Expertul militar Konovalov: Forțele pe care NATO intenționează să le desfășoare în Ucraina
21/11
Rogozin a evaluat pericolul reprezentat de resturile satelitului doborât de Rusia
22/11

Top-10 beneficiari ai exporturilor secrete ale Rusiei. Șase sunt din NATO

Foto: RIA Novosti

Statisticele oficiale vamale ale Rusiei au consemnat o creștere bruscă a exporturilor de mărfuri din categoria produselor secrete (cod SSSS, ce reflectă livrări de arme, avioane, materiale nucleare, etc.) într-o serie de state din blocul NATO. Așa reiese din datele publice ale Serviului Federal Vamal (FTS), analizate de RBC. În primii zece importatori de astfel de produse din Rusia, potrivit informațiilor FTS pentru perioada ianuarie – septembrie 2021, au intrat Statele Unite (locul 2), Cehia (3), Germania, Marea Britanie, Estonia, Olanda (locurile de la 7 la 10). 

Comparativ cu perioada similară din 2020 (nouă luni) exporturile în SUA la categoriile produselor secrete au crescut de la 706 milioane de dolari la aproximativ 841 milioane, în Cehia, de la 102 milioane, la 706 milioane, în Germania, de la 173 miliioane la 302 milioane, în Olanda, de la 53 milioane, la 222 milioane. Printre primii zece cei mai mari beneficiari de produse secrete rusești pe tot anul 2020, figurează numai SUA (locul trei) și Estonia cu Turcia (locurile nouă-zece).

Exportul, codificat conform statisticii FTS ca SSSS, include, în principal, livrări de arme și muniții (grupa 93 TN VED), avioane și elicoptere – atât militare, cât și civile (grupa 88), materiale nucleare (unele poziții de produse din grupa 28). Pe baza acestor date nu se poate stabili cu exactitate câte arme sau combustibil nuclear a trimis Rusia peste hotare. 

Cel mai mare cumpărător de produse sensibile rusești este, pentru al doilea an la rând, Algeria, fiind vorba, în special, despre tehnică de avioane și arme. Printre primii zece figurează, în mod constant, China și India. 

Creșterea livrărilor în Cehia 

Apariția, în 2021, a Cehiei printre principalii beneficiari de produse secrete rusești a fost sesizată de cotidianul Vedomosti. Creșterea considerabilă s-a produs în pofida conflictului diplomatic: în aprilie, Cehia a acuzat Rusia de implicare în exploziile, din 2014, de la un depozit local de muniții și a expulzat din țară 18 diplomați ruși. Exportul secret în Cehia s-a ridicat, pe primele nouă luni din 2021, la suma totală de 705,9 milioane de dolari (23% din totalul exporturilor rusești în Cehia în perioada ianuarie-septembrie), reprezentânt produse din grupele 88 (tehnică de aviație, elemente componente aferente) și 93 (arme, muniții). 

Din statistica similară a Cehiei, unde nu există coduri secrete, reiese că valoarea totală a produselor aduse din Rusia la categoriile 88 și 93 în primele nouă luni ale anului în curs a fost de mai puțin de 5 milioane de dolari. Președintele Oficiului de Statistică al Cehiei (CZSO) a explicat pentru RBC că diferența dintre cele două cifre se datorează, probabil, modului în care este reflectat exportul de tehnică de avioane din Rusia pentru reparații în Cehia. ”În statisca noastră de comerț exterior nu luăm în calcul aparatele de zbor care sunt aduse la noi pentru reparații/întreținere, după care se trimit înapoi. În principal, sunt aparate de zbor din Rusia. Din punctul nostru de vedere este corect să ținem cont de acest lucru în balanța de servicii”, a explicat un reprezentant al CZSO. 

În Cehia funcționează și compania LOM Praha, înființată de Ministerul Apărării al Cehiei și care se consideră singura fabrică de reparații a elicopterelor marca ”MI” din țările NATO, certificată de biroul de proiectarae rusesc. După cum reiese din baza de date ImportGenius, compania cumpără anumite piese componente de avioane de la furnizorii ruși. Pe de altă parte, Combinatul Minier și Metalurgic Ural (UGMK) deține, începând din 2008, uzina de avioane Aircraft Industries, din Cehia, care livrează avioanele L-410. 

Ceva similar este posibil să se afle și în spatele exporturilor secrete în Germania și Olanda, deoarece statisticile de resort ale agenției Eurostat arată doar volumul simbolic al importurilor din Rusia, la grupele 88 și 93. 

Reprezentantul FTS a declarat însă cotidianului RBC că, în conformitate cu metodologia Uniunii Economice Eurasiatice, respectivele statistici de comerț exterior iau în calcul aeronavele care se deplasează prin aer sub rezerva transferului de proprietate sau pe baza unui contract de leasing financiar pe o perioadă de cel puțin un an. Produsele aduse sau exportate pentru a fi reparate sau pentru întreținere nu sunt luate în calcul în datele statisticii de comerț exterior, a precizat FTS. 

Statistica vamală rusă arată, de asemenea, exporturile secrete rusești în Germania, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de dolari pe primele nouă luni ale anului 2021 la grupa ”Produse de chimie anorganică; compuși (…) ai elementelor radioactive sau ai izotopilor”. La rândul său, potrivit datelor Eurostat, importul de elemente chimice radioactive și izotopi radioactivi în Germania din Rusia a fost de numai 45 de miloane de dolari în perioada de referință. 

Uran și cartușe pentru SUA 

Exporturile în Statele Unite sub codul SSSS s-au cifrat, potrivit datelor FTS, la 841 milioane de dolari în primele trei trimestre ale anului – aproape tot atât cât pe întreg anul trecut. Inclusiv 574 milioane de export secret din grupa compușilor chimici. La rândul său, statistica de comerț exterior a SUA, furnizată fără excepții de Biroul Recensământului al SUA (US Census Bureau), arată că importul de elemente chimice radioactive și izotopi radioactivi din Rusia s-a ridicat, în aceeași perioadă, la 541 milioane de dolari, inclusiv 522 milioane, de uraniu îmbogățit (plutoniu). 

Livrările de uraniu slab îmbogățit din Rusia în SUA sunt asigurate de ”Tehsnabexport” (marca comercială TENEX, face parte din Rosatom). În 2020, în America, veniturile companiei au fost de 784 milioane de dolari sau 37% din încasările totale, așa cum reiese din raportul anual. Potrivit datelor producătorului canadian de uraniu, Cameco, prețul uraniului în contractele pe termen lung a crescut în 2021 (începând cu ianuarie până la sfârșitul lunii octombrie) cu aproape 23%. 

O altă parte semnificativă a exporturilor din Rusia în SUA o reprezintă livrările de cartușe pentru arme de foc civile. În ianuarie – septembrie, importul de cartușe rusești în SUA (intră în grupa 93 ”Arme și muniții” TN VED) a atins 142,5 milioane de dolari – mai mult decât în tot anul 2020, reiese din datele Census Bureau. Rusia este cel mai mare furnizor străin de cartușe din SUA. În septembrie 2021, au intrat în vigoare noile sancțiuni americane, care limitează ”importul permanent” în SUA de arme de foc și muniții aferente din Rusia, ceea ce, după expirarea licențelor de import în vigoare – ar urma să se reflecte negativ asupra livrărilor de cartușe rusești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1044047