Lavrov: Rusia încă așteaptă reacția NATO la propunerea privind desfășurarea rachetelor în Europa
26/09
Lavrov: ”Summitul democrațiilor”, o inițiativă în spiritul războiului rece
27/09

Roskosmos și Academia de Științe a Rusiei au propus crearea unei noi stații orbitale

Astfel va arăta unul dintre modulele (de laborator) Stației orbitale ruse (ROSS)/ Foto: rossaprimavera.ru

Consiliul științific și tehnic al corporației de stat Roskosmos și biroul Consiliului Academiei de Științe a Rusiei au recomandat, la finalul unei ședințe comune, prezentarea, în Guvernul Rusiei, a propunerii privind crearea unei noi Stații orbitale ruse, a anunțat agenția TASS, citând biroul de presă al Roskosmos.

”În încheierea ședinței, prezidiul și biroul au recomandat corporației de stat Roskosmos să prezinte Guvernului Federației Ruse propuneri privind necesitatea dezvoltării unei Stații orbitale ruse de serviciu (ROSS), continuarea exploatării segmentului rusesc al Stației Orbitale Internaționale (ISS) pe perioada realizării ROSS și propuneri privind ordinea de desfășurare a negocierilor cu partenerii din proiectul ISS pe probleme legate de asigurarea etapei finale de funcționare a segmentului rusesc al ISS”, a precizat Roskosmos.

S-a detaliat că ROSS va fi creată cu utilizarea noilor tehnologii. Stația ar trebui să ajute la dezvoltarea tehnologiilor de studiere și explorare a Lunii, pentru pregătirea zborurilor spre Marte și pentru efectuarea experiențelor inovatoare în spațiu.

RIA Novosti menționează că, în 2027, Rusia ar putea trece la asamblarea unei noi stații spațiale naționale, continuând, în paralel, timp de doi ani, să exploateze segmentul rusesc al ISS, acolo unde, anterior, au fost descoperite fisuri în interiorul navei. Cosmonauții nu au reușit remedierea, cu forțe proprii, a tuturor defecțiunilor.

În decembrie 2020, proiectantul general al Corporației racheto-spațiale ”Energhia”, cosmonautul Vladimir Soloviov, șeful programului de zbor al segmentului rusesc al ISS, a prognozat că, după 2025, multe dintre elementele componente ale stației vor ieși din funcțiune în cascadă, în condițiile în care cheltuielile Rusiei pentru ISS sunt estimate la 10-15 miliarde de ruble. Atunci, Soloviov a cerut revizuirea termenelor de participare a Rusiei la proiectul ISS, pentru a se concentra pe realizarea programului unei stații orbitale naționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1015044