Ziua porților deschise la Universitatea de Stat pentru Științe Umaniste din Moscova, pentru studenții străini
16/01
Rusia nu exclude revenirea militarilor ruși în Cuba
16/01

Răsfoind presa română: Poetul Aleksandr Pușkin, admirator al lui Tudor Vladimirescu și promotor al folclorului românesc!

Aleksandr Pușkin în interpretarea pictorului Piotr Koncialovski/ Foto: drive2.ru

Ionuț ȚENE (în imagine)

Istoria românească este acoperită de adevărate pagini “albe” sau puțin cercetate de istoriografia noastră, datorită unor motive ideologice sau din dezinteres propagandistic general. Puțină lume cunoaște că poetul național rus A.S. Pușkin a fost un admirator al revoluției lui Tudor Vladimirescu și folclorului românesc, precum și un prieten al românilor. În urma păcii de la București din 1812, Poarta Otomană renunța la teritoriul dintre Prut și Nistru în favoarea Imperiului rus, datorită faptului că pierduse războiul cu țarul. Imperiul otoman tranzacționa teritoriul românesc conform interselor proprii. Țările Române erau considerate din punct de vedere juridic internațional ca parte a teritoriului Înaltei Porți. Într-un mod asemănător au cedat turcii ținutul din nordul Moldovei în favoarea Imperiului habsburgic, care a devenit cunoscut cu denumirea de Bucovina, de la numele pădurilor de fagi.

Teritoriul dintre Prut și Nistru a devenit renumit pe vremea țarilor ca Basarabia, iar această provincie, una dintre regiunile în care puterea centrală de la Moscova își deporta membrii marii nobilimi nesupuse, care cochetau cu liberalismul, iluminismul sau masoneria. O parte din viitorii membri ai juntei decembriștilor de la 1825, care au încercat înlăturarea autocrației, au trecut prin Chișinău înainte de rebeliune. Poetul rus A.S. Pușkin, considerat geniu, a fost îndepărtat discret de către curtea țarului de la Petersburg într-un pseudo-exil ca funcționar pe lângă generalul Inzov, guvernatorul Rusiei de Sud, cu care fiu îi era prieten. Guvernul țarist, alarmat de influența „revoluționară” a poeziilor lui Aleksandr Pușkin, hotărăște să-l exileze. La intervenția prietenilor săi suși-puși scapă de surghiunul în Siberia, fiind în schimb trimis în sudul Rusiei, dar nu în exil, ci numit într-o funcție administrativă minoră pe care nu o putea refuza. Puşkin avea deja notorietate în ţară şi a scris o epigramă destul de acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul ţarului, intitulată ”Odă a Libertăţii”, practic un protest împotriva despotismului şi robiei. Poetul a locuit timp de trei ani la Chișinău în casa unde astăzi este muzeu și se păstrează şi o parte din amintirile poetului. Poetul ajunge la 21 septembrie 1821 la Chișinău, unde își avea sediul cancelaria generalului Inzov. La început Pușkin, fire mondenă și melancolică, este nemulțumit de orașul de provincie care nu avea teatru, locul unde se întâlneau de obicei membrii ”intelighenției” ruse să dezbată reformele și ideile liberale. Poetul rus începe totuși să îndrăgească locurile, să-și facă prieteni și iubite. Apoi a locuit în casa boierului Donici, plecat în străinătate.

Casa-Muzeu al lui Pușkin din Chișinău/ Foto: proza.ru

Cercetătorii vieţii lui Puşkin spun că acesta era pasionat de călărie. Tot la Chişinău, Puşkin a avut şi numeroase escapade amoroase, dar a învăţat şi limba română de la servitorul său, “badea Tudor”. Poetul a reuşit să realizeze un mic dicţionar româno-rus, cu ajutorul căruia forma propoziţii care nu aveau niciun sens, dar dovedeau buna lui credinţă. Puşkin ajunsese să aibă prieteni şi în societatea românească intelectuală din Chişinău. Împreună cu unul din fraţii Rali, a cutreierat plaiurile basarabene, fiind fascinat de frumusețea Moldovei. La Chișinău, Pușkin nu stă cu mâinile în sân și începe să scre capodopera „Evgheni Oneghin”, care a fost începută chiar în timpul exilului în Basarabia. La Chișinău, Pușkin a stabilit relații strânse cu C. Stamati (cel care avea să traducă în limba română poemul  ”Prizonierul din Caucaz”) și cu Costache Negruzzi, care-l numea pe marele poet rus „Byron al Rusiei”. Henry Troyat, autorul unei excelente biografii a poetului, a scris despre modul de viață al lui Pușkin în capitala Basarabiei: „Da, de bună seamă că din pricina tristeții, a plictiselii și a sărăciei, își bate joc de cei din jurul său, se deghizează, se bate în duel, se îmbată, joacă la cărți și face curte la femei. Căci iată un fapt de netăgăduit. Pe unde trece Pușkin, femeile răsar, ca din pământ, și legăturile galante se înfiripă. Nici un moment viața lui nu va fi scutită de dragoste. Întotdeauna vor roi în jurul său: Marii, Eudoxii, Natalii, rând pe rând, tot altele”.

Aflat la Chișinău, Pușkin află vești despre revoluția condusă de Tudor Vladimirescu de la 1821, în colaborare cu Eteria. El este fascinat de conducătorul revoluționar român despre care istoricul P. Annenkov spune într-o lucrare din 1873 (”A.S. Puskin v aleksandrovskuiu epohu”, SKT Petersburg) că poetul rus a lăsat o scrisoare de trei pagini în care glorifică acțiunile eroului român pentru libertate, percepându-l ca un progresist european. De altfel, la Chișinău, poetul rus critică pe față guvernul rus pe care-l face ”ticălos”. Că este la guvernator sau în casele boierilor ruși sau români cere schimbarea guvernului despotic rus. El spunea că ”despotismul moșierilor noștri este o rușine pentru omenire, pentru legislație”. La Chișinău, poetul leagă prietenii cu viitorii ”decembriști” Vladimir Raevski sau Mihail Orlov. Pleacă lângă Kiev, la o întrunire ilegală împotriva țarului. La Chișinău, Pușkin nu a dus o viață izolată, cum încearcă istoricii să scrie, ci una palpitantă, poetul devenind un om al locului. La Chișinău, Pușkin a scris și unele dintre cele mai frumoase poezii ale sale: ”Pumnalul”, ”Prizonierul din Caucaz”, ”Frații haiduci”, ”Fântâna din Bahcisarai”, ”Grecoaica”, ”Către V.L. Davidov”, ”Războiul” și a început capodopera ”Evgheni Oneghin”. Poetul rus devine ”obsedat” de folclorul românesc din care se inspiră pentru poeziile sale scrise în Basarabia. D. Caracostea, în cartea ”Balada populară românească” din 1932, îl consideră pe Pușkin ca ”primul folclorist român”. Mai mult, Pușkin culege și traduce în rusă un cântec românesc despre uciderea lui Tudor Vladimirescu de către eteriști.

Orest Khipreski. Portretul lui Aleksandr Pușkin. 1829/ Foto: yandex.ru

Mihail Kogălniceau a scris clar în operele sale că Pușkin surprinde în cele mai frumoase compuneri ale sale ”obiceiuri și întâmplările românești”. Prezența ”temelor” românești se înregistrează în poezii precum ”Șalul negru” sau ”Moldovaskaia presnaia”, dar și în nuvela istorică ”Kirdjali”. Pușkin a mai scris două nuvele despre voievodul moldovean Duca, din secolul XVII, nuvele care s-au pierdut. Interesat de folclorul românesc, Pușkin frecventează casele boierilor basarabeni Balș, Varfolomeu și Ralli. Devine prieten cu Costache Stamati dar și cu Costache Negruzzi. Acesta din urmă ca tânăr de 13 ani era fascinat de poet. El îl descrie pe Pușkin ca ”un tânăr de statură mijlocie, purtând un fes pe cap”. În iulie 1823, Pușkin pleacă cu serviciul din Chișinău la Odessa, dar influența românească asupra operei lui Pușkin a rămas. Spațiul românesc l-a inspirat și în poemul ”Ruslan și Ludmila” sau în satira ”Gavriliada”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1919426