Ambasada Rusiei în Israel, despre dezvelirea, în Ucraina, a unui punct memorial dedicat complicelui nazist și antisemitului, V.P. Bagazia
01/10
Contractul pentru furnizarea de gaze naturale în Moldova, prelungit cu o lună
01/10

Un europarlamentar acuză UE de ipocrizie pentru trecerea sub tăcere a sancțiunilor împotriva mass media ucrainene

Proteste împotriva interzicerii mass media de opoziție în Ucraina/ Foto: free.1tv.ru 

Problema sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei (SNBO) împotriva mass media ucrainene continuă să se facă tot mai auzită în Europa, informează publicația Strana.ua.

În timp ce în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) au început discuții legate de crearea unei comisii care să analizeze libertatea de exprimare în Ucraina, reprezentanți ai Consiliului Europei și ai Parlamentului European și-au exprimat preocuparea în legătură cu situația presei de opoziție.

Experți europeni au vorbit despre sancțiunile SNBO împotriva acelor mijloace ucrainene de informare în masă care au fost blocate fără nici un motiv și fără o decizie judecătorească, în cadrul unui webinar privind libertatea de exprimare în Ucraina, organizat de grupul de reflecție Vocal Europe, din Bruxelles.

La conferința-web, mass media ucrainene au fost reprezentate de publicația ”Strana” și de televiziunea ”Primul independent”, înființată pe baza posturilor ”112 Ukraina”, NewsOne și Zik, intrate sub incidența sancțiunilor.

«În Ucraina s-a creat o situație periculoasă, când acuzațiile de dezinformare sunt folosite pentru restricționarea libertății de exprimare. Măsurile extreme trebuie aplicate în strictă conformitate cu legea. Autoritățile ucrainene trebuie să înțeleagă acest lucru. Iar pe mine, cu siguranță, nu mă poți numi ”agent al Kremlinului” – eu am susținut Maidanul în 2013, iar Rusia m-a înscris pe lista persoanelor non-grata», a declarat directorului centrului Vocal Europe Henri Maloss, fost președinte al Consilului Economic și Social European.

Acuzațiile de presupusă ”propagandă rusă” ca pretext pentru închiderea mass media nu suportă nici un fel de critici.

«În încercarea de a reduce la tăcere vocile critice, guvernul ucrainean s-a agățat, firește, de ”povești rusești”, ca o justificare pentru astfel de acțiuni nedemocratice. Iar funcționarii UE le-au dat crezare. Sau cel puțin s-au prefăcut. Ambasada SUA chiar a salutat această cenzură. Ca și cum expunerea de opinii, pe care unii le vor considera ca simpatizante cu Rusia, ar putea deveni într-un stat democratic bază pentru închiderea unui post de televiziune», a declarat Nadejda Sass, prezentatoare la ”Primul independent”.

În intervenția sa, jurnalistul publicației ”Strana”, Aleksandra Harcenko, a cerut încă o dată organizațiilor europene să reacționeze mai activ la atacurile asupra mass media din Ucraina.

”Blocarea activității mass-media prin sacțiunile autorităților reprezintă un act de fărădelege, fără precedent în privința jurnaliștilor. Este o rușine. Ucraina declară neostenit că dorește să devină, pe viitor, membru UE, dar, în același timp, calcă în picioare valorile europene, printre care și libertatea presei – una dintre cele mai importante. Acțiunile autorităților ucrainene, personal ale președintelui Zelenski, împotriva mass media nu corespund de nici un fel principiilor democrației și vectorului occidental; este calea directă spre dictatură. În aceste condiții, ne punem speranțele în ajutorul comunității internaționale privind păstrarea valorilor libertății de exprimare în Ucraina”, a spus Aleksandra Harcenko.

Șefa Departamentului de cooperare în domeniul libertății de exprimare al Consiliului Europei, Ardita Abdiu, a promis că problema închiderii mass media va fi ridicată la întâlnirile cu guvernul ucrainean. Dar a adăugat că în Ucraina se observă o îmbunătățire în privința reformelor și a situației referitoare la libertatea de exprimare.

Când un deputat al Parlamentului European, irlandezul Mick Wallace, a obiectat, spunând că pe fondul blocării mass media nu poate fi vorba despre nici o ”îmbunătățire”, Abdiu a precizat că a avut doar în vedere progresele făcute în dezvăluirea identității proprietarilor mijloacelor de informare în masă, a apariției unor posturi publice de radio și a accesului la informații.

Iar problema presiunilor asupra presei și a închiderilor ilegale, a spus oficialul european, va fi ridicată în Consiliul Europei. ”Cenzura este inadmisibilă”, a declarat Abdiu.

În același timp, Wallace a acuzat UE de ipocrizie.

«Mă surprinde faptul că, vorbind despre valori europene și exprimând preocupare, UE ”nu observă” cum autoritățile ucrainene acționează în privința mass media nedorite și nu-l pot influența pe președintele Zelenski. La fel cum s-a întâmplat cu fondatorul Wikileaks, Assange, care a relatat lumii întregi despre crimele de război ale americanilor. Când l-au arestat, Europa a tăcut», a spus Wallace.

Punctul lui de vedere a fost susținut de jurnalistul belgian Geert Degrande, fondatorul Re-story.be.

”Sincer vorbind, sunt uluit că problema închiderii mass media în Ucraina nu a căpătat, deocamdată, rezonanță în media europene; în special în Belgia, nu s-a scris nimic în acest sens”, a spus Degrande.

Experții Vocal Europe au recomandat mijloacelor de informare în masă de opoziție care au fost închise să trimită scrisori la instituțiile europene cu rugămintea de a-l lua la întrebări pe Zelenski în legătură cu situația privind libertatea de exprimare și cu închiderea presei ucrainene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1100211