Expert: SUA nu vor putea ajuta europenii
01/02
Ucraina refuză oficial să îndeplinească Acordurile de la Minsk?
01/02

Valentin Vasilescu: SUA pregătesc să invadeze Rusia dinspre Europa

Tehnica militară americană înainte de a fi transferată pentru exercițțile NATO Defender Europe 2020/ Foto: RIA Novosti

Washingtonul se pregătește pentru o agresiune militară împotriva Moscovei și se folosește de aliații lui pentru punerea în practică a acestor planuri, este concluzia la care ajunge expertul militar român Valentin Vasilescu, într-un articol publicat pe portalul Reseau International și preluat de PolitRossia.

Fost pilot al Forțelor Aeriene Române, el analizează evenimentele îngrijorătoare din ultimele luni. În opinia lui, există o serie de dovezi ce conduc la ideea că tensiunea dintre Moscova și NATO a fost provocată de Statele Unite, iar isteria în jurul ”invaziei ruse” în Ucraina este doar parte a strategiei americane.

Analizând, în special, o serie de recente negocieri între blocul occidental și Rusia, Vasilescu califică drept ”un pas fără precedent” inițiativa președintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a solicita din partea NATO și a Washingtonului garanții de securitate în scris. Refuzul primit din Statele Unite este, de asemenea, grăitor.

”Singura concluzie care se poate trage este că serviciile secrete rusești au descoperit indicii concrete privind planurile SUA de a invada Rusia de pe teritoriile aliaților din NATO ai SUA”, consideră Valentin Vasilescu.

Expertul român amintește: pe continentul european, armata americană reprezintă 80% din puterea militară a Alianței, celelalte state (dacă vorbim în special despre țările fostului lagăr sovietic) dispun de capacități minime. În același timp, Washingtonul are recenta experiență a unei agresiuni militare, subliniază autorul articolului. Aflându-se în fruntea NATO, Statele Unite s-au pregătit intens, în ultimii ani, pentru o confruntare reală cu Moscova, organizând numeroase exerciții pe teritoriul Europei.

Spre deosebire de SUA, Rusia nu demonstrează nici un fel de semne că s-ar pregăti să atace vreo țară. Drept dovadă, Vasilescu arată că Moscova nu s-a apucat să depună eforturi excesive pentru a furniza forțelor terestre cele mai noi tipuri de arme.

Expertul român amintește: specialiștii ruși au dezvoltat tehnică blindată care nu este cu nimic mai prejos, ba chiar este superioară celor mai bune modele din arsenalul SUA. Este vorba despre tancul T-14 ”Armata”, super-modern, precum și despre vehiculele de luptă ”Kurganeț-25”, ”Bumerang” și obuzierul autopropulsat ”Koaliția-SV”.

”Dacă Moscova ar intenționa să atace NATO sau orice alt stat de pe continentul european, ea ar fi depus toate eforturile pentru a pune la punct o producție în masă a acestor tipuri de echipamente militare”, este de părere Vasilescu.

În schimb, Rusia acordă o atenție prioritară sistemelor de apărare, străduindu-se să acopere cel mai vulnerabil spațiu aerian de deasupra Peninsulei Crimeea și a Kaliningradului – enclava rusă din vest. Rezultatul acestor activități a fost crearea așa-numitei zone de interdicție de acces și de manevră A2/AD. Este un sistem cu mai multe eșaloane, care asigură protecție la diferite niveluri. În plus, Moscova dezvoltă susținut mijloace ale războiului electronic. Ca exemplu, Valentin Vasilescu aduce sistemele unice de război electronic ”Bîlina”, controlate cu ajutorul inteligenței artificiale.

Altă dovadă a faptului că Moscova este concentrată pe apărare, nu pe atac, o constituie, în opinia analistului român, exercițiile militare.

”În decursul ultimilor ani, Rusia a efectuat manevre doar în limitele propriului teritoriu, în timp ce NATO avansează constant către granițele ruse și deplasează trupe și tehnică de luptă suplimentare în statele Alianței situate aproape de Rusia, constată Vasilescu. Avioanele de recunoaștere ale NATO, cu și fără pilot, își fac tot timpul apariția nu departe de apele teritoriale ale Rusiei din Marea Neagră și din Baltica. Cum, în aceste condiții, Moscova nu are dreptul să solicite garanții de securitate din partea Washingtonului?”

S-ar părea că faptele evidente arată cine, în situația dată, dă dovadă de agresiune și cine este obligat să se apere. Dar Occidentul, în frunte cu SUA, a provocat o isterie informațională de amploare legată de presupusa pregătire de către Rusia a unei ”invazii” a teritoriului Ucrainei. Autorul articolului se întreabă: ”Oare nu încearcă, astfel, Statele Unite să-și ascundă propriile intenții agresive și planurile de atac asupra Rusiei cu ajutorul țărilor NATO?”. De asemenea, expertul român este îngrijorat de poziția țării sale și de intențiile autorităților oficiale de la București.

”Ca și toate statele fostului lagăr sovietic, care intră, astăzi, în componența Alianței Nord-Atlantice și sunt deja cooptate în războiul psihologic, va participa oare România la nebunia iresponsabilă a Statelor Unite, va servi ca armă în această aventură împotriva Rusiei?”, se întreabă autorul articolului.

 

 

4 Comments

  1. Emilian Crinu spune:

    NU VREAU CA ȚARA MEA SA FIE CAMP DE LUPTA AL AMERICANILOR SI NATO!

  2. Mihail Gavril Popa spune:

    Din nefericire România este pierdută. Poporul este incapabil și iresponsabil să înțeleagă care este viitorul soartei sale. Este un stat și un popor care a capitulat în decembrie 1989, în fața trădătorilor din Armată și Securitate, uneltele ocultei internaționale. România va fi târâtă, evident într-un război pustiitor împotriva Rusiei. România condusă de străini, în loc să sprijine Rusia, împotriva Ucrainei, pentru ași recupera teritoriile romanești pe nedrept ocupate de Ucraina luptă împotriva intereselor naționale, de partea SUA și acoliților săi. Lucrul tragic, care se poate întâmpla și se va întâmpla, este că Ungaria lui Victor Orban se va alia cu Rusia, în urma victoriei inevitabile a Rusiei, va revendica Transillvania și va avea șanse marei să o obțină. Nimic nu mai poate opri România de la statutul său de colonie a Israel și a SUA, și de la dezastrul ce va urma.

  3. constantin bondac spune:

    De ce americani cauta conflicte departe de ei a destbilizat tate tarile ptr interesele lor, am scapat de inperiu Roman acum avem inperiu american

  4. Barbosul cu ochelari spune:

    „Spre deosebire de SUA, Rusia nu demonstrează nici un fel de semne că s-ar pregăti să atace vreo țară.” Ghinion domnule Vasilescu. V-ati inselat amarnic asa cum va inselati in multe din afirmatiile dvs. Iata ca Rusia chiar daca nu se pregatea, a atacat totusi o tara europaeana. Jucati-o pe asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2226834