Presa a anunțat intenția Kievului de a-i pedepsi pe generali pentru retragerea din Svetlodarsk (Donbass)
25/05
La Kiev se spune că Occidentul cere Ucrainei să ”cedeze, de dragul păcii, o parte din teritoriu”
26/05

Militarii ucraineni au avut ordin să tragă asupra civililor, a declarat Nebenzia

Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia/ Foto: MAE al Rusiei

Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a vorbit despre mărturiile militarilor ucraineni luați prizonieri, relatează RIA Novosti.

”Există numeroase mărturii ale soldaților Forțelor Armate ale Ucrainei că au avut ordin să tragă în civili și să nu ia prizonieri militari ruși”, a declarat ambasadorul rus la ședința Consiliului de Securitate al ONU.

Potrivit spuselor sale, operațiunea militară specială a Rusiei din Ucraina este subordonată în totalitate obiectivului suprem de a proteja viața civililor, care au devenit ostatici ai regimului de la Kiev.

”Pentru forțele armate ruse, un comportament uman cu prizonierii de război este o normă. Că este așa o confirmă modul în care au fost tratați soldații Forțelor Armate ale Ucrainei și naționaliștii din regimentul de tristă reputație ”Azov”, ieșiți din interiorul uzinei ”Azovstal” și care s-au predat recent”, a spus reprezentantul permanent.

El a subliniat că rudele prizonierilor de război ucraineni care comunică în mod regulat cu aceștia confirmă bunele condiții în care sunt ținuți, faptul că soldații au primit ajutor medical.

După cum a subliniat Nebenzia, operațiunea specială a demonstrat cât de cinice și criminale pot fi acțiunile atât ale autorităților de la Kiev, cât și ale forțelor lor armate, în special ale formațiunilor naționaliste.

”Problema responsabilității este doar o chestiune de timp”, a adăugat el.

Nebenzia a menționat, de asemenea, că Statele Unite și aliații lor nu numai că nu acordă atenție crimelor săvârșite de Kiev, dar îndeplinesc și rolul de coparticipanți la uciderea civililor.

”Asupra orașelor din Donbass se trage cu obuziere livrate de Washington”, a concluzionat diplomatul rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2080652