În Rusia este sărbătorită, pentru prima dată, Ziua Tatălui
17/10
Infobrics: Bogățiile arctice ale Rusiei s-au transformat într-o amenițare pentru SUA
18/10

Igor Ivanov: Rusia-NATO și drumul spre nicăieri

Fostul ministrul de Externe al Rusiei, Igor Ivanov/ Foto: TASS

Conducerea NATO nu a găsit nici o altă abordare față de Moscova decât să reducă la minimum reprezentanța Rusiei la Bruxelles.

Cu câteva zile în urmă, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat expulzarea mai multor angajați ai Reprezentanței permanente a Rusiei la Alianță. Pentru a justifica o astfel de decizie nu s-a găsit altceva mai bun decât folosirea tradiționalului set de afirmații despre ”activitatea ostilă” a Rusiei în țările-membre ale Alianței. Conform obiceiului, nu au existat nici un fel de dovezi sau exemple ale unei astfel de activități. Se creează impresia că la nivelul conducerii blocului continuă să fie promovat cu consecvență cursul de distrugere a tot ceea ce a fost realizat prin eforturile comune ale Moscovei și Bruxelles-ului în domeniul consolidării securității europene în ultimele două decenii, scrie fostul ministrul de Externe al Rusiei, Igor Ivanov, în paginile cotidianului ”Rossiiskaia gazeta”.

Reprezentanța permanentă a Rusiei la NATO a început să funcționeze pe deplin în 2003, după ce, la 28 mai 2002, la Roma, a fost înființat Consiliul Rusia-NATO (CRN). Până atunci, rolul de reprezentant la Alianță l-a avut, prin comasare, ambasadorul Rusiei în Belgia. Dovada că înființarea Consiliului Rusia-NATO a fost un eveniment deosebit o constituie faptul că atunci, la Roma, au venit liderii Rusiei și ai tuturor țărilor membre NATO, care, într-o atmosferă festivă, au semnat Declarația comună privind ”Relațiile dintre Rusia și NATO: O nouă calitate”.

Am avut ocazia să fiu prezent la ceremonia festivă de la Roma. Starea de spirit a liderilor participanți a fost una pozitivă, iar așteptările lor legate de noul format de colaborare dintre Rusia și Occident – dintre cele mai optimiste. Cei care au luat parte la acel eveniment memorabil au salutat în unanimitate crearea noului mecanism de cooperare dintre Rusia și Alianța Nord-Atlantică. Președintele Statelor Unite, George Bush jr., a subliniat că, fără Rusia, Alianța nu este, acum, capabilă să rezolve problemele pe care noul secol le ridică în fața lumii, să răspundă la noile provocări de securitate în regiunea euro-atlantică și dincolo de ea. Premierul Canadei, Jean Chretien, a arătat că NATO ”deschide o nouă pagină cu participarea largă a Rusiei”, subliniind că cea mai corectă cale existentă pentru a răspunde la provocările secolului al XXI-lea este coordonarea acțiunilor întregii comunități internaționale. ”Este cel mai potrivit moment ca Rusia să fie inclusă în acest proces”, a concluzionat el.

La rândul său, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Rusia speră că ”documentul de la Roma nu este o declarație de intenții, ci o bază solidă pentru o activitate comună constructivă”. El a menționat că relațiile dintre Rusia și NATO au o istorie deloc simplă, că a fost parcurs un drum lung ”de la înfruntare la dialog, de la confruntare la colaborare”. Odată cu semnarea Declarației de la Roma, a subliniat liderul rus, abia începe edificarea unor relații principial noi.

Acum se poate specula mult pe tema de ce în urmă cu două decenii părțile au recurs la înființarea Consiliului Rusia-NATO și în ce măsură activitatea comună din cadrul acestei noi structuri deschidea drumul spre schimbarea situției politice și militare în spațiul euro-atlantic, în special, și în lume, în general. În același timp, cred că este greu de negat constatarea că la începutul secolului al XXI-lea în lume a început să se contureze o situație ce impunea revizuirea vechilor dogme din perioada ”Războiului Rece”. Înainte de toate, acest lucru viza problemele de securitate. La acel moment, în Occident, politicienii cu minte la cap începeau să înțeleagă că amenințările la adresa păcii și a securității internaționale nu vin, în nici un caz, dinspre Rusia. În prim-plan au început să iasă provocările globale precum terorismul, pericolul proliferării armelor de distrugere în masă, migrația ilegală, crize regionale a căror contracarare nu este la îndemâna nici chiar a celor mai mari și mai puternice state. Iar Rusia a fost prima care s-a confruntat cu provocarea terorismului global. După Rusia, această amenințare a lovit cât se poate de nemilos și de dramatic Statele Unite și multe alte țări.

”Se pare că până la următorul summit, NATO ar dori să-și ia de tot adio de la Consiliul Rusia-NATO”.

Conform Declarației de la Roma, Rusia și statele membre NATO și-au asumat obligativitatea de a lucra în calitate de parteneri cu drepturi egale în domenii ce reprezintă interes reciproc. Acționând în calitate națională și în conformitate cu toate angajamentele lor colective, membrii Consiliului ar fi trebuit să adopte decizii comune și să poarte responsabilitate colectivă, individuală și comună, pentru transpunerea lor în practică. Consiliul a înființat mai mult de 25 de grupuri de lucru și comitete pentru dezvoltarea colaborării practice în domenii cheie.

La sfârșitul întrevederii cu Secretarul general al NATO, George Robertson, președintele Rusiei, Vladimir Putin, descria, în 2002, în felul următor viziunea țării noastre asupra relațiilor ei cu NATO: ”Nu am ridicat până acum problema participării depline la NATO. Nu o ridicăm nici acum. Dar dacă relațiile noastre cu NATO se vor dezvolta la fel de pozitiv cum se întâmplă în acest moment, dacă NATO se va transforma, va întreprinde reforme în interiorul ei, dacă a noastră colaborare va corespunde intereselor naționale ale Federației Rusie, dacă va fi un instrument cu ajutorul căruia vom putea realiza interesele noastre naționale, în acest caz, colaborarea cu NATO se va extinde, își va schimba înfățișarea și va fi mult mai plenară și mai completă”.

Din momentul înființării Consiliului Rusia-NATO au trecut deja aproape 20 de ani. Poate fi considerat un experiment reușit? Și ”da” și ”nu”. Pe de o parte, toți am avut posibilitatea să ne convingem că dialogul și colaborarea sunt, în principiu, posibile. În toți acești ai, în cadrul activității grupelor de lucru au fost elaborate decizii, a căror realizare răspundea intereselor fundamentale ale ambelor părți. A fost și lupta împotriva terorismului, și cooperarea în Afganistan, și colaborarea tehnico-militară, și controlul armelor în Europa și multe altele.

Pe de altă parte, ne-am convins că stereotipurile vechii gândiri sunt încă bine înrădăcinate în mințile unora dintre strategii occidentali și că, în ochii lor, Rusia continuă să reprezinte principalul factor, de neînlocuit, care cimentează ”solidaritatea occidentală”. Altfel cum poate fi explicat faptul că, în timpul apariției unor conflicte acute în Osetia de Sud sau în Ucraina, conducerea NATO, în loc să convoace de îndată Consiliul Rusia-NATO, așa cum este prevăzut în Declarația de la Roma, dimpotrivă, îi îngheață activitatea și, în general, toate contactele cu partea rusă?

Acum, conducerea NATO nu a găsit nici o altă abordare față de Moscova decât să reducă la minimum reprezentanța Rusiei la Bruxelles. Cu ce scop se fac toate astea? Nu este greu de ghicit. În Alianță fierb deja pregătirile pentru următorul summit al statelor membre NATO, prevăzut pentru 2022, la Madrid. Acolo se intenționează să fie aprobat noul concept al Alianței, pentru a face organizația ”și mai puternică”.

Să rezolvi o astfel de problemă, pe fondul fugii rușinoase a forțelor Alianței din Afganistan, nu este ceva simplu. De aceea, acum se depun eforturi susținute pentru a muta atenția pe căutarea unui inamic care să justifice existența în continuare a Alianței și o nouă majorare a bugetelor militare ale membrilor organizației. În noul său Concept, NATO intenționează, așa cum reiese din anumite declarații, să revină la vechea sa retorică, unde Rusia și, totodată, China, sunt privite drept amenințări.

Se pare că NATO ar dori ca, până la următorul summit, Alianța să-și ia de tot adio de la Consiliul Rusia-NATO. Tocmai de aceea, provoacă Moscova să adopte măsuri de răspuns care, fără îndoială, vor urma în cel mai scurt timp. După toate probabilitățile, ele vor viza atât continuarea activității reprezentanței ruse la NATO, de la Bruxelles, cât și soarta Biroului de informații al NATO, de la Moscova. După cum se știe, orice organizație internațională își poate îndeplini în mod eficient misiunea numai în cazul în care există interes, prin fapte, nu pe vorbe, din partea participanților. Dacă la NATO s-a decis că, dintr-un motiv sau altul, nu mai au nevoie de Consiliul Rusia-NATO, să-și asume și responsabilitatea pentru lichidarea lui.

Cu toate acestea, nici chiar un asemenea pas lipsit de perspectivă și potențial periculos din partea NATO nu va șterge de pe agendă problema viitoarei arhitecturi de securitate în spațiul euro-atlantic. Noile provocări și amenițări la adresa securității vor dezechilibra și mai mult întreg sistemul de securitate internațională. De aceea, chestiunea stabilirii unui dialog complet și egal între Moscova și Occident, dialog care să vizeze întregul pachet de probleme privind stabilitatea strategică, devine mai actuală ca niciodată. Absența unui astfel de dialog în condițiile date este asociată cu riscuri mult prea mari pentru toate părțile. Durerea poate fi ascunsă undeva adânc, dar pentru cât timp, oare?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1053403