Crimeea și Kremlinul au răspuns la declarația lui Erdogan privind ”anexarea” peninsulei
23/09
Mesajul președintelui Rusiei adresat participanților la conferința ”Procesul de la Nürnberg: soarta și rolul Leningradului asediat”
23/09

Igor Ivanov: Sistemul internațional a rezistat primului atac al pandemiei

Igor Ivanov, președintele Consiliului pentru afaceri internaționale al Rusiei, fost ministru de Externe al Rusiei/ Foto: TASS

Nu există îndoială că pandemia de COVID-19 va fi învinsă și că victoria nu este peste mări și țări. Scad treptat, psihoza și frica, ce are ochii mari, după cum se știe, știința va găsi un antidot eficient și, curând, oamenii își vor aminti de anii pandemiei ca de un coșmar, scrie fostul ministru de Externe al Rusiei, Igor IVANOV, într-un articol pentru ”Rossiisakaia gazeta”.

Concomitent se observă și altceva: după pandemie, lumea nu va mai fi la fel ca înainte. În ultimii ani, mai ales după sfârșitul ”războiului rece”, de multe ori puteai întâlni afirmații cum că lumea are nevoie de o scuturare puternică pentru a intra pe o noua orbită a dezvoltării sale. Cineva a spus că o astfel de scuturare ar putea deveni o profundă criză economică, altul nu a exclus și un mare război. Așa cum deseori se întâmplă, scuturarea a venit de acolo de unde nimeni nu o aștepta. În câteva luni, pandemia de COVID-19 a scos la lumină toate numeroasele contradicții și probleme ale vremurilor noastre. Ea a arătat cât de interconectată și de interdependentă a ajuns lumea modernă. De asemenea, ea a trasat vectorii dezvoltării pe mai departe din economie, știință, tehnologii moderne, a deschis oamenilor noi oportunități pentru realizarea de sine și pentru autoafirmare. Întrebarea este, astăzi, cine și cum va reuși cel mai bine să se folosească de noua conjunctură, de noile posibilități ivite și cum să le gestioneze.

Pendemia de COVID-19 nu iertat nici actualul sistem al relațiilor internaționale. Lumea a intrat în secolul XXI în stare de criză a arhitecturii relațiilor internaționale. Încheierea ”războiului rece” de la sfârșitul secolului trecut a însemnat, practic, începutul perioadei de tranziție de la sistemul bipolar al ordinii mondiale, format în urma celui de-al Doilea Război Mondial, la un model nou care încă trebuie construit. În jurul actualului model al ordinii mondiale s-a declanșat o luptă aprigă ce continuă și în ziua de astăzi. Este vorba, practic, despre dorința mai multor state, precum și a unor jucători non-statali de a folosi momentul de incertitudine din relațiile internaționale pentru o reîmpărțire a sferelor de influență în lume. Într-o oarecare măsură, un astfel de scenariu era previzibil, deoarece, de-a lungul ultimelor decenii s-au amplificat tot mai mult, la nivel mondial, contradicțiile dintre schimbările profunde survenite în viața socială și modelul dur al relațiilor internaționale, stabilit la milocul secolului trecut de țările învingoare în cel de-al Doilea Război Mondial.

Pandemia de COVID-19 a devenit cel mai amplu test global de rezistnță a actualei stări de lucruri din relațiilor internaționale. Crizele anterioare (financiare, lupta împotriva terorismului, conflicte regilioase și așa mai departe), au avut, în principal, un caracter temporar și limitat prin consecințele sale, în pofida seriozității lor. Pandemia de COVID-19 a cuprins toate statele fără excepție, indiferent de specificul lor politic și cultural, de puterea lor economică și militară. Ea a scos la lumină fragilitatea sistemului mondial actual, creșterea riscurilor și a provocărilor capabile, dacă nimeni nu se va gândi să le prevină din timp, să readucă lumea într-un profund proces de autodistrugere.

Pandemia continuă și este încă prea devreme pentru a trage concluzii definitive privind consecințele ei pentru sistemul relațiilor internaționale. Cu toate acestea, unele concluzii preliminare se conturează deja.

În primul rând, globalizarea, în pofida costurile ei evidente, a schimbat ireversibil înfățișarea lumii noastre, făcând-o cu adevărat interdepedentă. Despre asta s-a vorbit și înainte, dar adversarii globalizării au încercat și continuă în fel și chip să exagereze urmările globalizării pentru omenire, dorind să prezinte globalizarea doar ca un episod, fie el și prelungit, al vieții internaționale, incapabil să modifice tabloul tradțional al lumii. Pandemia a arătat chipul real al lumii moderne, unde granițele dintre state au un strict caracter adminstrativ și birocratic, nefiind în stare să oprească activa comunicare între oameni, fie ea spirituală, științifică, informațională sau de orice altă natură. La fel cum frontierele formale nu reprezintă o piedică în calea deplasării noilor amenințări la adresa securității statelor. Valurile pandemiei de COVID-19 au acoperit toate țările, nimeni nu a reușit să se protejeze. Iar o astfel de situație se va repeta tot mai des și cu alte provocări, dacă nu va fi conștientizată această realitate evidentă și dacă nu ne vom gândi cum trebuie să acționeze statele în noua realitate.

În al doilea rând, în pofida profețiilor alarmiste ce apar periodic referitoare la prăbușirea lui iminentă, sistemul internațional a rezistat, în ansamblul lui, primei lovituri a pandemiei. După o primă perioadă de confuzie generală și de sentiment de neputință, ONU, Organizația Mondială a Sănătății, Banca Mondială, Grupul celor 20 de state ale lumii (G20), alte organizații globale și regionale, au reușit – unii mai bine, alții mai prost – să se mobilizeze și să adopte măsuri urgente pentru a opri pandemia. Ceea ce înseamnă că sistemul relațiilor internaționale, construit după al Doilea Război Mondial, rămâne, la baza lui, viabil, chiar dacă nu este lipsit de numeroase neajunsuri și imperfecțiuni.

Cu toate acestea, lupta împotriva pandemiei a demonstrat că multe structuri internaționale nu mai țin pasul cu viața, nu au reușit să acționeze eficient într-o lume în plină schimbare rapidă. Toate acestea indică faptul că problema necesității reformării întregului sistem al ONU și a altor organizații internaționale nu doar că se impune de la sine, dar devine mult mai acută. Pe viitor, comunitatea internațională se va confrunta, mai degrabă, cu provocări nu mai puțin periculoase decât actuala pandemie și trebuie să fim pregătiți pentru așa ceva.

În al treilea rând, în contextul slăbirii rolului instituțiilor internaționale, la nivel mondial au început să prindă forță tendințele centrifuge, când mai ales marile țări ale lumii au început să pună pe primul loc interesele lor naționale. Un exemplu al acestei politici a devenit războiul informațional din jurul diferitelor vaccinuri împotriva COVID-19. Mai mult, o astfel de politică a umbrit în mod serios succesele înregistrate în lupta împotriva pandemiei, a acutizat și mai mult neîncrederea și rivalitatea reciproce. Practic, lumea s-a întors la ”regulile” epocii ”războiului rece”, când țări cu sisteme sociale și politice diferite încercau cu orice preț să-și demonstreze supremația, fără să se preocupe de interesele generale de securitate și de dezvoltare.

În condițiile actuale, o astfel de politică este sortită la consecințe dintre cele mai grave pentru toți, deoarece noile amenințări la adresa securității nu au granițe. Ultimele evenimente din Afganistan trebuie să fie pentru toți o lecție că orice criză regională serioasă, chiar și din cel mai îndepărat colți al lumii, va avea în mod inevitabil consecințe globale. Ceea ce înseamnă că alegerea cu care ne confruntăm este foarte clară: fie lumea se unește împotriva tuturor noilor provocări, fie ea va deveni ostatic în mâinile diferiților extremiști și aventurieri.

În al patrulea rând, în fața provocării lansate de pandemie, s-a evidențiat dorința mai multor lideri politici de a se folosi de situația creată pentru a întări rolul statului în detrimentul principiilor democratice fundamentale și a angajamentelor internaționale asumate anterior. O astfel de situație poate fi justiticată, ba chiar inevitabilă în condiții de criză acută, când este nevoie de mobilizarea tuturor resurselor pentru contracararea amenințării. Se creează însă impreisa că unii politicieni ”prind gustul” și speră să-și păstreze puterile extinse, explicând acest lucru prin probabilitatea ridicată a repetării unor situații de criză. O asemenea politică poate deveni un obstacol de netrecut pe calea formării noului model modern al relațiilor internaționale, bazat pe luarea în considerare a noilor realități apărute în lume și care presupun unirea eforturilor tuturor țărilor în intersul securității și dezvoltării mondiale.

În al cincilea rând, așa cum a fost mereu în timpul oricăror crize acute, privirile comunității internaționale sunt îndreptate spre marile țări ale lumii, spre liderii lor. De felul în care se comportă ei, dacă va prevala egoismul național sau vor predomina principiile solidarității, va depinde, în mare parte, mersul mai departe al istoriei în toate domeniile vieții, inclusiv, firește, în cel al relațiilor internaționale. Un punct important de pornire pentru înțelegerea și trasarea căilor de a merge înainte, va fi realizarea inițiativei președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind desfășurarea unui summit al șefilor de stat care sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU. O discuție sinceră și consistentă despre viitoarea ordine mondiale nu poate fi amânată, deoarece costurile noilor întârzieri și tergiversări s-ar putea dovedi mult prea importante pentru noi toți.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1014997