Președintele Putin, la Clubul Internațional de Dezbateri ”Valdai”
22/10
Paula Seling și noul ei cântec în limba rusă (VIDEO)
22/10

Putin, la sesiunea Clubului ”Valdai”: Rusia a depășit o perioadă grea nu datorită mie

Soci, 21 octombrie 2021. Președintele Vladimir Putin participă la lucrările Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”/ Foto: RIA Novosti

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a luat parte, joi, la ședința plenară a Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai” ale cărui lucrări s-au desfășurat între 18 și 21 octombrie. După un discurs de aproape o oră și jumătate, în care și-a expus punctul de vedere privind problemele cheie ale lumii, alte aproape 90 de minute a răspuns la întrebări. Iată principalele idei exprimate de către liderul rus la Clubul ”Valdai”.

– Criza pe care o traverăm acum este una conceptuală, civilizațională.

– ”Trăim într-o epocă a schimbărilor, care sunt tot mai profunde și mai fundamentale; trebuie să facem față amenințărilor, dar nu trebuie să omitem oportunitățile din perioada de criză”.

– Potrivit președintelui, schimbările climatice sunt atât de evidente, încât nici chiar oamenii simpli nu sunt în stare să le respingă.

– ”Pandemia a devenit o nouă atenționare despre cât de fragilă este comunitatea noastră mondială”, a declarat șeful statului.

– Putin a declarat că actualul model al capitalismului și-a epuizat resursele.

– Există toate motivele să credem că o criză a alimentelor se va agrava în lume, crede Putin.

– Președintele este convins că problemele legate de sărăcie, asistență medicală împing țările sărace la terorism, migrație; le formează sentimentul lipsei de perspective.

– Șeful statului a menționat că reacția acută a tinerilor dintr-o serie de țări la restricțiile impuse de pandemie arată că, de fapt, cauzele stării de neliniște sunt considerabil mai adânci.

– Putin a cerut celorlalte țări să se debaraseze de ambiții deplasate și să lucreze împreună în lupta împotriva pandemiei.

– Pandemia a devenit nu un factor de unificare, ci de dezbinare, este convins președintele. El a atras atenția că se caută soluții la probleme aplicându-se schemele obișnuite, dar care nu funcționează.

– Președintele a menționat că, pentru unele țări, sancțiunile se mențin, în pofida pandemiei. ”Unde sunt acele principii umaniste ale gândirii politice occidentale? Sunt vorbe goale!”, a spus el.

– Abordarea ”cămașa e mai aproape de piele decât haina” a devenit normă și nimeni nu mai ascunde acest lucru: fiecare guvern răspunde pentru cetățenii lui; de aceea, temele internaționale nu vor fi niciodată atât de importante ca stabilitatea internă, a subliniat liderul rus.

– Putin: ”Starea actuală a lumii este rezultat al eșecului Războiului Rece”.

– Încercările platformelor digitale globale de a uzurpa funcții politice și de stat s-au dovedit efemere; au fost puse la punct, a declarat președintele.

– Numai statele suverane pot răspunde la cererile cetățenilor și la provocări, este convins Putin.

– Putin a definit revoluția drept o cale spre agravare. El a constatat că nici o revoluție nu a meritat pagubele provocate omenirii.

– ”Asistăm cu surprindere la procesele în desfășurare în țări care se consideră nave amiral ale progresului”, a spus președintele.

– După cum a remarcat Putin, încercările unui dictat al valorilor în condiții de perspective imprevizibile duc la o reacție inversă.

«Ștergerea agresivă a propriei istorii, îndepărtarea de noțiuni precum ”mama”, ”tata”, sexe diferite – toate sunt interpretate în Occident drept progres», a declarat șeful statului.

– Privind la ceea ce se întâmplă în țările occidentale, recunoaștem cu surprindere practici sovietice, care, sper, au fost lăsate în trecut, a spus președintele.

”Rețetele valorilor propuse de Occident nu sunt deloc noi; noi, în Rusia, am trecut deja prin asta”, a precizat Putin, amintind de modelul marxist al moralității umane.

– ”Lupta pentru egalitate se transformă într-un dogmatism adus la limita absurdului. La Hollywood sunt prescrise instrucțiuni despre cum trebuie făcut un film, din ce rasă trebuie să fie personajele”, a constatat șeful statului.

Potrivit aprecierilor sale, combaterea manifestărilor rasiste este o cauză nobilă, dar în noua cultură se transformă într-un rasism invers.

– Putin a catalogat drept monstruos faptul că, în Occident, copiii sunt învățați că un băiat poate deveni fată.

– Putin a cerut ca, la nivelul ONU, să fie alcătuit un registru al provocărilor și amenințărilor. Potrivit spuselor sale, în acest scop trebuie atrași specialiști din diferite țări.

– ”Rusia, ca toate țările, caută răspunsuri la problemele acute, dar are avantajul experienței istorice”, a declarat Putin.

– Potrivit președintelui, problemele lumii devin explozive și la rezolvarea lor trebuie lucrat împreună.

– Potrivit lui Putin, ceea ce se întâmplă astăzi pe piețele energetice este manifestarea acelui capitalism care nu funcționează.

– De îndată ce apar dificultăți cu caracter global, toți cer intervenția statului, a declarat președintele. El a dat exemplul crizei financiare mondiale.

– Președintele a declarat că Rusia trebuie să construiască un stat social.

– Sunt posibile diferite soluții pentru reformarea ONU, dar dacă se distruge dreptul de veto, organizația va muri în aceeași zi, este de părere Putin.

– Putin a spus că citește lucrările lui Ilin, Berdiaev și ale altor gânditori ruși, care au scris despre Rusia și despre viitorul ei. În opinia lui, ideea pasionalității națiunilor, a voinței de dezvoltate și autoafirmare are fundament.

– Potrivit președintelui rus, nu există nici o amenințare de reducere a libertăților în Rusia, dar există pericolul ireponsabilității pentru declarațiile făcute.

– Putin a arătat că, la adresa celor care au condus țara din 1917 până în 1990 pot fi formulate multe pretenții, dar este absolut de neacceptat ca comuniștii să fie puși la același nivel cu naziștii; este o minciună.

– Poți avea orice părere despre Stalin, dar, în realitate, guvernul sovietic a luptat pentru prevenirea războiului, a declarat liderul rus.

– Occidentul nu a uitat victoria repurtată de URSS în război şi folosește evenimentele trecutului pentru rezolvarea propriilor probleme, a spus președintele. El a menționat că manipularea istoriei nu duce la nimic bun.

– Redactorul-șef al publicației de opoziție ”Novaia gazeta”, Dmitri Murator, care a primit recent premiul Nobel pentru pace, l-a întrebat pe Putin despre agenții străini. Înainte de a răspunde, șeful statului l-a felicitat pe Muratov pentru premiul acordat.

– Răspunzând la întrebarea lui Muratov despre agenții străini, Putin a arătat că în Occident această lege se aplică mult mai sever decât în Rusia.

– Putin a promis că va analiza criteriile vagi ale legii privind agenții străini.

– ”Cunocuții mei mi-au spus că se ocupă de activități de caritate, dar că li se aplică legea privind agenții străini; ea trebuie perfecționată şi ne vom ocupa de acest lucru”, a spus Putin.

– Redactorul-șef al postului TV ”Russia Today” (RT), Margarita Simonian, a anunțat, adresându-se lui Putin, că nu pleacă în SUA, pentru că acolo este în pericol să stea cinci ani după gratii din cauza legii privind agenții străini.

– Ca răspuns la rugămintea lui Simonian de a apăra RT peste hotare și de a lua măsuri de răspuns pentru subminarea postului de televiziune, Putin a spus că trebuie acționat corect ”dacă cineva comite greșeli”.

– Potrivit lui Putin, întâlnirea sa cu omologul american, Joe Biden, a fost productivă și i-a creat impresiat că, pe ansamblu, Statele Unite doresc revigorarea relațiilor, ”iar după summitul de la Geneva se poate constata, cu siguranță, că suntem pe drumul bun”.

– După cum a declarat președintele, serviciile speciale ale Rusiei sunt în contact cu Afganistanul.

– În opinia liderului rus, Afganistanul trebuie ajutat la refacerea economiei; trebuie deblocate activele afgane.

– ”Se creează impresia că poporului Ucrainei nu i se va permite să formeze structuri ale puterii, care ar răspunde aspirațiilor lui, prin metode legale”, a declarat șeful statului. Potrivit spuselor sale, în Ucraina se încearcă tragerea la răspundere pentru poziția sa politică deschisă, îndreptată spre stabilizarea țării, a deputatului Radei Supreme, Viktor Medvedciuk.

– În opinia lui Putin, situația din Ucraina a intrat în impas: la cârma puterii se află nu un președinte, ci un grup de oameni care conduc țara.

– Putin: ”Prietenia dintre Rusia și China nu este îndreptată împotriva cuiva; ea lucrează în interesele unuia și ale celuilalt”. Potrivit spuselor sale, spre deosebire de NATO, Rusia și China nu creează un bloc militar. Putin a subliniat că nu există astfel de obiective, toate temerile în acest sens fiind nefondate.

– Referitor la problema gazelor din Europa: ”Ce legătură are Rusia? Este rezultatul făurit de om, al politicii Uniunii Europene”.

– Potrivit președintelui, Rusia nu face decât să sporească livrările de gaze în Europa, în timp ce SUA nu furnizează cât trebuie.

– Liderul rus este de părere că, deși a fost la putere 16 ani, o perioadă decentă, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, ar mai fi putut candida la funcția de cancelar.

– Rusia se află în contact cu toate forțele politice din Liban și se pronunță pentru soluționarea situației din această țară fără vărsare de sânge, a spus Putin.

– În Occident, deciziile din domeniul energetic sunt adoptate în cadrul unor cicluri politice, dar de nespecialiști, care îi înșală, de fapt, pe alegători, a declarat liderul rus.

– Referindu-se la ce îi așteaptă pe europeni dacă vor continua politica lor energetică, Putin a amintit de povestea cu lupul care iarna prindea pește cu coada, în timp ce personajul care l-a convins să facă acest lucru (vulpea – n.r.) «stătea alături și se ruga în sinea lui: ”Să înghețe, să înghețe coada lupului”». ”Dacă europenii vor urma această cale, exact așa se vor simți, precum aceste cunoscute personaje din basmul rusesc”, a spus liderul rus.

– Putin a recunoscut că în economia mondială există erori sistemice, determinate de deficit și de întreruperile din lanțurile de aprovizionare.

– Rusia contribuie substanțial la securitatea alimentară, crescând exporturile, a atras atenția șeful statului. Potrivit spuselor sale, schimbările climatice vor conduce la modificări în agricultură, dar Rusia se adaptează, asigură necesarul pentru sine și pentru partenerii ei.

– Putin a mulțumit țărilor europene pentru sancțiuni. Potrivit spuselor sale, efectul contramăsurilor și al înlocuirii importurilor s-a dovedit bun pentru Rusia.

– Președintele a fost întrebat dacă Rusia este pregătită să-și asume rolul de lider în problemele legate de schimbările climatice.

”Firește, trebuie să tindem spre asta, pentru a rezolva super-obiective, dar trebuie pornit de la realitate”, a răspuns Putin. În același timp, el a adăugat că echilibrul energetic al Rusiei este mult mai ecologic, decât în cazul multor țări dezvoltate ale lumii. ”Oare nu înseamnă acest lucru o poziție de lider? Dar, desigur, acest lucru nu este suficient”, a adăugat președintele, referindu-se la amenințările încălzirii globale.

– Potrivit președintelui, Rusia putea fi astăzi și mai ecologică, dacă nu ar fi fost criza din 2008-2009. ”Industria noastră s-a zburlit, pur și simplu, spunând că, dacă vom implementa așa-numitele cele mai bune tehnologii pentru aceste domenii, multe întreprinderi își vor da duhul”, a spus el.

Acum, însă, multe soluții au fost deja adoptate la nivel legislativ. Ecologia este una dintre direcțiile prioritare ale dezvoltării statului.

– ”Nu mi-aș dori deloc ca lupta pentru protejarea naturii, pentru menținerea parametrilor necesari pentru climă să se transforme într-un fel de instrument ascuns de luptă pe piețele mondiale. Asta nu e bine. Acest lucru ar submina încrederea în ceea ce facem pentru viitorul omenirii”, a spus Putin.

– Altă întrebare din SUA: dacă este posibilă o colaboare antiteroristă între Moscova și Washington.

”Nu numai că este posibilă, dar este și necesară”, a spus președintele. Potrivit precizărilor sale, problema are un caracter global și poate fi rezolvată doar prin eforturi comune.

– Lukianov (Fiodor Lukianov – moderatorul sesiunii în plen – n.r.) întreabă cât timp ”talibanii” (organizație interzisă pe teritoriul Rusiei) vor fi recunoscuți în Rusia drept organizație interzisă.

Putin a spus că acest lucru nu depinde de Rusia, ci de Organizația Națiunilor Unite – decizia privind recunoașterea talibanilor ca teroriști a fost luată la nivelul ONU.

În același timp, el consideră că decizia privind excluderea talibanilor de pe lista teroriștilor depinde de deciziile lor – ”credem că mergem în această cheie”.

– Putin crede că va exista continuitate în poziția Japoniei față de relațiile cu Rusia.

– Putin a fost întrebat ce părere are despre vaccinarea obligatorie. El a menționat că vaccinarea este obligatorie numai dacă este introdusă în calendarul vaccinărilor, iar vaccinul împotriva COVID-19 nu intră în această categorie. Potrivit spuselor sale, el nu susține obligativitatea, deoarece poate fi întotdeauna ocolită.

– Putin a spus că sunt străini care vin în Rusia și se vaccinează cu serul ”Sputnik V”, dar cumpără certificat de vaccinare cu Pfizer.

– Președintele este de părere că Biden a procedat corect când a retras trupele din Afganistan.

– Putin a fost întrebat despre posibilitatea ca ”Dialogul de la Petersburg” (un for ruso-german – n.r.) să fie readus la viață cu noul cancelar al Germaniei. Președintele a menționat că acest lucru nu depinde doar de Rusia, dar a precizat că Moscova este ”pentru” și că este pregătită în acest sens.

– Putin a declarat că nu s-a gândit la rolul său în istorie. Potrivit spuselor sale, acest lucru l-ar împiedica să ia decizii. El a numit drept principala sa realizare reducerea numărului de oameni aflați sub pragul sărăciei. El a atras atenția că, înainte erau 40 de milioane, acum sunt undeva între 19 și 20 de milioane. Cu toate acestea, el a recunoscut că ”este un număr exorbitant”.

– Președintele a spus că, la Ogarevo (reședința prezidențială din afara Moscovei – n.r.) ”gonește” la volanul unor mașini electrice.

– Potrivit șefului statului, Rusia a depășit o perioadă grea nu datorită lui, ci pentru că poporul rus are multă răbdare, are curaj și voință.

– Putin a recunoscut că există pericolul unei distrugeri reciproce totale, în cazul unui război nuclear și a vorbit despre nevoia de responsabilitate din partea celor care posedă arme nucleare.

– Situația la granița din Karabah nu poate fi rezolvată fără Rusia, pentru că hărțile granițelor se află la Statul Major Rus, a declarat liderul rus.

– Potrivit spuselor președintelui Rusiei, în general, situația din Karabah poate fi menținută, dar nu întotdeauna pot fi evitate incidentele. În același timp, el a precizat că este greu să prezinți o imagine idealistă după atâția ani de confruntare.

– Mișcarea talibanilor (organizație interzisă în Rusia) trebuie să stabilească relații cu toate grupările etnice, politice și cu organizațiile civice din țară, a declarat președintele rus.

– Putin este de părere că, dacă Rusia se retrage din Consiliul Europei, gestul ei ar putea fi urmat și de alte țări.

– După cum a menționat președintele Putin, Rusia este interesată ca Afganistanul să iasă din starea de război civil și să dobândească șansa de a se dezvolta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1043989