Statul Major al armatei Ucrainei, despre intensificarea ofensivei trupelor ruse în Donbass
24/11
Ministerul rus al Apărării: Distrugerile din Kiev, provocate de căderea unor rachete ucrainene
25/11

Corneliu Vlad: Moscova denunță actuala paradigmă a globalizării

Corneliu Vlad/ Foto din arhiva personală

Corneliu VLAD

Desfășurările spectaculoase și dramatice ale conflictului din Ucraina, dar și isteria și mistificările care încearcă să ascundă adevăratele sale scopuri au ca efect, între multe altele, și distragerea atenției generale de la marea miză a înfruntării între ceea ce limbajul politic de la Moscova numește Occidentul colectiv și Majoritatea mondiala a țărilor lumii. (Dovadă este și faptul că despre criza ucraineană tot mai mulți comentatori afirmă că este de fapt doar un pretext.)

Aprofundând subiectul, la reuniunea din această toamnă a Clubului ”Valdai”, președintele Putin a afirmat și argumentat că actuala paradigmă a globalizării este sortită eșecului și lumea trebuie să identifice o noua formulă de creare a unei noi ordini internaționale. De altfel, și tema din acest an a dezbaterilor ”Valdai” a stat sub genericul ”Lumea de după hegemonie: dreptate și securitate pentru toți”. Iar raportul anual al Clubului ”Valdai” întocmit de un grup de politologi ruși se intitulează “O lume fără superputeri”.

Lumea de astăzi este marcată de schimbări serioase, mari, dar care “se desfăşoară conform unui scenariu negativ”, căci includ riscuri legate de degradarea instituțiilor mondiale, erodarea principiilor securității colective, înlocuirea dreptului internațional cu așa-zise reguli, dar reguli care “nu este clar cine le-a inventat, pe ce se bazează și ce se află în interiorul lor”. Iar aceste evenimente s-au dezvoltat într-o criză sistemică de amploare în sfera militaro-politică și în cea economică și umanitară.

Atmosfera internațională se deteriorează într-un mod tot mai preocupant în principal prin ațâțarea războiului în Ucraina, provocările din jurul Taiwanului și destabilizarea piețelor mondiale de alimente și energie.

Occidentul, un conglomerat foarte complex dar neunitar, a inițiat un joc “periculos, sângeros și, aș spune, murdar” în scopul menținerii dominației sale asupra lumii, apreciază liderul de la Kremlin. Mai precis, Occidentul “neagă suveranitatea țărilor și a popoarelor, identitatea și unicitatea acestora; ignoră cu totul interesele altor state”.

Occidentul susține că viziunea sa asupra lumii și cultura sa ar trebui să fie universale, iar aceste valori trebuie să fie acceptate necondiționat de către întreaga comunitate internațională. “Simplificarea, ștergerea tuturor diferențelor au devenit aproape esența Occidentului modern”, afirmă liderul rus. Iar în spatele acestei simplificări se află “un interes meschin direct: prin impunerea valorilor lor, a stereotipurilor de consum, unificării”, prin care oponenții noștri încearcă să-și extindă piețele pentru desfacerea produselor lor.” Și aceasta intenție, nedeclarată explicit, se aplică sub formule precum globalizarea și noua ordine mondială.

Ideologia liberală de astăzi a abandonat principiile liberalismului clasic, care înțelegea libertatea fiecărei persoane ca libertatea de a spune ceea ce vrei, de a face ceea ce vrei. Astăzi se susține că “așa-zisa societate deschisă are dușmani iar libertatea unor astfel de dușmani poate și trebui limitată, dacă nu anulată. “Orice vine din Rusia reprezintă integral ”uneltirile Kremlinului”. Orice critică la adresa oponenților noștri este percepută ca ”mașinațiunile Kremlinului”, ”mâna Kremlinului”. O aiureală completă.(…) Nu poți da vina pe uneltirile Kremlinului pentru orice”, denunță energic președintele Rusiei mistificările privind globalizarea și noua ordine.

“Washingtonul, afirmă liderul rus, continuă să numească actuala ordine mondială drept liberală și americană, dar, în realitate, cu fiecare zi ce trece, această notorie ”ordine” înmulțește haosul și, aș putea adăuga, devine din ce în ce mai intolerantă chiar și în raport cu țările occidentale însele, cu încercările lor de a-și arăta orice independență.”

O adevărată nouă ordine mondială trebuie să se bazeze pe lege și drept, să fie liberă, originală și dreaptă, spune președintele Putin. Democratizarea trebuie să se aplice nu numai la nivelul statelor ci și în relațiilor dintre ele. “O democrație reală într-o lume multipolară presupune în primul rând posibilitatea oricărui popor – vreau să subliniez asta – a oricărei societăți, oricărei civilizații, să-și aleagă propriul drum, propriul sistem socio-politic”.

Economia și comerțul mondial trebuie să devină mai corecte și mai deschise, este necesară formarea unor noi platforme financiare internaționale, inclusiv cu scopul efectuării de deconturi internaționale, platforme sigure, depolitizate, automatizate și care să nu depindă de vreun centru unic de control. Trebuie păstrate și valorificate tradițiile și cultura trecutului. Dezvoltarea tehnologică nu ar trebui să accentueze inegalitatea globală, ci să o reducă. Trebuie respectate identitatea națională și calea proprie de dezvoltare a fiecărui stat.

Președintele Putin pledează pentru un proces global de integrare, argumentând: “Dacă globalizarea liberală înseamnă depersonalizare, impunerea modelului occidental în întreaga lume, integrarea, dimpotrivă, înseamnă deblocarea potențialului fiecărei civilizații în beneficiul întregului, în beneficiul tuturor. Dacă globalismul este un dictat, pentru că la asta se reduce, în ultimă instanță, integrarea este dezvoltarea în comun a unor strategii comune, în beneficiul tuturor”.

În mod concret, Rusia propune “crearea unor spații mari, construite pe baza conlucrării între țări vecine, a căror economie, sistem social, bază de resurse, infrastructură se completează reciproc. Aceste spații vaste reprezintă, în esență, baza unei ordini mondiale multipolare – o bază economică. Din dialogul lor se naște adevărata unitate a umanității, mult mai complexă, originală și multidimensională decât în viziunea simplistă a unor ideologi occidentali”.

În încheierea expunerii sale, liderul rus revine la ideea renunțării la actuala formulă a globalizării, de extracție occidentală (de fapt americană) și afirmă: “Occidentul nu este capabil să conducă de unul singur omenirea, dar încearcă cu disperare să facă acest lucru, iar majoritatea națiunilor lumii nu mai sunt dispuse să accepte acest lucru. Aceasta este contradicția majoră a noii ere. Împrumutând vorbele unui clasic, situația este, într-o măsură cunoscută, revoluționară: cei de sus nu mai pot și cei de jos nu mai vor să trăiască așa. (…) Rezolvarea constructivă a acestei contradicții este principala sarcină istorică de astăzi”. Iar “în această ordine mondială trebuie să-i ascultăm pe toți, să luăm în considerare fiecare punct de vedere, fiecare națiune, societate, cultură, fiecare sistem de viziuni asupra lumii, idei și credințe religioase, fără a impune un singur adevăr nimănui și numai pe această bază, înțelegând responsabilitatea noastră pentru soarta națiunilor, a planetei, putem construi o simfonie a civilizației umane”.

Altfel spus, viitoarea alcătuire a lumii trebuie să asigure dezvoltarea plenară și nestingherită a fiecărui stat și popor, prin integrare și conlucrare în condiții de egalitate cu celelate state ale lumii. Globalizarea, în tiparele sale actuale, nu s-a dovedit la înălțimea acestui obiectiv. Dovadă clară este faptul că în anii ‘2000 s-a declanșat criza globalizării, adică a cadrului universal pentru dezvoltarea globală – apreciază raportul anual al Clubului ”Valdai”. Iar pandemia a demonstrat că globalizarea a fost destul de reversibilă.

Criza politico-militară care a izbucnit în Ucraina s-a extins apoi pentru a afecta cea mai mare parte a lumii. “Mulți încearcă să se distanțeze în siguranță de confruntarea acerbă dintre Rusia și Occidentul colectiv condus de SUA, pentru care Ucraina a fost un pretext”, constată raportul.

Din toate aceste rațiuni, conchide documentul de la ”Valdai”, “un nou sistem este obligat să prindă contur într-o etapă viitoare a politicii globale, chiar dacă acest lucru este puțin probabil să se întâmple în curând”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2406841