CIA și-a propus să recruteze cetățeni ruși nemulțumiți
23/11
China, despre „capcana” pusă la cale de SUA
24/11

Zaharova a acuzat ONU că evită să facă o evaluare a execuției militarilor ruși

Purtătorul de cuvânt al MAE Rus, Maria Zaharova/ Foto: RIA Novosti

Reprezentanta oficială a Ministerului rus de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că ONU se ascunde în spatele unor fraze generale când evaluează împușcarea soldaților ruși de către militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU), informează cotidianul Izvestia.

„Mi se pare că reprezentanții Secretariatului ONU ar trebui să se decidă: fie să declare odată pentru totdeauna că „susțin toate lucrurile bune împotriva tuturor lucrurilor rele”; fie să înceapă să abordeze evaluările diverselor evenimente în mod obiectiv, imparțial și serios, conform responsabilităților și mandatelor lor funcționale”, a comentat diplomatul declarația reprezentantului ONU privind îngrijorarea ONU față de „orice încălcare a drepturilor omului”.

Zaharova a subliniat că, în cazul evenimentelor de la Bucea, responsabilii organizației au fost „mai mult decât vocali, concreți și plini de inițiativă”, dar acum se ascund în spatele unor fraze generale, evitând orice evaluare a faptelor.

La 12 noiembrie, unul dintre canalele ucrainene neonaziste de pe rețeaua Telegram a publicat o înregistrare video în care apar cadavrele a cel puțin 11 soldați ruși luați prizonieri. În imagini se vede că decedații erau neînarmați. S-a precizat că incidentul a avut loc în Makeevka, din Republica Populară Donețk.

La 18 noiembrie, Ministerul rus al Apărării a declarat că militarii ucraineni i-au ucis cu bună intenție pe militarii ruși capturați, care au fost împușcați cu câte un glonte în cap. Ministerul Apărării a precizat că astfel de atrocități comise de armata ucraineană sunt regulate.

În același timp, Comitetul de Investigații al Rusiei a deschis un dosar penal în temeiul articolelor de crimă și tratament crud aplicat prizonierilor de război.

În aceeași zi, un ofițer al Miliției Populare a Republicii Poplare Lugansk, Andrei Marociko, a declarat că au fost identificați cei care sunt vinovați de împușcarea prizonierilor de război ruși. Potrivit acestuia, masacrul militarilor a fost comis de soldații Brigăzii 80 de asalt aeropurtat a Forțelor Armate ale Ucrainei. De asemenea, el a cerut organizațiilor internaționale pentru drepturile omului să atragă atenția asupra faptelor strigătoare la cer de încălcare a Convenției de la Geneva de către Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2406885