În Lugansk au relatat despre operațiunea de evacuare a 800 de civili din interiorul uzinei ”Azot”
27/06
NATO-Rusia : partenerii strategici redevin adversari
28/06

Ministerul Informațiilor din Republica Donețk: peste 50 000 de militari ucraineni au căzut de la începutul operațiunii speciale

Foto: yandex.ru

Peste 50.000 de militari ai Armatei Ucrainei au căzut de la începutul operațiunii speciale a Rusiei de protejare a Donbassului, a anunțat, vorbind la postul TV ”Pervîi kanal”, Daniil Bezsonov, prim-adjunct al ministrului Informațiilor din Republica Populară Donețk (DNR).

„Ucraina a suferit pierderi colosale: majoritatea unităților bine pregătite pentru luptă au fost distruse deja sau au fost capturate. Conform estimărilor mele, partea ucraineană are peste 50 de mii de morți, asta dacă luăm toată linia frontului”, a spus el telespectatorilor.

În plus, conform calculelor sale, peste 150.000 de persoane ar putea fi rănite.

„Cei care vin să-i înlocuiască (pe morți și răniți – n.r.) sunt extrem de demoralizați.În mare parte, ei provin din unități de apărare teritorială. Au încă brigăzi capabile de luptă”, a precizat el.

Potrivit acestuia, Kievul încearcă să scoată brigăzile dinspre partea Belarusului și să le trimită în Donbass.

Anterior, la 21 iunie, Bezsonov a spus că, de la începutul operațiunii speciale, au căzut 30.000 de militari ucraineni.

Expertul militar Viktor Litovkin a declarat, într-un interviu acordat ziarului ”Izvestia” la 26 mai, că moralul trupelor ucrainene este catastrofal: militarii Forțelor Armate ale Ucrainei își pierduseră moralul, mulți și-au dat seama că nu are rost să reziști armatei ruse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2141949