Putin a acceptat invitația de a vizita Olimpiada de la Beijing
14/10
Politicieni ruși au comentat declarația Casei Albe despre rachetele din Europa: vorbe în vânt, alt fake și parte a unei campanii de durată
14/10

Rusia și UE se vor consulta pentru a conveni recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare

Foto: Eho Moskvî

Rusia și Uniunea Europeană au ajuns la o înțelegere privind organizarea de consultări cu scopul de a se pune de acord în privința recunoașterii reciproce a certificatelor de vaccinare, a anunțat Ministerul Sănătății al Rusiei, citat de postul de radio ”Eho Moskvî”.

 ”Continuă procesul de negocieri cu privire la recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare între Rusia și Uniunea Europeană. A avut loc, în format virtual, o nouă întâlnire de lucru a reprezentanților Ministerului Sănătății al Rusiei și ai Uniunii Europene. Pe parcursul reuniunii, părțile au trasat următorii pași comuni: se vor desfășura o serie de consultări la nivel de experți pentru a fi conveniți principalii parametri legali și tehnici ai recunoașterii reciproce a certificatelor de vaccinare”, se arată în comunicatul instituției. 

Experții trebuie să convină parametrii legali și tehnici, a precizat Ministerul Sănătății al Rusiei. Luna trecută, instituția a trimis documentele solicitate de Bruxelles. Când vor avea loc noile consultări nu se precizează, deocamdată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1015045