Sankt-Petersburg: Concert dedicat împlinirii a 80 de ani de la premiera Simfoniei nr. 7 de Șostakovici din Leningradul asediat
11/08
Ministerul rus al Apărării a anunțat eliminarea a peste 50% din personalul a două brigăzi ale Forțelor Armate ale Ucrainei în două direcții
11/08

Liderul DNR: Primul proces al prizonierilor de război ar putea avea loc până la sfârșitul verii

Unii dintre prizonerii care s-au predat la uzina ”Azovstal”/ Foto: politonline24.ru

Primul proces din Republica Populară Donețk (DNR) pentru prizoneri de război ar putea avea loc la Mariupol, până la sfârșitul verii, a declarat șeful republicii, Denis Pușilin, citat de cotidianul Vedomosti.

”Se lucrează intens la pregătirea procesului. Primul va avea loc, după toate probabilitățile, la Mariupol. Va fi organizat până la sfârșitul verii. Termenele sunt stabilite de organele noastre de investigații. Scopul este de a avea un tribunal cât se poate de deschis”, a precizat Pușilin.

Anterior, liderul DNR a vorbit despre necesitatea desfășurării unui proces al naționaliștilor ucraineni din batalionul ”Azov” (recunoscut organizație teroristă și interzis pe teritoriul Rusiei). Potrivit spuselor sale, el trebuie să decurgă în câteva etape, una dintre ele la Mariupol. Pușilin a precizat că ”din partea unor țări există deja acceptul de participare la un proces internațional”.

Principala acuzație ce va fi adusă naționaliștilor din unitățile ”Azov” este participarea la bombardarea populației civile și a infrastructurii civile din Republicile Donețk și Lugansk timp de opt ani (2014-2022), în urma cărora mii și mii de locuitori pașnici, inclusiv copii, au fost uciși. Acest adevărat genocid împotriva populației rusofone din Donbass care nu a acceptat ”Maidanul” – lovitura de stat din 2014 – a servit drept principal motiv pentru începerea operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina.

În DNR au fost deja condamnați la moarte trei mercenari străini – cetățenii Ibrahim Saadoun, din Maroc, Aidan Aslin și Sean Pinner, ambii din Marea Britanie. Ei se fac vinovați de încălcarea art. 232 din Codul penal al DNR (participarea la cursuri de pregătire pentru desfășurarea de activități teroriste). Conform anchetei, britanicii și marocanul ”au luat parte, în schimbul unei sume de bani, la agresiunea armată a Ucrainei de acaparare prin forță a puterii în DNR”.

Ulterior, autoritățile republicii au formulat acuzații împotriva altor doi mercenari britanici – Dylan Healei și Andrew Hill. Lor li se impută comiterea de infracțiuni prevăzute la aceleași articole din Codul penal al DNR, în temeiul cărora au fost anterior condamnați la pedeapsa capitală Saadoun, Aslin și Pinner. La 12 iulie, în DNR a intrat în vigoare anularea moratoriului asupra ducerii la îndeplinire a pedepselor cu moartea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2406879