Ministrul de Externe al Moldovei, pentru relații strategice cu Rusia
19/11
Kremlinul a calificat inacceptabilă rezoluția congresmenilor americani referitoare la președintele Rusiei
19/11

Putin consideră că acțiunile Occidentului în Marea Neagră depășesc anumite limite

Șeful statului rus, Vladimir Putin, a participat la ședința extinsă a Colegiului Ministerului de Externe al Rusiei/ Foto: TASS

Acţiunile ţărilor occidentale în Marea Neagră ies din cadru, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, relatează agenţia TASS.

”În ceea ce privește Marea Neagră, aceste acțiuni depășesc cu totul anumite limite: la o distanță de 20 de kilometri de granițele noastre de stat zboară bombardiere strategice și care, după cum se știe, transportă arme foarte serioase”, a spus șeful statului la ședința extinsă a Colegiului Ministerului de Externe.

Putin a atras atenția asupra faptului că acțiunile țărilor occidentale, care agravează situația, au loc nu doar în Marea Neagră, dar și în alte regiuni, apropiate de granițele Rusiei. ”Da, tot timpul ne exprimăm preocuparea cu privire la acest lucru; vorbim despre linii roșii, dar în același timp înțelegem, desigur, că partenerii noștri sunt foarte originali și, cum să mă exprim mai frumos, tratează cu multă superficialitate toate avertismentele și discuțiile noastre despre liniile roșii”, a constatat președintele.

Liderul rus a amintit cum s-a extins NATO spre Est. ”În pofida faptului că relațiile dintre Rusia și partnerii noștri occidentali, inclusiv Statele Unite, au fost pur și simplu unice, nivelul de cooperare a fost aproape ca o alianță, preocupările și avertismentele noastre legate de extinderea NATO spre Est au fost ignorate complet”, a arătat Putin, adăugând că au trecut ”câteva valuri de extindere” a NATO.

”Iar acum vedem unde se află infrastructura militară a blocului NATO: nu foarte departe de granițele noastre, în timp ce în România și Polonia sunt desfășurate, deja, sisteme de apărare anti-rachetă, ce pot fi ușor folosite, având în vedere că acolo sunt lansatoare MK-41, ca sisteme de atac”, a spus președintele Rusiei. Potrivit spuselor sale, ”schimbarea software-ului este doar o chestiune de minute”.

Rusia va reacționa în mod adecvat la activitatea militară a NATO de la granițele ei, a declarat președintele Rusiei. ”Din proprie inițiativă, NATO a distrus toate mecanismele de dialog. La activitățile militare desfășurate de NATO de-a lungul granițelor ruseşti noi vom reacționa, desigur, în mod adecvat”, a subliniat el. Președintele a subliniat că Rusia nu are nevoie de conflicte la granițele sale de vest. ”Avertismentele noastre adresate Occidentului în ultimul timp se fac, totuși, simțite și produc un anumit efect. Acolo a apărut o oarecare tensiune”, a spus el.

”Trebuie ca această stare să se mențină la ei cât mai mult, ca să nu le treacă prin cap să organizeze la granițele noastre de vest vreun conflict de care nu avem nevoie. Noi nu avem nevoie de conflicte”, a subliniat Putin.

El a arătat că Rusia trebuie să obțină din partea Occidentului serioase garanții de securitate. ”Trebuie neapărat să ridicăm problema (…) Serghei Viktorovici, trebuie ridicată această problemă, pentru ca Rusia să obțină cele mai serioase garanții, pe termen lung, de asigurare a securității noastre pe această direcţie”, a spus șeful statului adresându-se ministrului de Externe, Serghei Lavrov, la ședința colegiului MAE.

În general, Putin este îngrijorat de numărul tot mai mare de conflicte din lume. ”Din păcate, numărul conflictelor (regionale), al situațiilor de criză se înmulțesc în lume şi reclamă o atenție tot mai mare și o reacție operativă”, a declarat șeful statului.

TASS amintește că, la 10 noiembrie, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că nave ale Marinei americane au sosit pentru a participa la exercițiile multinaționale organizate în regiunea Mării Negre de Comandamentul comun al Forțelor Armate ale SUA în Europa. Potrivit Ministerului Apărării, acolo s-au aflat distrugătorul USS Porter, echipat cu rachete ghidate, petrolierul John Lenthall și nava stat major Mount Whitney a US Navy. La 15 noiembrie, Mount Whitney a plecat spre Marea Mediterană pentru încheierea exercițiului. În opinia Ministerului Apărării, astfel de acțiuni devin un factor de destabilizare în regiune, unul dintre obiective fiind explorarea militară a terioriului Ucrainei. Forțele armate ruse monitorizează în permanență situația, urmărind-o constant, a asigurat Ministerul Apărării.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1044087