Rusia a propus NATO să reducă activitatea militară la graniță
19/10
Lavrov: Consiliul de Securitate al ONU trebuie adaptat la noile realități ale lumii
20/10

Se deschide reuniunea internațională asupra Afganistanului în format Moscova

Delegația Mișcării talibanilor și-a confirmat participarea la reuniunea de la Moscova/ Foto: mk.ru

Potrivit unui comunicat al MAE Rus, reuniunea în format Moscova de soluționare a situației din Afganistan se va desfășura la 20 octombrie. La reuniune sunt așteptați să participe reprezentanți din 10 țări din regiune, precum și o delegație de rang înalt a Mișcării talibanilor, care va reprezenta Afganistanul. Delegația talibanilor, condusă de al doilea viceprim-ministru al Emiratului Islamic al Afganistanului, Abdul Salam Hanafi, a venit, deja, în capitala Rusiei. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va adresa un mesaj participanților la reuniune. Moscova speră într-un dialog sincer, a declarat, anterior, reprezentantul special al președintelui Rusiei, directorul Departamentului II al MAE Rus, Zamir Kabulov.

Pe durata întrunirii, se intenționează să fie dezbătute perspectivele evoluției situației militare și politice din Afganistan și formarea unui guvern, inclusiv. Vor fi, de asemenea, abordate chestiuni legate de consolidarea eforturilor comunității internaționale pentru prevenirea unei crize umanitare în această țară.

La finalul reuninii se intenționează adoptarea unei declarații comune.

Lavrov: Moscova se va bucura să-l vadă pe emisarul SUA pentru Afganistan

Moscova va fi bucuroasă să-l vadă la Moscova pe noul reprezentant al Statelor Unite pentru Afganistan, Thomas West, numit în această funcție în ajunul întâlnirii în format Moscova, a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, adresându-se jurnaliștilor prezenți la Forumul Valdai, de la Soci, relatează agenția RIA Novosti.

”Noul reprezentant al Statelor Unite pentru Afganistan, domnul West, l-a sunat ieri pe reprezentantul nostru, domnul Kabulov şi și-a exprimat regretul că lucrurile au ieșit așa – chiar în ajunul întrevederii în format Moscova, el a fost numit și a spus că neapărat va intra în contact și va veni în Federația Rusă. Vom fi bucuroși să-l vedem”, a spus Lavrov,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1100236