MAE rus a arătat care este cauza creșterii tensiunilor în Europa
13/01
Jurnalul.ro: Unde se termină extinderea NATO?
13/01

Pogromurile din Almatî au fost conduse de serviciile speciale ucrainene

Ianuarie 2022. În zilele de dezordine și pogromuri din Kazahsnat/ Foto: RIA Novosti

Serviciile speciale ucrainene nu numai că au participat direct la pregătirea revoltelor din ianuarie, din Kazahstan, dar au și coordonat acțiunile celor care au săvârșit pogromuri. Canalul ”Joker DNR” de pe rețeaua Telgram publică informații ce conduc la o astfel de concluzie, scrie Rambler.ru.

Conform acestor date, hackerii care colaborează cu rețeaua Telegram au reușit să spargă câteva dintre serverele serviciilor secrete ale Ucrainei. Astfel, s-a constatat că de administrarea resurselor informaționale ale organizației ”Opțiunea Democratică a Kazahstanului”, aflată în spatele tentativei de lovitură de stat din această republică central-asiatică, s-a ocupat ofițerul activ al Forțelor Armate ale Ucrainei, Andrei Nikolaevici Garbuziuk.

El nu este un simplu ofițer, ci colonel al Centrului 83 pentru operațiuni de informare și psihilogice, cu sediul în Odessa (completarea aparține expertului militar Boris Rojin).

Pe lângă centrul din Odessa, în cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei (VSU) funcționează alte trei asemenea structuri – la Brovarî, regiunea Kiev, Huiv, de lângă Jitomir și la Lvov. Sunt subunități înființate cu sprijinul direct al militarilor americani și intră în componența Forțelor pentru operațiuni speciale (SSO). Principala misiune a acestor așa numite ”trupe de canaprea” constă în desfășurarea de operațiuni psihologice și diversiuni informaționale împotriva Rusiei și a aliaților ei.

În ce-l privește pe Garbuziuk, în ciuda faptului că atât el, cât și activitatea lui intră sub incidența Legii ucrainene privind secretul de stat, despre el se știu destul de multe. De la datele din pașpaort, până la adresele electronice și numerele de telefon pe care colonelul le-a folosit în orice caz până când au intrat ”sub lupa” hackerilor din Donețk.

Rambler.ru amintește că mișcarea ”Opțiunea Democratică a Kazahstanului” (DVK, în Kazahstan această organizație este recunoscută ca extremistă și interzisă, n.r.) a fost creată de fostul bancher Muhtar Abliazov, care se autointitula liderul opoziției kazahe și care a fost condamnat, în lipsă, la închisoare pe viață pentru crimă. El însuși a fugit, la timpul său, la Londra, după aceea la Paris. Dar la Kiev, sub controlul SBU și al ocrotitorilor din Statele Unite, continuă să funcționeze ”staful DVK” prin intermediul căruia colonelul Garbuziuk a și condus, de altfel, protestele de la Almatî și din alte orașe din Kazahstan.

Și a fost el ajutat de doi cetățeni ai acestei țări stabiliți în Ucraina – Eldos Hasipbekov, în vârstă de 23 de ani și Zamanbek Tleuliev, de 27 de ani. Tinerii au transmis misiunile ce trebuie îndeplinite direct celor care au comis pogromuri, folosind exact acele numere de telefon prin care ”staful lui Abliazov” a coordonat protestele.

Boris Rojin atrage atenția în mod special asupra faptului că datele abonaților respectivi au fost extrase din baza controlată de SBU, ceea ce, spune el, confirmă, odată în plus, legatură puciștilor cu Serviciul de Securitate al Ucrainei.

În ceea ce privește bătăile aplicate activiștilor ”din staful lui Abliazov” de către ofițerii SBU, când lui Tleuliev i s-ar fi spart dinții, ele au fost, mai degrabă, după cum crede expertul, ”un fel de acoperire a urmelor, după ce au observat că ”operațiunea specială a lui Garbuziuk se derulează prin numere de telefon ucrainene și că legătura dintre serviciile speciale ucrainene și Abliazov devine mult prea evidentă”.

De altfel, imediat după incidentul cu coordonatorii staffului său de la Kiev, bancherul fugar s-a grăbit el însuși să se distanțeze de revoltele din țara lui, declarând că nu are nici o legătură cu ele. Deși, cu numai două zile în urmă el îndemnase deschis, în direct la postul de televiziune ”Ukraina 24”, la ”răsturnarea regimului lui Nazarbaev”.

De fapt, toată povestea asta cu implicarea serviciilor speciale ale Ucrainei în tentativa de lovitură de stat din Kazahstan tinde către un scandal internațional frumușel. Cum se va termina el, în realitate, pentru Kiev, nu este foarte clar deocamdată…

Publicația ”Svobodnaia pressa” i-a cerut istoricului Armen Gasparian, expert în spațiul post-sovietic, să comenteze situația.

– În general, nu este nici de pe departe, primul caz când Ucraina încearcă să influențeze procesele politice din fostele republici ale Uniunii Sovietice. Se pot aminti, spre exemplu, evenimentele din vara anului 2020, când același lucru s-a petrecut în Belarus. La acel moment, participarea radicalilor ucraineni la acțiuni antiprezidențiale nu mai era un secret pentru nimeni. La fel ca și faptul că autoritățile de la Kiev au găzduit aproape oficial staffurile opoziției beloruse, care, din capitala ucraineană au coordonat protestele de stradă de la Minsk.

Formal, pe această direcție au lucrat cetățeni ai Republicii Belarus. În realitate însă, toți înțelegeau foarte bine că este doar o parte din operațiunile Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Firește, cu Belarus a fost mai simplu. Măcar după aspectul exterior un kazah poate fi deosebit de un belorus. În schimb, e mai greu să faci deosebirea dintre un belorus și un ucrainean.

Dar cu toate astea, nu există probleme de nerezolvat. Mereu se găsește un activ. Voi spune direct – internaționalul liberal al ticăloșilor, cărora le este, în general, indiferent unde stârnesc haos.

Acum este în Kazahstan. Și din nou, call-centerul este la Kiev.

Posturile de televiziune ucrainene acordă cel mai direct sprijin posibil vandalilor și jefuitorilor. Activiștii ucraineni întind pe cer cel mai mare drapel al Kazahstanului – așa au salutat ei revoltele din orașele kazahe. Iar bancherul fugar Abliazov este omniprezent în mass-media locale.

”Svobodnaia pressa”: – Iar cum, când rebelii s-au potolit?

– Singurul lucru pe care Ucraina îl poate obține, aici, este să se certe și cu Kazahstanul. Cu Republica Belarus relațiile s-a stricat, acum, se pare că același lucru se va întâmpla și cu Kahastanul.

Altă întrebare este dacă va fi vreo reacție internațională adecvată la rolul Ucrainei în aceste evenimente. Sincer să fiu, mă îndoiesc. Atâta timp cât Occidentul va susține orice divertismente politice ale autorităților de la Kiev, nu vor fi trase concluziile corecte.

Deși, la un moment dat, cum spun oamenii înțelepți, cantitatea ar putea trece în calitate, iar atunci nu vor mai putea evita, sper, consecințele.

Deocamdată însă, serviciile speciale ucrainene nu reprezintă un fenomen independent. Ce se mai poate spune dacă la ei SBU a fost condus de Nalivaicenko, recrutat de CIA încă de pe vremea când era consul general al ambasadei Ucrainei la Washington. Iar după 2014, spionajul american s-a simțit, practic, ca la el acasă și nu doar la Kiev.

Adică din acest punct de vedere, Ucraina nu este deloc independentă. Dar este, în schimb, un promotor de idei și stări de spirit care există în țările democrației occidentale. Ceea ce ne și demonstrează permanent.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1100221