Putin: Rosteh înregistrează rezultate modeste la proiectele digitale
23/07
Rusia va trasmite ONU documentele privind inscrierea datelor a 327 de copii în baza de date a site-ului extremist ucrainean ”Mirotvoreț”
23/07

Rusia, Ucraina, Turcia și ONU au semnat un acord privind exportul de grâu

22 iulie. Istanbul. Momentul semnării celor două documente/ Foto: molsport.ru

Reprezentanții Rusiei, Ucrainei, Turciei și Organizației Națiunilor Unite au semnat un acord privind scoaterea grâului ucrainean prin Marea Neagră, informeză RG, Rambler și NTV.

La ceremonia de la Istanbul au participat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, precum și ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Aleksandr Kurbakov.

Șoigu a semnat acordul cu Turcia și ONU separat, ministrul ucrainean venind ulterior pentru semnare, a precizat agenția Rambler.

În urma înțelegerilor obținute privind scoaterea cerealelor din porturile ucrainene, la Istanbul a fost creat un Centru comun de coordonare. ”Astăzi, anunțăm înființarea unui Centru comun de coordonare în vederea monitorizării modului de punere în aplicare a Inițiativei de la Marea Neagră”, a declarat, în acest sens, secretarul general al ONU, Guterres.

De asemenea, el a îndemnat părțile la îndeplinirea în totalitate a înțelegerilor obținute privind facilitatea de către Rusia a scoaterii cerealelor din Ucraina și ridicarea restricțiilor asupra exporturilor de produse rusești.

”Această inițiativă trebuie să fie implementată în totalitate, deoarece omenirea are nevoie acută de așa ceva pentru depășirea crizei globale a alimentelor”, a declarat Guterres.

Se precizează că, în porturile ucrainene, navele încărcate cu cereale vor fi inspectate pentru depistarea eventualelor arme. ”Navele vor fi inspectate atât la ieșire, cât și la intrarea în Marea Neagră. Securitatea în apele teritoriale ale Ucrainei, inclusiv operațiuni anti-mine, trebuie să fie asigurate de Kiev”, a precizat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu.

Inspecțiile vor fi efectuate de reprezentanții Rusiei, Ucrainei, Turciei și ONU. În același timp, grânele vor pleca din porturile orașului Odessa – Cernomorskii și Iujnîi. În plus, se subliniază că nu se va proceda la o deminare suplimentară a porturilor ucrainene – pentru deplasarea navelor vor fi aplicate formate sigure.

Conform declarațiilor reprezentantului ONU, deplasarea completă a navelor ar putea începe în următoarele două săptămâni, ceea ce, potrivit estimărilor organizației internaționale, va permite ca din Ucraina să fie scoase câte cinci milioane de tone de grâu pe lună.

Acordul are o valabilitate de 120 de zile, cu posibilitate de prelungire. Se menționează că acordul nu prevede ca navele să beneficieze de escortă militară. Rusia, Ucraina, Turcia vor oferi un maxim de garanții de securitate pentru toate navele implicate în ”tranzacția alimentară”, notează postul de televiziune NTV.

Potrivit ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, la Istanbul au fost semnate două documente menite să rezolve problema livrărilor de alimente și îngrășăminte pe piețele mondiale. El a precizat că ”primul document este un memorandum, ce propune cooptarea ONU în vederea ridicării diferitelor restricții la exportul de produse agricole și îngrășăminte rusești pe piețele mondiale”. ”Al doilea document stabilește algoritmul de scoatere a producției agricole ucrainene din porturile la Marea Neagră aflate sub controlul Ucrainei”, a adăugat Șoigu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2142033