Șeful MAE ungar a explicat de ce ”Sputnik V” nu este recunoscut în Europa
29/11
Ambasadorul Antonov a comparat strigătele despre ”amenințarea rusă” la adresa Ucrainei cu eprubeta lui Powell
29/11

ONU: Populația Ucrainei va scădea la 35 milioane locuitori până în 2050

Ucraina. Colaj de Olga Șklarova/ Agenția REGNUM

Ucraina a devenit una dintre țările cu cea mai accelerată rată de scădere a populației, se arată în nota informativă ”Procese demografice”, elaborată de experții ONU și publicată de ONU pe site-ul organizației, scrie agenția Regnum.

Specialiștii ONU arată că rata scăzută a natalității, cuplată cu o rată sporită a mortalității și cu creșterea constantă a emigrației, au dus la un declin rapid al populației Ucrainei. Potrivit estimărilor experților onusieni, până în 2050, populația Ucrainei se va reduce la 35 milioane de oameni.

Ultimul recensământ oficial al populației s-a desfășurat în Ucraina în 2001. La acel moment, populația Ucrainei depășea 42 milioane de locuitori.

Pentru modificarea acestei tendințe, ONU a recomandat autorităților Ucrainei să adopte mai multe măsuri. Experții consideră că rata natalității nu va putea fi ridicată, dar poate fi redusă rata mortalității. Principalii factori ce determină o creștere a emigrației sunt, potrivit ONU, gradul ridicat al sărăciei, problemele cu ocuparea forței de muncă, precum și factori de natură politică și socială.

În notă se menționează că, potrivit unor estimări aproximative, dincolo de granițele Ucrainei trăiesc cu titlu permanent circa 3 milioane de cetățeni. În același timp, aproape jumătate dintre migranții ucraineni lucrează ca angajați în activități prost calificate. În ultima perioadă, în jur de o treime din fluxul de emigranți a provenit din rândul populației cu vârste de până la 35 de ani. Ceea ce înseamnă că populația Ucrainei a devenit una cu cea mai ridicată rată de îmbătrânire din Europa.

Pentru a profita de oportunitățile ce pot apărea pe fondul schimbărilor demografice și pentru a deveni o țară stabilă din punct de vedere demografic, Ucraina are nevoie de o strategie complexă și cuprinzătoare”, se subliniază în nota analitică a ONU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1100231