Ministerul de Externe dezminte informațiile privind spitalizarea lui Lavrov
15/11
Din mass-media română. Dr. Nicolae Dolghin: Europa între liniarități și neliniarități
15/11

The Spectator: Unde greșește Occidentul în evaluarea puterii Forțelor Armate ale Rusiei în Ucraina

Foto: RIA Novosti

Țările occidentale care acordă sprijin Kievului nu ar trebui să uite de serioasa amenințare reprezentată de aviața militară rusă pentru Forțele Armate ale Ucrainei (AFU), a declarat pentru publicația The Spectator, expertul Institutului Regal pentru Studii de Apărare și Securitate din Marea Britanie (RUSI), Justin Bronk, relatează Ren.tv.

Potrivit acestuia, subestimarea pe măsura evoluției conflictului „ar fi o greșeală periculoasă”.

Bronk a studiat cele mai recente cercetări ale RUSI și a ajuns la concluzia că avioanele rusești au o serie de avantaje semnificative, motiv pentru care aceste aparate „provoacă pierderi serioase Forțelor Aeriene Ucrainene”.

Astfel, tehnica rusească dispune de radare puternice, a căror rază de acțiune este de câteva ori mai mare decât vechile modele aflate în dotarea Forțelor Armate ale Ucrainei, iar rachetele rusești din clasa aer-aer au, potrivit expertului, o rază eficientă și flexibilitate tactică mai mare.

Autorul articolului din The Spectator este de părere că principala problmă o reprezintă avioanele de vânătoare echipate cu rachete cu rază lungă de acțiuni, care doboară de la distanță avioanele ucrainene care zboară la altitudini joase. Bronk a atras atenția și asupra strategiei piloților ruși, care folosesc cu abilitate avantajele pe câmpul de luptă.

Operațiune specială rusă de apărare a Donbassului

La 17 februarie, Republicile Populare Donețk și Lugansk (DNR și LNR) au anunțat o agravare a situației de a lungul liniei de separare. Republicile au anunțat evacuarea civililor.

La 21 februarie, liderii republicilor din Donbass s-au adresat liderului rus Vladimir Putin cu solicitarea de a recunoaște independența DNR și LNR. Șeful statului a convocat o ședință a Consiliului de Securitate, după care a anunțat recunoașterea republicilor. De asemenea, au fost semnate acorduri de prietenie și cooperare cu Republicile Populare independente Donețk și Lugansk. Duma de Stat și Consiliul Federației au ratificat aceste acorduri.

La 23 februarie, șefii DPR și LPR s-au adresat președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu rugămintea de a le ajuta să respingă agresiunea Ucrainei pentru a preveni o catastrofă umanitară și victime în rândul populației civile. La 24 februarie, liderul rus s-a adresat națiunii și a anunțat începerea unei operațiuni speciale în Ucraina pentru a proteja populația Donbassului.

La 30 septembrie, președintele rus Vladimir Putin și șefii DNR, LPR și ai regiunilor Herson și Zaporojie au semnat acorduri privind intrarea acestor regiuni în Federația Rusă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2406887