Casa Rusă din Bucureși: „Lumea lui Dostoievski” – la 200 de ani de la nașterea marelui scriitor
11/11
MAE al Rusiei a reacționat la vorbele lui Blinken despre „greșeala anului 2014 în Ucraina”
11/11

Dostoievski, o carte de vizită a culturii ruse. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881)/ Foto: murashilib.narod.ru

Astăzi, 11 noiembrie 2021, se împlinesc 200 de ani de la naşterea celui  care credea că ”Trebuie să iubeşti viaţa mai mult decât sensul vieţii”.

Fiodor Mihailovici Dostoievski s-a născut la 11 noiembrie 1821 la Moscova, într-o familie de nobili. Primele studii le face la o instituţie particulară, un pension, iar apoi va merge, împreună cu fratele său Mihail, la Şcoala de ingineri militari din Sankt – Petersburg. Absolvirea acestei şcoli prestigioase îi permite să lucreze în proiectare, la departamentul ingineresc de pe lângă Comandamentul oraşului Sankt-Petersburg. Curând, însă, va da curs primei sale iubiri şi anume literatura, abandonând o ocupaţie pe care nu şi-o dorise el, ci tatăl său.

Ceea ce l-a determinat să renunţe la inginerie a fost vizita lui Honore de Balzac la Sankt-Petersburg, în 1843. În anul următor, Dostoievski va traduce romanul ”Eugenie Grandet” a deja faimosului francez, urmând ca în 1845 să debuteze, practic, literar, cu romanul ”Oameni sărmani”. Criticii observă imediat că tânărul Dostoievski abordează realismul, acelaşi filon la care erau ”abonaţi” Puşkin (ca prozator) şi Gogol. Urmează ”Dublul” (în 1846) şi ”Gazda” (1848) dar şi ”Nopţi albe”, tot în 1848.

Datorită frecventării Cercului lui Petraşevski (considerat subversiv de către potentaţii vremii), unde erau promovate ideile seducătoare ale socialismului utopic, Dostoievski ajunge în postura de arestat (la 23 aprilie 1849) şi de deţinut timp de 8 luni (în Petropavlovskaia Krepost – Fortăreaţa Petru şi Pavel din Sankt-Petersburg). Urmează, la 23 decembrie 1849, condamnarea la moarte şi simularea execuţiei (care l-a marcat teribil pe scriitor), apoi comutarea pedepsei la muncă silnică timp de 4 ani în penitenciarul din Omsk (până în februarie 1854) şi armata, ca soldat.

Experienţa ocnei, alături de o Biblie pe care o căpătase de la o soţie decembristă, îl reconfigurează total pe Fiodor Dostoievski. Aici, în condiţiile de aspră detenţie, în ciuda deselor pusee epileptice (care îl supărau din copilărie), îl redescoperă pe Dumnezeu, pe Hristos, iar tot ceea ce va scrie ulterior se va raporta la învăţătura ortodoxă, la preceptele biblice, etc.

Armata îi este favorabilă în sensul că îşi va recăpăta dreptul de a scrie, de a-şi tipări scrierile şi de a se reîntoarce în partea europeană a Rusiei – în 1859, ajunge la Sankt-Petersburgul pe care îl părăsise (fără voie) în urmă cu 9 ani.

Reabilitat complet, Dostoievski scrie şi publică ”Amintiri din casa morţilor” (la care lucra din 1854), ”Umiliţi şi obidiţi” (în 1861) şi ”Însemnări din subterană” (1864), evident inspirate din cele trăite în ocna siberiană, dar şi din cele observate în cotidian, mai ales la păturile sociale devaforizate.

Începe să călătorească în Europa, pendulând între galerii de artă şi săli de jocuri de noroc, iar în 1865, în timpul unui voiaj în Danemarca, schiţează celebrul roman ”Crimă şi pedeapsă”, care va apare în 1866, an în care Dostoievski publică şi ”Jucătorul”, roman inspirat din propria-i experienţă în acest sens. Urmează ”Idiotul” (1868), ”Demonii” (1872), ”Adolescentul” (1975), ”Fraţii Karamazov” (1880).

Fiodor Dostoievski moare la 9 februarie 1881, lăsând posterităţii hrană sufletească şi intelectuală până la finalul acestei lumi.

 

Fiodor Mihailovici Dostoievski nu are nevoie de prezentare. Este, poate, cel mai bun ambasador pe care l-a avut şi îl are Rusia, fiindcă a fost tradus în mai toate limbile pământului, astfel făcând cunoscute o ţară şi un popor mereu surprinzătoare.

El este, în egală măsură, un apostol, fiindcă, prin ceea ce a scris, a dat cititorului perspectiva mântuirii altfel decât o face Cartea Cărţilor, adică Biblia. Dostoievski relatează concret toate stările sufleteşti posibile prin care poate trece un om, toate păcatele, viciile – nu cu intenţia de a sminti cititorul, ci de a arăta, prin personajele sale, că mereu există o cale de întoarcere la condiţia umană iniţială, paradisiacă. Mântuirea se face prin suferinţă şi orice obţinem este consecutiv efortului, travaliului pe toate palierele – fizic, mental, spiritual. Nu ni se cuvine nimic; trebuie să merităm să fim fericiţi!

Fiodor Dostoievski a fost romancier, nuvelist, eseist și jurnalist. În egală măsură, este un psihanalist de mare fineţe, înaintea lui Freud (Friedrich Nietzche afirma că ”Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot învăţa ceva”), un cunoscător de excepţie al naturii umane şi al condiţiei umane pe pământ – ”Inima omului este un câmp de bătălie între Dumnezeu şi Diavol”. El este, mai mult decât alţi scriitori, clasic şi actual, care intrigă, fascinează, place, terorizează… ” Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata” – sună cunoscut? Lectura creaţiei lui Dostoievski provoacă în cititor trăirile personajelor sale, mai mult sau mai puţin intens, invitând la autoexplorare şi autocunoaştere prin coborâre în abisul propriu, la confruntarea cu demonii, la scotocirea prin fiecare ungher, la curăţare, expiere şi înălţare! Invariabil, totul se finalizează în Lumină.

 

Dostoievski nu putea fi decât rus. Ruşii reprezintă poporul care dispune de uriaşa abilitate de a renaşte după orice încercare (şi, precum se ştie, numai puţine nu au fost, de-a lungul zbuciumatei lor istorii). Să te încăpăţânezi să rezişti, să te agăţi de fiecare şansă ivită, să lupţi comparabil cu încrâncenarea şi determinarea celor ce au vrut să te distrugă, să te şteargă definitiv (şi nu o dată!) nu-i chiar la îndemâna orişicui.

Dostoievski nu putea fi decât Scorpion, fiindcă nici un alt semn zodiacal nu te duce mai mult în adâncuri şi nici nu te înalţă pe măsură. Scorpionul distruge pentru a reclădi, mereu îmbunătăţit, evoluat, conform principiului ”ceea ce nu te omoară te face mai puternic”.

Mai mult, el este un Scorpion perfect, dat fiind că destinul său întruneşte toate trăsăturile zodiei. Dostoievski are de-a face cu moartea, atribut scorpionic prin excelenţă – moartea părinţilor (în 1837, când avea 16 ani), moartea fratelui Mihail, de care era extrem de ataşat, moartea a doi copii şi, mai ales ”propria moarte” – după cum am amintit, a fost condamnat  la moarte, iar ţarul Nicolae I nu i-a comutat pedeapsa decât după înscenarea execuţiei, adică legare de stâlp şi la ochi, zgomotul puştii, etc. Experienţa detenţiei la ocna din Siberia îl confruntă, din nou, cu moartea – moartea fizică a celorlalţi şi, cumva, propria moarte, una spirituală, fiindcă Dostoievski nu a mai fost acelaşi după finalizarea pedepsei.

Tot de Scorpion ţin şi problemele sale financiare – scrisul a fost singura sursă de venit, iar editorii speculează acest lucru, condiţionând sumele în avans cu drepturile de autor. Condiţia de dator perpetuu, care se achită prin noi împrumuturi, prin unele câştiguri la jocuri de noroc (ruletă, în special), faptul că împrumuta pe oricine indică o decompensare accentuată a planului material pe care îl presupune Scorpionul. Compensator, planul spiritual s-a manifestat plenar prin scris.

Viciul ţine tot de Scorpion – Dostoievski a fost un jucător înrăit; în plus, adora dulciurile, fiind practic dependent de ele când scria.

Ascendentul în Săgetător i-a dat inteligenţă, talent la scris şi posibilitatea de a călători în străinătate, dar şi acces la o înţelegere superioară a ortodoxiei şi a conceptelor filozofice. Jupiter, stăpânul semnului ascendent, este plasat în casa a V-a a creativităţii şi a artei, conjunct cu Saturn – puterea de muncă, rezistenţa în condiţii grele, sacrificiul pentru creaţie şi idei.

Prima casă conţine o triplă conjuncţie Venus (arta), Neptun (inspiraţia, religia) şi Uranus (nonconformismul, dorinţa de libertate, originalitatea, spiritul de aventură). Cuadratura dură pe care aceste astre o fac cu Pluton relevă condiţiile nu tocmai favorabile ale copilăriei dar şi crizele de epilepsie (Uranus/Pluton).

Soarele este într-o poziţie ”ascunsă”, adică în casa a XII-a, care i-a favorizat accesul la psihicul omului, cunoaşterea în amănunt, credinţa puternică. Tot pe seama acestui aspect putem pune detenţia, boala cronică dar şi compasiunea (”Compasiunea este cea mai mare formă a existenţei umane”). Pătratul Soarelui cu Marte i-a biciuit emoţionalul şi l-a împins să lucreze din greu, uneori cu pierdere de energie.

Tot în casa a XII-a îl găsim şi pe Mercur, astrul comunicării, care l-a făcut pe scriitor să caute, să nu fie interesat de superficial, completând  trăsăturile semnului său natal.

Poziţia Lunii în Gemeni  este asociată cu inteligenţa socială, cu scrisul, cu explorarea şi investigaţia, cu jurnalismul (a editat, împreună cu fratele său, două reviste – ”Timpul” şi ”Epoca”). Dostoievski a fost fascinat realmente de societate, de moravuri, de schimbări, de condiţia individului în societate şi de influenţa acesteia asupra lui.

Interesantă este dispunerea Axei Destinului – pe casele comunicării şi pe semnele sănătăţii şi sacrificiului (Fecioară/ Peşti). Fiodor Dostoievski a avut toată viaţa probleme de sănătate şi, în contraparte, s-a ”ocupat” de sănătatea mentală şi  socială a personajelor sale; pe de altă parte, a înţeles plenar sensul mântuirii prin sacrificiu (condiţia semnului Peşti).

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1044039