Aur curat. Jucătorii de șah ai Rusiei, pentru a doua oară la rând câștigătorii olimpiadei-online
18/09
General american, despre riscurile distrugerii lumii în cazul unui război al SUA cu Rusia și cu China
18/09

Alegeri în Rusia: Au venit să voteze o zebră și un buletin

Un locuitor din Sankt-Petersburg a venit la vot în costumul zebrei din filmul ”Madagascar”/Foto: mosday.ru

Cei care cred că alegerile sunt plictisitoare, se înșeală amarnic. Prima zi, 17 septembrie, a procesului de vot din cadrul alegerilor pentru Duma de Stat a Rusiei, a venit cu o serie de întâmplări inedite și cu situații neașteptate. Printre multe altele, unii cetățeni s-au prezentat la urne abordând ținute neobișnuite – unul a venit îmbrăcat în zebră, altul costumat în buletin de vot, relatează ”Rossiiskaia gazeta”.

Un moment intersant s-a petrecut la Omsk: publicația satirică a Agenției de știri ”Panorama” a anunțat că, împreună cu ”alegerile pentru Duma de Stat, se va desfășura și un referendum național cu privire la reintroducerea iobăgiei. Pensionarii comuniști nu au gustat însă gluma și au ieșit să protesteze.

Unii alegători au decis să-și exercite dreptul constituțional în prezența animalelor lor de companie. Spre exemplu, locuitorii dintr-un sat îndepărtat din Republica Altai au venit la secția de votare cu cămile sau pe cai.

La Moscova, un cetățean s-a prezentat la urne cu un raton, pe care, după aceea, nu au reușit să-l prindă, minute în șir. Iar un cunoscut producător de brânzeturi a venit la alegeri cu o capră pe nume Merkel.

Alți alegători s-au îmbrăcat ei înșiși în animale sau în diferite personaje – reale sau nu. Astfel, un locuitor din Sankt-Petersburg a venit la vot în costumul zebrei din filmul ”Madacascar”, iar în regiunea Riazan un bărbat s-a îmbrăcat în dragon.

În aceeași regiune, un grup de alegători a decis să opteze în favoarea cavalerilor, venind, prin urmare, la alegeri, în ținuta corespunzătoare, cu sabie și coif pe cap, în timp ce o tânără a venit în costumul unui personaj dintr-un joc video.

La Sankt-Petersburg, un alegător a decis să iasă în evidență prin ingeniozitatea sa, abordând o ținută dintre cele mai potrivite pentru alergeri: a venit îmbrăcat în buletin de vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1044071