Academicianul Ghennadi Onișcenko a comentat articolul despre ”furtul” formulei AstraZeneca
12/10
MAE rus a subliniat caracterul forțat al dezvoltării de noi sisteme de arme, din cauza acțiunilor destabilizatoare ale SUA
12/10

Putin, Merkel și Macron au discutat despre conflictul intern ucrainean

Președintele rus, Vladimir Putin/ Foto: RIA Novosti

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat convorbiri telefonice cu omologul său francez, Emmanuel Macron și cu cancelarul german, Angela Merkel. Părțile au discutat situația îngrijorătoare generată de prelungirea procesului de soluționare a conflictului intern din Ucraina, a anunțat biroul de presă al Kremlinului, relatează ”Izvestia”.

”A fost temeinic analizată situația tot mai îngrijorătoare generată de tergiversarea procesului de soluționare a conflictului intern din Ucraina. În același timp, cei trei lideri au constatat importanța punerii în practică a Acordurilor de la Minsk, din 2015, ca bază de soluționare care nu are alternative. A fost subliniat, de asemenea, interesul de a coordona și pe mai departe eforturile Rusiei, Germaniei și Franței în formatul Normandia”, se arată în comunicat.

Se subliniază, de asemenea, că liderul rus ”a făcut o evaluare principială a liniei promovate de autoritățile de la Kiev”, care se eschivează de la îndeplinirea obligațiilor ce le revin prin Acordurile de la Minsk.

În plus, liderii au cerut consilierilor lor politici și ministerelor lor de Externe să-și intensifice cooperarea pe linia formatului Normandia.

«Miniștrii de Externe vor acționa în vederea organizării în acest format a unor întâlniri la nivelul lor. S-a convenit, totodată, să se continue, pe canalele corespunzătoare, analiza premiselor și posibila organizare, în caz de necesitate, a unui ”summit Normandia”», a precizat Kremlinul.

În cadrul discuției, părțile au abordat, în egală măsură, și alte chestiuni de politică internațională, în special lupta împotriva terorismului pe continentul african.

Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a discutat, luni, cu Macron și Merkel, pregătirea summitului în format Normandia. După cum a anunțat liderul ucrainean, s-a vorbit, de asemenea, despre intensificarea negocierilor în vederea încheierii războiului din Donbass.

”Izvestia” menționează că, la sfârșitul lunii septembrie, consilierul independent al președintelui Ucrainei, Aleksei Arestovici, a declarat că desfășurarea unui asemenea summit este puțin probabilă în viitorul apropiat. Rusia nu va accepta așa ceva, a spus el. Tot atunci, șeful biroului liderului ucrainean, Andrei Ermak, a declarat că autoritățile de la Kiev intenționează să poarte negocieri în format Normandia încă sub mandatul lui Merkel. Potrivit spuselor sale, consultările în format Normandia continuă.

La rândul său, secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a arătat că, deocamdată, nu se poate vorbi despre rezultate concrete pe partea de pregătire a summitului liderilor celor patru țări (Franța, Germania, Rusia și Ucraina) care fac parte din formatul Normandia. Să organizezi un summit numai de dragul summitului nu are nici un sens – el trebuie să fie bine pregătit, mai ales în condițiile unui deficit, acum, de îndeplinire a acordurilor încheiate anterior, a subliniat reprezentantul Kremlinului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1014993