În Rusia a fost prezentată, pentru prima oară, drona de atac „Ohotnik”, dotată cu duză reactivă plată
15/12
Ușakov a dezvăluit detaliile despre discuțiile dintre Putin și Xi Jinping
15/12

Răsfoind presa română: Jurnalul.ro, despre fapte mai puțin cunoscute ale naziștilor, la 75 de ani după încheierea procesul de la Nürnberg

Infracțiuni împotriva populației civile/ Foto: jurnalul.ro

DIANA SCARLAT
10 Dec 2021

Înfometarea populației, uciderea civililor, a pacienților din spitale, distrugerea economiei statelor, folosirea resurselor umane și a tuturor resurselor naturale din teritoriile ocupate au fost pilonii războiului pe care naziștii l-au dus împotriva civililor. Deciziile Tribunalului de la Nürnberg sunt uneori puse la îndoială, dar noi documente desecretizate din arhivele NKVD arată că teroarea nu doar a existat, ci a fost o strategie foarte bine elaborată. Din analiza documentelor reiese că acțiunile autorităților de ocupație și ale trupelor naziste nu au fost excese accidentale pe timp de război, ci rezultatul implementării sistematice și bine planificate a politicii de stat a celui de-al Treilea Reich.

Analiza documentelor din arhivele de stat ale Federației Ruse și din Arhivele Federale ale Germaniei arată că naziștii au elaborat planuri pentru asimilarea „spațiului vital” în Est, cu mult înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Conform Planului general Ost, care a fost elaborat de naziști începând din 1939, populația teritoriilor ocupate din Polonia și a părţii europene a URSS urma să fie deportată și exterminată 75–85%. „Viitorul popoarelor care ar fi căzut sub stăpânirea naziștilor, în cazul victoriei Germaniei hitleriste și a aliaților săi, era decis deja: moarte sau sclavie. După înfrângerea Franței, în vara anului 1940, Wehrmachtul a început să elaboreze un plan pentru Campania în Est. În versiunea finală, planul pentru războiul Germaniei împotriva URSS a fost expus în directiva Înaltului Comandament Suprem al Wehrmachtului nr. 21 din 18 decembrie 1940, sub numele codificat Barbarossa”, arată autorii unui studiu recent, bazat pe documente din fondurile Arhivelor de Stat a Federației Ruse (AS RF), Arhivelor Ruse de Stat de documente film și foto (ARSDCF), Arhivelor Ruse de Stat de Istorie Socio-Politică (ARSISP), precum și documente recent declasificate ale Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (AC FSB al Rusiei). Studiul a fost publicat sub denumirea „Nu se va da uitării – 75 de ani de la încheierea Procesului de la Nürnberg”, fiind lansat, ieri, la Centrul Rus de Știință și Cultură din București (în imagine). Lansarea a fost însoțită de prezentări ale istoricilor și o dezbatere pe tema procesului de la Nürnberg. „Aceasta este doar o mică parte din sutele de mii de dovezi și documentare, declarațiile martorilor oculari, informările, rapoartele și mesajele cercetașilor și partizanilor, relatările, notele informative, documentele Armatei Roșii, materialele autopsiilor și ale expertizelor medico-legale ale mormintelor comune. Nu mai puțin importante sunt și documentele personale: scrisorile, înregistrările de conversații, memoriile, însemnările în jurnale, compunerile școlare ale copiilor care au supraviețuit ocupației”, spun autorii studiului.

9 decembrie 2021. Casa Rusă din București. Prezentarea cărții-album ”Nu se va da uitării. La 75 de ani de la încheierea procesului de la Nurnberg. La microfon, Ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin/ Foto: Casa Rusă din București

Exploatarea economică a teritoriilor cucerite

Fostul Imperiu Rus, devenit URSS după Primul Război Mondial, a devenit ținta Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. „O atenție deosebită se acorda măsurilor de instaurare a regimului de ocupație și de exploatare economică a teritoriilor cucerite, nimicirea popoarelor din URSS. Războiul care urma trebuia să fie un «război de exterminare». Planul Oldenburg («Dosarul verde»), aprobat la 29 aprilie 1941, era o anexă economică la planul de agresiune împotriva URSS (planul Barbarossa) şi presupunea extragerea tuturor resurselor din teritoriile ocupate pentru necesitățile populației Germaniei și Wehrmachtului, care ar fi condamnat populația civilă la foamete inevitabilă”, explică autorii studiului. „Cred că trebuie să purtăm războiul și campania noastră în așa fel încât să îi privăm pe rușii de resursele umane, distrugându-le în luptă, trimițându-le în prizonierat și folosindu-le la munci. Trebuie să încercăm imediat să începem să controlăm populația teritoriului pe care îl ocupăm și să nu lăsăm niciun singur om în teritoriile pe care le părăsim, cedându-le inamicului. Trebuie să fie duși în Germania și să lucreze pentru Germania sau să moară în luptă. Readucerea oamenilor înapoi, cedarea muncitorilor înapoi inamicului, oferind acestuia posibilitatea de a-i recruta din nou – cred că, având în vedere imaginea de ansamblu, ar fi absolut greșit” – așa suna un fragment din discursul Reichsfuhrerului SS H. Himmler despre războiul din Est, ținut în faţa efectivului de comandă al trupelor SS din Harkov 24 aprilie 1943. Documentul a fost extras din Arhivele Federale ale Germaniei.

Infracțiuni împotriva populației civile

Ordinul din 13 mai 1941 privind aplicarea jurisdicției militare de război, în zona planului Barbarossa îi scutea efectiv pe soldații și ofițerii germani de răspundere pentru infracțiunile împotriva populației civile, iar „Ordinul comisarilor” din 6 iunie 1941 condamna la moartea pe activiştii politici ai Armatei Roșii, cărora li se refuza statutul de prizonier de război. În URSS, victimele naziștilor au fost civilii evrei, ruși, ucraineni, bieloruși, de fapt, au fost civilii, indiferent de naționalitate. Documentele arată că pregătindu-se pentru războiul împotriva URSS, conducerea nazistă sublinia că scopul său consta în „distrugerea Rusiei ca stat”, popoarele din regiunea Mării Baltice, din Belarus și Ucraina erau condamnate aceleiași sorţi: „Scopul operației este de a distruge forța vitală a Rusiei…”; „În Est, cruzimea în sine este o binecuvântare pentru viitor”. Potrivit cercetătorilor care au studiat aceste documente, din 27 de milioane de oameni care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în URSS (Marele Război Pentru Apărarea Patriei pentru ruși), cel puțin 13 milioane au fost civili din teritoriile ocupate, dintre care aproximativ 7,5 milioane de oameni au fost exterminați premeditat.

Foto: Vesti din Rusia

Oamenii au devenit numere și unelte

Documentele Comisiei Extraordinare de Stat pentru stabilirea și investigarea atrocităților invadatorilor germano-fasciști și a acoliţilor lor (CSE), înfiinţată în 1942, precum și materialele investigațiilor crimelor naziste, dezvăluie atrocitățile comise de invadatori. Abia la finalul anului 1942, când naziștii făceau recensământul forței de muncă, au început să apară documente interne care recomandau ceva mai multă grijă pentru oameni – nu din iubirea pentru semeni, ci din cauze pur economice, cadavrele fiind totalmente contraproductive… „Dificultățile actuale cu forța de muncă nu ar fi apărut dacă ar fi fost luată o decizie în timp util, de a folosi pe scară largă munca prizonierilor de război ruși. Am avut la dispoziție 3,9 milioane de ruși, iar acum au rămas doar 1,1 milioane. Numai din noiembrie 1941 până în ianuarie 1942, au decedat 500 de mii de ruși. (…) Avem la dispoziție un total de 600-650 de mii muncitori civili ruși, inclusiv 300 de mii muncitori calificați pentru industrie și 300-350 de mii lucrători pentru agricultură. Utilizarea lor depinde numai de transport. N-are sens să transportăm această forță de muncă în vagoane marfare deschise sau neîncălzite, deoarece la sosirea la destinație avem de descărcat doar cadavre”, arată un document din 16 decembrie 1942 – Ordinul șefului Statului Major al Înaltului Comandament Suprem al Wehrmachtului, feldmareșalului W. Keitel, privind acordarea trupelor dreptului de a utiliza orice mijloace în lupta împotriva partizanilor și a populației care îi susține – din Arhivele de Stat ale Federației Ruse.

Și spionii erau îngroziți de atrocități

Documentele elaborate de ofițerii de contraspionaj în perioada ocupației naziste arată o realitate cumplită a acelor vremuri. „Comandamentul armatei germane pe teritoriul nou ocupat continuă să stabilească un regim polițienesc crunt. Pe măsură ce unitățile armatei germane avansează, acest regim devine tot mai consolidat, iar teroarea, represiunea și violența se răspândesc tot mai mult. (…) În toate orașele, locuitorilor li se permite să rămână pe străzile acestora numai în anumite ore. Deplasarea prin oraș la orele nespecificate se pedepsea cu executarea la fața locului. Pentru a intimida populația, cadavrele celor care au încălcat regimul stabilit, împușcați sau spânzurați, nu erau înlăturate timp de câteva zile, iar, uneori, chiar săptămâni” – se regăsește în materiale documentare de la agenții sub acoperire despre atrocitățile naziștilor din regiunile ocupate din RSS Ucraineană, trimise de șeful adjunct al departamentului 1 al NKVD-ului URSS P.A. Șarii către secretarul Comitetului central al PCUS (al bolșevicilor), A.S. Șcerbakov, datat 5 decembrie 1941, document din arhiva Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse.

Istoria Procesului de la Nürnberg

Primele procese publice pentru crimele naziste din Uniunea Sovietică au avut loc în 1943, în orașele eliberate Krasnodar și Harkov. Ele au devenit implementarea practică a declarației privind pedepsirea criminalilor de război și, în același timp, au exercitat un fel de presiune asupra guvernelor aliate în pregătirea Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg. Aici, pentru prima dată, s-a declarat cu toată certitudinea și s-a confirmat cu documentele internaționale ulterioare că „referința la ordinul șefului nu scutește de responsabilitatea pentru comiterea crimelor de război”. La sfârșitul anului 1945 – începutul anului 1946, au fost organizate încă opt procese deschise în URSS, în orașele care au suferit cel mai mult de pe urma naziștilor: Smolensk, Breansk, Velikie Luki, Minsk, Riga, Kiev, Nikolaev, Leningrad și la sfârșitul anului 1947, alte nouă. Evenimentul central în urmărirea penală și demascarea criminalilor naziști a fost Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, în perioada 20 noiembrie 1945 – 1 octombrie 1946. Procesul de la Nürnberg a fost prima judecată din istoria omenirii, când, deschis și cu respectarea procedurilor legale, au fost judecați conducătorii statului, care declanșaseră un război agresiv și organizaseră masacrarea cetățenilor pașnici și prizonierilor de război. Crimele împotriva umanității au fost luate în considerare și condamnate public, înregistrate într-un număr imens de materiale documentare prezentate la proces. Urmărirea criminalilor naziști și a acoliților lor nu s-a încheiat la Nürnberg. În Germania postbelică, au existat comisii pentru denazificare, deși activitatea lor s-a diminuat treptat, pe măsură ce creștea tensiunea războiului rece. În URSS, Polonia, Iugoslavia și alte țări, a fost desfășurată o serie întreagă de procese asupra participanților la atrocități împotriva populației civile, deși nu toți infractorii naziști și-au primit pedeapsa.

Alte documente din arhivele NKVD pot face lumină în istoria recentă

Accesul la documentele secretizate din arhivele NKVD este o adevărată mină de aur pentru a face lumină în istoria recentă și pentru a putea demonta falsificarea acesteia din ultimii 70 de ani. Un alt subiect care s-ar putea studia pe baza documentelor din aceste arhive este „migrația albă”. De la începutul ocupației bolșevice, din 1917, a-nceput un adevărat exod al „rușilor albi” și al evreilor către Europa și SUA. Această migrație a continuat până în anii ’50, dar se cunosc foarte puține aspecte ale acestui fenomen. Studiile de până acum ale istoricilor au dezvăluit doar o mică parte din adevăr. În România, istoricul Vadim Guzun a reușit să cerceteze acest fenomen, studiind mai multe arhive cu documente importante, însă mai sunt multe altele care au rămas secretizate sau sunt declarate pierdute. Despre soarta „rușilor albi” care au ajuns în România se știe foarte puțin. Deși istoricul-diplomat Vadim Guzun a publicat note informative ale Securității din România despre aproape 4.000 de soldați ai Armatei Albe care au fost urmăriți după ce s-au stabilit în România între 1917 și 1950, despre rușii albi din familiile bogate se consideră că au fost toți deportați în Siberia și uciși de sovietici, până în 1950. Însă descendenții lor, care încă trăiesc în România sau în alte țări ale lumii, sunt mulți și necunoscuți. Cei mai mulți nici măcar nu-și cunosc originile, pentru că familiile s-au protejat ascunzându-și identitatea. Arhivele CNSAS din România sunt destul de sărace în documente care ar putea face lumină în acest subiect. Unii istorici care au studiat istoria recentă spun că NKVD a plecat cu tot cu arhivele din România, în perioada 1956-1958, iar acele documente nu au fost păstrate în duplicat. Așa s-ar explica, de exemplu, dispariția Ordinului nr. 354/81558 din 21 septembrie 1951, strict secret, care conținea și Planul de recrutare a informatorilor (strict secret) care au urmărit neîntrerupt fiecare „rus alb” de pe teritoriul României, precum și pe copiii și pe nepoții acestora. Ordinul a fost dat de Securitatea din România, care ar fi trebuit doar să-i urmărească și să raporteze către NKVD dacă au legături cu cei plecați în SUA sau în țările din vestul Europei. Dar Securitatea din România a depășit cu mult simpla supraveghere – și nu din cauza ordinelor date de NKVD. Ceea ce nu se poate găsi astăzi în arhivele CNSAS ar putea exista tot în vechile arhive secretizate ale NKVD și ar face lumină în privința „migrației albe”.

După cele două războaie mondiale au rămas multe lucruri nespuse și neștiute care au condus la o reinterpretare a faptelor din istoria recentă a Europei. Ștergerea memoriei conduce, inevitabil, la repetarea istoriei, dacă uităm ce anume a provocat situațiile anterioare prin care a trecut omenirea.

1 Comment

  1. Hans spune:

    Mai este un lucru la care rusii nu s-au gandit: cred ca acum americanii regreta ca n-au fost de partea lui Hitler in WWII, pt ca oricat ar fi Germania de bogata n-ai ce prada. Germania nu are resurse; nici petrol nici gaze, nici aur, nici diamante, nici…., nici….. samd. Rusia are de toate si ar fi numai buna de pradat. Si are si armata! Din nefericire pentru occidentali – Rusia are!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2141994