca răspuns la sprijinirea de catre acestea a opozanților din Belarus și a sancțiunilor UE. Drept care, se închid din nou frontiere, se stopează contactele și conlucarea dintre statele din zonă extinsă a Balticii, reînvie atmosfera de tensiune din timpul razboiului rece.

Belarusul, care se spera că va fi o zona nu doar de tampon, ci și de stabilitate în centrul Europei, tinde să devină, prin închiderea frontierelor, o nouă linie de demarcație pe continent, adică un vestigiu reînviat, despre care se credea că va rămâne doar o amintire nedorită a perioadei postbelice.

1 Comment

  1. Dacă Lukașenko dorește să rămână la putere, n-are altă opțiune decât să se integreze politic, economic, financiar și militar Rusiei. Alături de occidentali, țara ar fi ajuns exact în situația Ucrainei. Apoi, el trebuie să-și curețe guvernul de orice nume pe care Putin (sau serviciile speciale rusești) i-l va oferi. Da, asta înseamnă că trebuie să renunțe cu adevărat la control. În ceea ce-l privește pe Putin, el trebuie să se adreseze atât poporului rus, cât și celor din Belarus pentru a-și explica fiecare decizie luată, deoarece această includere se preconizează a fi – din nou – o situație în care cea mai mare armă a lui Putin ar putea să fie sprijinul popular foarte ridicat (nu numai în Rusia, ci și în Belarus).
    Pe de altă parte, nici simpla menținere a lui Lukașenko la conducere nu mai este o soluție, dacă a câștigat sau nu în mod onest ultimele alegeri nu mai reprezintă chiar deloc vreo problemă acută, ci obiectul principal al preocupărilor devine faptul că și-a pierdut credibilitatea cu aproape toți cei implicați în a-l susține. Indiferent cine-i va ocupa locul (asta, dacă nu-i capabil s-o facă el însuși din poziția actuală, știut fiind faptul că „dispozițiile” sale sunt destul de schimbătoare, iar Lukașenko a fost întotdeauna pro-Lukașenko, nu pro-Rusia) trebuie să stabilească un curs pentru o reintegrare completă a Belarusului în Rusia, aceasta rămânând singura soluție viabilă pe termen lung pentru poporul din Belarus.
    Atât Occidentului, cât și lui Lukașenko le place să spună că Belarusul este singurul aliat REAL al Rusiei. Or, această afirmație este falsă. Din punct de vedere tehnic, Rusia și Belarus sunt state unionale supranaționale, președintele Aleksandr Lukașenko folosind adesea identitatea istorică dintre popoare în vederea solicitării sprijinului Moscovei de câte ori avea nevoie. Ca țară, este o națiune cvasi perfect polițienească cu un KGB extrem de competent și de temut, care controlează totul și pe toată lumea. În ceea ce privește Kremlinul, acesta a dorit întotdeauna o reunificare cu Belarus, dar procesul în sine nu a fost niciodată complet finalizat din cauza unor crize care se declanșau destul de regulat dintre Moscova și Minsk. Rusia a vărsat sume imense de bani pentru a împiedica prăbușirea societății din Belarus, fiindcă aceasta din urmă este o țară săracă și cu resurse limitate. Cu toate acestea, pentru Federația Rusă reprezintă un aliat militar crucial, unul care joacă un rol central în planurile de apărare rusești. Dacă SUA și NATO reușeau în anul trecut să preia controlul asupra Belarusului, acțiunea se transforma într-o amenințare strategică majoră pentru securitatea rusă.
    Prin urmare, integrarea cu Rusia este singura cale de supraviețuire a Belarusului fără a fi transformat într-un stat vasal de către acei degenerați care până mai alaltăieri venerau vițelul de aur în Sinai.
    Personal, mereu am crezut că reîncorporarea deplină a Belarusului în Rusia nu va rezolva doar „problema bielorusă”, ci va rezolva și „problema Lukașenko”. Sunt încrezătoare, că Federația Rusă are mai mult decât suficientă influență și mijloace susceptibile de a fi valorificate în Belarus pentru a forța o schimbare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 997271