Un expert a explicat de ce armata Ucrainei a încercat să cucerească Insula Șerpilor
12/05
Rusia va adopta măsuri de răspuns în cazul aderării Finlandei la NATO
13/05

Guvernul rus a aprobat lista companiilor străine intrate sub incidența sancțiunilor de răspuns

Casa Guvernului Federației Ruse din Moscova/ Foto: absatz.media

Guvernul Rusiei a aprobat o listă cu 31 de companii în privința cărora se aplică măsuri economice speciale. Hotărârea a fost publicată pe portalul oficial cu informații juridice, informează Izvestia.

Pe listă au intrat organizații din Germania, Franța și din alte țări europene, precum și din Statele Unite și Singapore. Printre ele se regăsesc inclusiv fostele filiale europene ale Gazprom, traderi și operatori ai depozitelor subterane de gaze naturale.

Cu aceste întreprinderi se interzice să fie efectuate o serie de operațiuni. Cum ar fi, spre exemplu, tranzacții în favoarea acestor persoane juridice, plăți, operațiuni cu titluri de valoare cu participarea sau în favoarea lor. În plus, se interzic tranzacțiile ce presupun intrarea în porturile rusești a navelor ce aparțin sau sunt închiriate de către persoane aflate sub sancțiuni sau la cererea acestora.

Anterior, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia a înțeles perfect cum trebuie să trăiască în condițiile amplelor sancțiuni occidentale. El a subliniat că țara se va baza doar pe sine și pe parteneri de nădejde. În plus, Lavrov a menționat că Rusia are suficienți cumpărători de resurse energetice, cu care va continua să lucreze.

Începând cu 24 februarie, când a început operațiunea specială de apărare a Donbassului, Uniunea Europeană și Statele Unite au adoptat mai multe pachete de sancțiuni împotriva unor persoane fizice, organizații, împotriva sectorului financiar și cel energetic al Rusiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 1918474