Rusia și UE se vor consulta pentru a conveni recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare
14/10
The National Interest: SUA, îndemnate să împartă sferele de influență în lume cu Rusia și China
15/10

Politicieni ruși au comentat declarația Casei Albe despre rachetele din Europa: vorbe în vânt, alt fake și parte a unei campanii de durată

Vicepreședintele Consiliului Federației, Konstantin Kosaciov/ Foto: RIA Novosti

Declarația reprezentantului special al președintelui Statelor Unite privind desfășurarea, de către Rusia, de rachete în Europa este lipsită de temei, a declarat vicepreședintele Consiliului Federației, Konstantin Kosaciov, citat de cotidianul ”Rossiiskaia gazeta”.

Afirmația oficialului american vine după ce, recent, președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a reiterat propunerea, făcută în urmă cu doi ani, privind introducerea unui moratoriu asupra desfășurării de rachete cu rază medie și mai scurtă de acțiune în Europa. Reprezentantul special al președintelui SUA pentru neproliferare nucleară, Jeffrey Eberhardt, a declarat că Washingtonul consideră necesar ca Rusia să retragă din Europa rachetele care încalcă, în opinia părții americane, Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF).

”O nouă declarație lipsită de temei, o încercare de a arunca totul de pe un cap bolnav pe unul sănătos”, a spus Kosaciov pentru RIA Novosti, comentând vorbele lui Eberhardt.

În opinia senatorului, în dezbaterea unor asemenea chestiuni este nevoie ca experții să se consulte, nu așa, prin ”diplomația de megafon”.

Senatorul Vladimir Djabarov/ Foto: RIA Novosti

Pur și simplu un fake

Cuvintele lui Eberhardt sunt un fake, menit să insufle europenilor ideea despre amenințarea rusă, a comentat, la rândul său, senatorul Vladimir Djabarov.

Potrivit spuselor sale, Statele Unite ele însele desfășoară dispozitive de lansare în Țările baltice, dar nu poartă pentru asta nici un fel de responsabilitate. Djabarov a amintit că toate țările Europei care se învecinează cu Rusia sunt membre NATO și, prin urmare acolo nu se poate afla nici o rachetă rusă sau sovietică.

”Dacă Eberhardt se referă la acele lansatoare care sunt amplasate pe teritoriul nostru, aici este vorba despre dreptul nostru intern și suveran. Nu am auzit niciodată că rachetele noastre au fost desfășurate în Europa. Ar fi mai bine dacă SUA și-ar aminti cum instalează în Polonia, România și în Țările baltice lansatoare de rachete prezentate ca sisteme de apărare aeriană. Sunt convins că declarațiile americanilor sunt, pur și simplu, alt fake, cu ajutorul căruia ei încearcă să aiurească mințile europenilor, insuflându-le ideea despre amenințarea rusă”, a spus politicianul pentru agenția Lenta.ru.

Doctorul în științe militare Konstantin Sivkov/ Foto: RIA Novosti

Parte a unei campanii de durată

Statele Unite anunță că Rusia a încălcat prevederile INF în cadrul unei campanii care ar trebui să justifice în ochii țărilor Europei desfășurarea pe teritoriul lor de rachete nucleare americane cu rază medie și mai scurtă de acțiune, consideră analistul Konstantin Sivkov, doctor în științe militare.

”După părerea mea, astfel de acțiuni se înscriu în primele etape ale unei serioase și foarte mari campanii psihologico-informaționale, menite să rezolve problema justificării și convingerii populației și a politicienilor Europei pentru amplasarea de rahete nucleare americane cu rază medie de acțiune pe teritoriul lor. SUA au dezvoltat astfel de rachete, care acum încep să fie produse”, a precizat Sivkov pentru RIA Novosti.

După cum a explicat expertul, dacă asemenea rachete vor fi desfășurate în țările Europei de Est, ”Statele Unite pot conta pe așa-numitul atac de decapitare, în cadrul căruia vor fi distruse centre de comandă pentru coordonarea forțelor strategice ale Rusiei, punctele de comunicații, fiind, astfel, blocată posibilitatea unei riposte a Rusiei cu un atac racheto-nuclear”. Sivkov a adăugat că pretențiile SUA nu stau în picioare, deoarece în partea europeană a Rusiei sunt amplasate rachete ale sistemului ”Iskander”, care au o rază de tragere de sub 500 kilometri. ”Prin urmare, ele nici măcar nu intră sub incidența INF. De aceea, cererile americanilor sunt ilegale”, a explicat expertul.

În opinia lui, această campanie va continua și ”va fi susținută de o muncă diplomatică foarte serioasă, de o muncă foarte seriosă de informare cu elitele și popoarele din estul, sud-estul Europei și din Europa Occidentală în general”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1014993