ONU: Populația Ucrainei va scădea la 35 milioane locuitori până în 2050
29/11
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și președintele SUA, Joe Biden
Kremlinul speră că întâlnirea dintre Putin și Biden va avea loc anul acesta
30/11

Ambasadorul Antonov a comparat strigătele despre ”amenințarea rusă” la adresa Ucrainei cu eprubeta lui Powell

Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov/ Foto: TASS

Prin incitarea isteriei despre ”ameninţarea rusă” la adresa Ucrainei se încearcă justificarea eşecurilor preşedintelui acestei ţări, Volodimir Zelenski, cineva presând Kievul să scoată faimoasa eprubetă cu pulbere albă a lui Colin Powell, a declarat ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, pe canalul de YouTube ”Soloviov Live”, relatează agenţia Rambler.ru.

”Isteria care este, astăzi, evidentă aici în privința falsei amenințări ruse constituie, în opinia mea, încercarea de a justifica eșecurile actualului președinte al Ucrainei”, a spus diplomatul, citat de agenția TASS.

Antonov a făcut o paralelă între inflamarea informațională din jurul subiectului Ucraina și situația când fostul Secretar de Stat al SUA, Colin Powell, a prezentat la ONU o eprubetă cu presupuși ”spori de antrax” drept ”dovadă” a existenței armei biologice în Irak.

”Am impresia că această atmosferă de minciună, de calomnie din jurul adevăratei stări de lucruri în această zonă a lumii arată că cineva face presiuni fie asupra Ucrainei, fie asupra est-europenilor ca undeva să apară faimoasă eprubetă cu pulbere albă a defunctului Colin Powell, pentru ca toți să se înverșuneze și mai tare împotriva Rusiei și să ridice stavile de fier pe calea unui posibil atac al forțelor armate ale Rusiei”, a explicat ambasadorul.

În același timp, diplomatul a precizat că partea rusă este deschisă dialogului în chestiunea ucraineană.

”Noi declarăm tot timpul și în mass-media, și politologilor, și administrației americane: Rusia nu are de gând să atace pe nimeni”, a subliniat ambasadorul. ”Dacă voi afirmați că la baza soluției pentru Donbass se află Acordurile de la Minsk, transmiteți acest mesaj direct conducătorilor ucraineni, care se perindă tot mai des pe aici (în SUA – n.r.), pentru a primi sprijin, livrări suplimentare de arme. Am sentimentul că, dimpotrivă, aici ucrainenii sunt asmuțiți: acționați, cauza voastră este dreaptă, iar dacă ceva se întâmplă, vă apărăm. Dar nimeni nu va lupta pentru ucraineni”.

Diplomatul rus a mai spus că, exprimându-și dorința de a ajuta la rezolvarea conflictului din Donbass, partea americană nu răspunde în nici un fel la apelurile de a concretiza ajutorul propus.

În ajun, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat să nu se creadă că ”mobilizarea trupelor Rusiei” la granițe este o cacialma. La rândul său, directorul Serviciului de Informații Externe (SVR) al Rusiei, Serghei Narîșkin, a subliniat că nu va exista o ”invazie a Rusiei” în Ucraina, iar toate afirmațiile de acest gen sunt o acțiune de propagandă rău voitoare a Statelor Unite, care încearcă prin forță să aprindă conflictul din Donbass.

Vineri, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că situația de la granița cu Rusia ”cu siguranță nu este mai rea decât a fost în primăvară”. La Moscova, declarațiile SUA, NATO și ale Kievului privind ”amenințarea” la adresa Ucrainei din partea Rusiei au fost calificate drept provocare. Expertul militar ucrainean, colonelul în rezervă Oleg Jdanov, a acuzat Statele Unite de inflamare intenționată a tensiunii în jurul unor presupuse planuri militare ale Rusiei în privința Ucrainei, cu scopul de a submina negocierile dintre Moscova și Kiev privind Donbassul.

Marți, Kremlinul a dezmințit acuzațiile că ar pregăti un atac asupra Ucrainei. Luni, SVR a calificat drept o minciună absolută declarația Departamentului de Stat referitoare la concentrarea de forțe pe teritoriul Rusiei pentru o invazie militară în Ucraina. Anterior, președintele Putin a definit drept alarmiste informațiile că Moscova ar pregăti ”o invazie militară în Ucraina”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1100191