Lavrov: Rusia este gata să discute despre oprirea conflictului, în cazul unei propuneri serioase
07/12
Vladimir Putin: Pericolul unui război nuclear crește, Rusia nu va folosi prima arma nucleară
08/12

Declarațiile președintelui Putin la ședința Consiliului pentru Drepturile Omului. Principalele idei

Foto: kremlin.ru

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu membrii Consiliului pentru Drepturile Omului în regim de videoconferință (în imagine). Printre subiectele discutate s-au numărat ONG-urile, sistemul judiciar al țării, precum și operațiunea specială din Ucraina, dar și protecția locuitorilor din Donbass. Ziarul „Kommersant” a selectat principalele declarații ale președintelui.

Despre mobilizare

– Discuțiile despre o mobilizare suplimentară nu își au rostul, în momentul de față nefiind necesară o astfel de măsură.

– Din cele 300.000 de persoane mobilizate, 150.000 se află în zona de desfășurare a operațiunii, adică jumătate din total. Dintre acești 150.000 care fac parte din grupare, jumătate – 77.000 – sunt în subunități de luptă. Restul se află în a doua sau a treia linie, îndeplinind funcția de trupe de apărare teritorială. Alte 150.000 de persoane nu se află deloc în gruparea de forțe. Ei sunt și acum în poligoane și centre de pregătire, unde primesc instruire suplimentară.

Despre operațiunea specială

– Timp de opt ani, drepturile locuitorilor din îndelung încercatul Donbass au fost complet ignorate de așa-zisa comunitate mondială. Consiliul nostru pentru Drepturile Omului a ridicat în mod repetat această problemă, a trimis informări la instituțiile internaționale corespunzătoare menite să asigure și să susțină drepturile omului, dar acolo, în majoritatea acestor organizații care astăzi acționează ca acuzatoare, se prefăceau că, brusc, au orbit și asurzit cu toții.

– Operațiunea militară specială este un proces de lungă durată, dar apariția noilor teritorii reprezintă un rezultat valoros pentru Rusia. Marea Azov a devenit mare interioară. Încă de pe vremea lui Petru cel Mare, Rusia a luptat să iasă la Marea Azov. Dar cel mai important lucru sunt oamenii care trăiesc în toate aceste teritorii. Rezultatele referendumului au arătat că oamenii vor să fie în Rusia și se consideră parte a acestei lumi, parte a spațiului cultural, parte a tradițiilor și limbii noastre comune. Acesta este cel mai important rezultat, iar acum ei sunt alături de noi, și sunt milioane de oameni. Este cel mai important.

– Merită să ne gândim la crearea unui organism special care să înregistreze și să investigheze crimele comise de militarii ucraineni, în special atacurile asupra zonelor rezidențiale.

– În cadrul blocului social al Guvernului trebuie creat un centru special care să rezolve problemele realibilitării răniților, un ordin în acest sens va fi pregătit zilele acestea.

– Nu există o dezertare cu caracter masiv de pe pozițiile de luptă din zona operațiunii speciale. Nici măcar nu avem lagăre, zone de detenție pentru dezertori și așa mai departe – toate acestea sunt prostii, sunt fake-uri care nu au niciun fel de fundament.

– Rusia își va apăra interesele naționale cu toate mijloacele de care dispune.

– Rusia ar fi putut deveni singurul garant al teritoriilor Ucrainei din interiorul granițelor ei actuale, dar aceasta este deja problema noilor lideri ai Ucrainei.

– Războiul nu a fost început de noi, a început în 2014, după lovitura de stat din Ucraina și a fost declanșat de autoritățile de atunci ale Ucrainei.

– Despăgubiri acordate de Ucraina pentru pagubele aduse Donbassului și altor noi teritorii ale Rusiei nu ar fi de prisos.

Despre războiul nuclear

– Pericolul unui război nuclear crește, trebuie să recunoaștem acest lucru. Rusia privește arma nucleară ca instrument de apărare, ca o posibilitate de a lansa o lovitură de răspuns/de întâmpinare. Noi nu transferăm nimănui armele noastre.

– Nu intenționăm să agităm prin aer armele nucleare ca pe un brici, alergând în toată lumea.

– Nu ne-am pierdut mințile, suntem conștienți de ceea ce reprezintă armele nucleare. La noi, forțele nucleare sunt mai avansate decât în orice altă țară a lumii.

Despre pedeapsa cu moartea

– Poziția împotriva readucerii pedepsei capitale în Rusia nu s-a schimbat.

Despre gazele naturale

– Nu este clar de ce Republica Moldova păstrează în Ucraina o parte din gazul cumpărat din Rusiaa, rog Ministerul Energiei să clarifice acest lucru.

Diverse

– Începând cu luna ianuarie, vor fi acordate plăți suplimentare medicilor din sistemul medical primar și celor de pe ambulanțe în valoare cuprinsă între 4500 (75 de euro) și 18.000 de ruble (300 de euro).

– Responsabilitatea pentru abateri comise în domeniul protecției datelor cu caracter personal poate fi înăsprită. Trebuie elaborată o propunere de a impune amenzi aplicate la cifra de afaceri pentru companiile care divulgă astfel de informații.

– Trebuie elaborată o abordare generală privind recuperarea banilor pierduți de cetățeni din conturile lor din cauza escrocheriilor.

– Trebuie să se pună capăt practicii de a transporta cu cătușe la mâini persoanele arestate preventiv pentru infracțiuni non-violente.

– Este inadmisibil ca oamenii să fie ținuți câte cinci ani în centre de detenție preventivă fără o condamnare, cazurile penale nu pot dura o veșnicie. Dacă este un dosar complicat, trebuie aplicate alte măsuri preventive.

– Trebuie suspendate urmăririle penale din Donbass declanșate în temeiul unor articole politice și care au fost începute de autoritățile ucrainene.

– Trebuie creat un program separat de reconstrucție a locuințelor și de ajutor acordat locuitorilor din Donbass.

– Apariția de noi manuale școlare de istorie și științe sociale constituie o problemă de importanță națională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2468413