Grușko: Moscova știe că NATO desfășoară arme la granițele Rusiei
23/10
Expert: Proiectul de lege ucrainean privind ”Perioada de tranziție” va îngropa procesul de la Minsk
24/10

De ce Rusia cheamă SUA să se alăture formatului Normandia

Decembrie 2015, Moscova. Întâlnirea președintelui rus Vladimir Putin cu Secretarul de Stat american John Kerry/ Foto: TASS

Moscova a propus de mult Washingtonului să se alăture formantului Normandia pentru oprirea conflictului din Donbass. O spune chiar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Potrivit afirmațiilor sale, actualul format de ”patru” nu este atât de important pentru soluționarea problemei ucrainene. Când și de ce a ridicat Moscova problema necesității extinderii formatului Normandia scrie publicația ”Vzgliad”.

Rusia a propus implicarea Statelor Unite în negocierile din formatul Normandia de soluționare a situației din Donbass, dar participanții occidentali ai acestui format de patru (care sunt și garanții europeni ai Acordurilor de la Minsk, din 2015) – Franța și Germania – au refuzat categoric, a anunțat Lavrov pe culoarele celei de-a XVIII-a ședinței anuale a Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”.

După cum a precizat Lavrov, discuția despre o posibilă includere a Washingtonului în formatul Normandia a avut loc cu ocazia vizitei efectuate la Moscova de John Kerry, pe atunci șeful Departamentului de Stat (sub președinția lui Barack Obama), la întâlnirea avută cu președintele rus, Vladimir Putin.

”Încă de pe vrema când John Kerry era Secretar de Stat și a venit într-o nouă vizită la Moscova, iar noi am fost primiți de Putin, Putin i-a spus că noi vedem că americanii au influență asupra Ucrainei, că voi aveți un reprezentant special, că Poroșenko ascultă de voi. Poate vorbim cu Germania și Franța pentru a vă include în formatul Normandia? Asta s-a vorbit în prezența mea”, a adăugat Lavrov, citat de cotidianul Kommersant și agenția RIA Novosti.

Drept răspuns, Kerry a spus că, dacă Statele Unite ar fi fost invitate să adere la formatul Normandia, poate că Washingtonul ar fi analizat o astfel de propunere, a povestit Lavrov. ”După care, i-am întrebat pe nemți, pe francezi, iar ei au spus: categoric nu. Noi trebuie să lucrăm în formatul care a fost creat, în care au fost semnate Acordurile de la Minsk, numai așa”, a continuat șeful MAE Rus, potrivit TASS.

În același timp, șeful diplomației ruse a menționat: nu este obligatoriu să fii participant al formatului Normandia, de patru, nu este obligatoriu ca din patru să faci cinci sau șapte participanți, pentru ca, într-un fel sau altul, să ajuți la soluționarea situației.

În opinia expertului americanist Dmitri Drobnițki, nu întâmplător șeful diplomației ruse a dezvăluit câteva din detaliile contactelor. Prin vocea ministrului de Externe, Moscova dă de înțeles că, din punctul ei de vedere, participanții europeni la formatul Normandia – Germania și Franța – sunt incapabili să influențeze Kievul, deoarece nici Parisul, nici Berlinul nu sunt în suficientă măsură subiecte geopolitice. ”Sunt două subiecte aici – Rusia și SUA. Să te prefaci că mai sunt niște forțe motrice aici, nu are rost. La fel cum este absurd să pretinzi că există un stat Ucraina, de sine stătător, independent, suveran”, a spus Drobnințki pentru ”Vzgliad”.

Interesant este că, în același timp cu anunțul că Moscova a propus direct Statelor Unite să se implice în soluționarea problemei ucrainene, Lavrov a definit ca fantezii declarația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, despre dorința Kievului de a contacta direct cu conducerea supremă a Rusiei. Într-adevăr, Zelenski a afirmat în repetate rânduri că este gata pentru o întâlnire cu președintele Rusiei, în orice format.

Ca răspuns la ultima declarația a Kievului pe această temă, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat că este greu să stabilești un dialog cu liderul ucrainean și, de aceea, președintele Putin discută separat cu președintele francez, Emmanuel Macron și cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, iar aceștia negociază cu șeful statului ucrainean. Trebuie amintit, de asemenea, despre recentul articol al vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, unde, ca o linie roșie a fost inserată ideea inutilității negocierilor cu actuala conducere a Ucrainei, deoarece ”în fruntea țării se află oameni prost crescuți și inutili”, care ”își schimbă mereu poziția în avantajul patronilor lor de peste Ocean și a conjuncturii politice”.

Anunțul lui Lavrov reprezintă un mesaj direct adresat patronilor de peste Ocean ai Kievului, ocolindu-l și pe Zelenski și conducerea țărilor-garante ale Acordurilor de la Minsk, cred experții. ”Semnalele elitei ruse venite, în acest caz, din cele mai înalte cercuri diplomatice s-au dus la Washington:

”Rusia nu se va mai umili și nu se va mai preface că este gata să negocieze cu Kievul”. ”Este un exercițiu lipsit de sens, cum a arătat, de altfel, și Medvedev”, a menționat Drobnițki.

Directorul Centrului pentru studii politice și conflictologie de la Kiev, Mihail Pogrebinski, consideră: punctul de plecare pentru atragerea SUA în problemele Ucrainei și ale Donbassului a fost întâlnirea de la Geneva dintre Vladimir Putin și Joe Biden, din iunie. ”Acolo a fost discutată chestiunea Ucrainei și, se pare, pe urmele acestei întâlniri a avut loc vizita subsecretarului de stat Victoria Nuland și discuția ei cu șeful adjunct al Administrației președintelui rus, Dmitri Kozak”, a apreciat interlocutorul publicației ”Vzgliad”.

În opinia experților, după summitul din iunie dintre Putin și Biden se vorbește, într-o oarecare măsură, despre un fel de ”spirit al Genevei” (așa a fost definită în trecut atmosfera de detensionare din relaților dintre Moscova și Occident, apărută după Conferința de la Geneva din 1955 și după summitul Gorbaciov – Reagan, din 1985, desfășurat în același oraș elvețian). Consecințele întâlnirii de la Geneva a actualilor lideri ai SUA și Rusiei pot fi mult mai eficiente decât anterioarele întâlniri în format Normandia a celor patru protagoniști, crede Pogrebinski.

Expetul a amintit că, în urma vizitei lui Nuland la Moscova s-au făcut auzite cuvinte despre continuarea cooperării. ”S-a declarat că SUA recunosc Acordurile de la Minsk ca variantă fără alternative la soluționarea situației, iar Statele Unite au confirmat poziția lor privind un statut special pentru Donbass. Și aceasta sunt tot amprentele discuției dintre Putin și Biden”, a subliniat analistul.

”Chiar mai devreme, în urmă cu o jumătate de an, Secretarul de Stat, Anthony Blinken, a trasat obiectivele strategice de politică externă ale administrației Biden”, a menționat, la rândul său, expertul americanist Malek Dudakov. ”Practic, șeful Departamentului de Stat a spus următoarele: dorim să stabilim relații cu Rusia, dar vrem ca aceste relații să fie previzibile. Nu binevoitoare, ci previzibile. În contextul predictibilității intră înghețarea conflictului din Ucraina, ceea ce mulțumește administrația Biden”.

În acest context, se poate presupune: Moscova ar fi putut iniția negocieri cu SUA în chestiunea ucraineană într-un format mult mai amplu decât cel creat după încheierea Acordurilor de la Minsk, în 2015, este de părere Drobnițki. ”În ceea ce privește procesul de la Minsk în sine, el a intrat de mult și în mod evident în impas”, a rezumat interlocutorul publicației ”Vzgliad”. ”Acordurile de la Minsk și toate înțelegerile ulterioare sunt călcate în picioare, în liniște și fără probleme, de Ucraina, care nu pățește nimic, în timp ce Rusia primește sancțiuni pentru că nu respectă Acordurile de la Minsk – iar asta în condițiile în care Rusia nu este parte a conflictului care trebuia oprit de aceste acorduri”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1044064