Military Watch: Tancurile occidentale nu sunt bune în Ucraina din cauza caracteristilor lor
14/01
„Zelenski, în impas”. Kievul, avertizat că, după Soledar, frontul se va prăbuși
15/01

File de istorie: 80 de ani de la Bătălia de la Stalingrad. Principalele etape (III)

Un fragment din diorama „Bătălia de la Stalingrad” din Muzeul orașului Volgograd/ Foto: fotokto.ru

Acțiuni defensive pentru menținerea Stalingradului (13 septembrie – 18 noiembrie 1942)

A doua etapă a operațiunii defensive a trupelor sovietice pentru menținerea Stalingradului a început la 13 septembrie și a durat 75 de zile și nopți. În timpul acestei etape inamicul a executat patru asalturi asupra orașului cu scopul de a-l cuceri.

Primul asalt a început la 13 septembrie, după o puternică pregătire de artilerie susținută de aviație. Inamicul depășea unitățile Armatelor a 62-a și a 64-a în efective și echipament de aproximativ 1,5-2 ori, iar în tancuri de 6 ori. Eforturile sale principale au vizat capturarea centrului orașului, cu acces la fluviul Volga în zona opusă trecerii centrale.

Luptele din oraș au fost extrem de acerbe și au continuat aproape neîncetat pe străzile și piețele din Stalingrad. Chiar și generalii Wehrmacht-ului au fost uimiți de rezistența și tenacitatea trupelor sovietice. Un participant la bătălia de la Stalingrad, generalul german G. Derr a scris mai târziu: „Pentru fiecare casă, atelier, turn de apă, terasament, perete, subsol și, în cele din urmă, pentru fiecare grămadă de gunoi, a fost purtată o luptă acerbă, care a fost de neegalat chiar și în timpul Primului Război Mondial reprezentativ pentru consumurile sale gigantice de muniție. Distanța dintre trupele noastre și inamic era extrem de mică. În ciuda acțiunilor masive ale aviației și artileriei, a fost imposibil de ieșit din zona de luptă apropiată. Rușii erau superiori germanilor în ceea ce privește terenul și camuflajul și aveau mai multă experiență în luptele de baricadă înapoia cărora au ridicat o apărare puternică”.

Ziua de 14 septembrie a intrat în epopeea eroică a bătăliei de la Stalingrad ca una dintre zilele de criză ale apărării. Lupte deosebit de dure au avut loc în apropiere de silozul de cereale și gara Stalingrad-2. Cu prețul unor pierderi grele, pe 15 septembrie, inamicul a capturat înălțimea de 102 m care domina partea centrală a orașului – Kurganul Mamai. A doua zi, însă, unitățile diviziilor 13 Gardă și 112 Infanterie, în urma unor lupte crâncene, au recucerit Kurganul de la inamic.

Între 13 și 26 septembrie, inamicul a reușit să respingă formațiunile și unitățile Armatei a 62-a și să pătrundă în centrul orașului. Totodată au străpuns joncțiunea dintre  Armatele a 62-a și a 64-a, și au ajuns la Volga, dar fără să cucerească întregul mal în regiunea Stalingrad. Bătălii deosebit de aprige au fost purtate pentru capturarea gării, care de 13 ori a intrat fie în posesia unei părți, fie în posesia celeilalte.

Cartierul General al Marelui Stat-Major a întărit în mod constant trupele de apărare cu rezerve din interiorul țării. Astfel, numai între 23 iulie și 1 octombrie, în zona Stalingradului au sosit 55 de divizii de infanterie, 9 brigăzi de infanterie, 7 corpuri de tancuri și 30 de brigăzi de tancuri.

Datorită concentrării și componenței trupelor din zona fronturilor și a lungimii mari a zonelor lor de apărare, Cartierului General al Marelui Stat-Major a desființat în 28 septembrie comandamentul unificat al Fronturilor de Sud-Est și Stalingrad și le-a redenumit. Frontul Stalingrad  a devenit Frontul Don (comandant – general-locotenent K.K. Rokossovski), iar Frontul de Sud-Est a devenit Frontul Stalingrad (comandant – general-colonel A.I. Eremenko).

Al doilea mare asalt asupra Stalingradului a fost întreprins de inamic între 28 septembrie și 8 octombrie. Înaltul comandament german a cerut categoric ca Paulus să cucerească Stalingradul cu orice preț în zilele următoare. Hitler, vorbind în Reichstag la 30 septembrie 1942, a declarat următoarele: „Luăm Stalingradul cu asalt și îl vom cuceri – puteți fi siguri de asta… Dacă am ocupat ceva, nu putem fi mutați de acolo”.

Bătălia de sub zidurile Stalingradului se desfășura cu o forță implacabilă. Din 27 septembrie până pe 4 octombrie au avut loc lupte intense la periferia nordică a orașului pentru așezările muncitorești  Krasnîi Oktiabr și Barrikadî. În același timp, inamicul a lansat o ofensivă în centrul orașului, în apropiere de Kurganul Mamai (a reușit să câștige un punct de sprijin pe versantul vestic) și pe flancul drept al Armatei a 62-a, lângă Orlovka. Ritmul de avansare al unităților germane în timpul zilei a variat între 100 și 300 m.

În primele zile ale lunii octombrie 1942, formațiunile și unitățile Armatei a 62-a au ocupat poziții defensive de-a lungul malului drept al Volgăi într-o fâșie de 25 km lățime. În unele zone distanța față de firul apei nu a fost mai mare de 200 m. Deși inamicul deținea deja controlul asupra a cinci din cele șapte raioane ale orașului, nu reușise să captureze cheiul central cu căile de acces prin care trupele, armele, alimentele, combustibilul erau aduse în oraș iar răniții evacuați.

Înaltul comandament german, extrem de nemulțumit de acțiunile Armatei a 6-a la Stalingrad, i-a solicitat comandantului în mod repetat  să captureze întreg orașul cât mai repede posibil. În prima jumătate a lunii octombrie, a dislocat forțe suplimentare din Germania pentru a consolida Armata a 6-a: 200.000 de militari din care 30 de batalioane de artilerie (aproximativ 1.000 de tunuri) și 40 de batalioane de geniu destinate special pentru a lua cu asalt orașul și a duce lupte de stradă. Raportat la  formațiunile Armatei a 62-a s-a creat o superioritate în forțe și mijloace de până la 4-5 ori.

Pe 14 octombrie a început al treilea asalt asupra orașului, cel mai înverșunat, cu utilizarea unui număr mare de arme de foc. Formațiunile și unitățile Armatei a 62-a, chiar separate între ele de inamic, au continuat să apere fâșia întinsă de-a lungul malului Volgăi. Divizia 138 Infanterie (comandantul diviziei – colonelul I. I. Liudnikov), izolată de forțele principale ale armatei, a apărat o fâșie de-a lungul coastei pe un front de 700 m și o adâncime  de 400 m  cu  doar 500 de militari.

Sergenul major Iakov Pavlov care a condus apărarea celebrei ”Casa Pavlov”/ Foto de arhiva militară

Inamicul a reușit să captureze vârful și pantele nordice și sudice ale Kurganului Mamai. Din 28 septembrie 1942, până în 26 ianuarie 1943, versantul său estic a fost apărat de unități ale Diviziei 284 Infanterie (comandant – colonelul N.F. Batiuk), care în octombrie-noiembrie a respins mai multe atacuri inamice pe zi. Înverșunarea confruntării ajunsese la limita maximă. Luptele au continuat pentru fiecare cartier, fiecare străduță, fiecare casă, fiecare metru de teren. În aceeași casă, unitățile sovietice și cele germane puteau ocupa etaje diferite. Faptele eroice ale luptătorilor de la „Casa Pavlov”, care au apărat-o timp de 58 de zile, au devenit faimoase în întreaga lume. Inamicul a atacat această casă cu aviația, a executat foc de artilerie și aruncătoare, dar apărătorii casei nu s-au retras nici măcar un pas. Originea etnică apărătorilor „Casei lui Pavlov” a fost diversă: 11 ruși, 6 ucraineni, georgieni, kazahi, uzbeci, evrei și tătari.

Întregul personal, de la soldat la general, era animat de aceeași dorință – de a distruge inamicul care a atacat libertatea și independența Patriei. Motto-ul pentru toți soldații sovietici au fost cuvintele lunetistului V. G. Zaițev: „Pentru noi, soldații și comandanții Armatei a 62-a, nu există pământ dincolo de Volga. Am rezistat și vom rezista până la moarte!”. La sfârșitul bătăliei de la Stalingrad, V.G. Zaițev va fi distins cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

Timp de o lună întreagă, au avut loc lupte intense în zona de apărare a armatelor a 62-a și a 64-a, dar inamicul nu a reușit să spargă apărarea trupelor sovietice. A ieșit spre Volga doar în unele secțiuni, avansând câteva sute de metri. Trupele germane, suferind pierderi grele în pofida superiorității lor substanțiale în ceea ce privește forța și puterea de foc, nu au reușit să cucerească întregul oraș, inclusiv partea sa de coastă.

Cu toate acestea, Hitler și anturajul său, care nu doreau să accepte eșecul aparent al planurilor lor de cucerire a Stalingradului, au continuat să ceară în mod categoric trupelor o nouă ofensivă.

Al patrulea asalt asupra Stalingradului a început pe 11 noiembrie. Cinci divizii de infanterie și două de tancuri au fost aruncate în luptă împotriva Armatei a 62-a. Poziția și starea Armatei a 62-a erau extrem de dificile. Dispunea de  47.000 de militari, aproximativ 800 de tunuri și aruncătoare de mine și 19 tancuri. Până în acel moment, centura de apărare a fost împărțită în trei segmente.

Un ofițer german, comandant de batalion redă imaginea acestor acerbe bătălii ofensive: „…Salve după salve se năpustesc asupra pozițiilor rusești. Nu ar trebui să mai fie nimic viu acolo. Tunurile grele lovesc constant. Bombardierele cu cruci negre apar pe cerul luminat de primele raze de soare… Coboară în picaj și își aruncă încărcătura de bombe pe țintă cu un vuiet…. Încă 20 de metri și ei (infanteria germană) vor ocupa deja pozițiile avansate ale rușilor! Și dintr-o dată se află sub un uragan de foc. În stânga, mitralierele trag în rafale scurte. Infanteria rusă, pe care o credeam deja distrusă, apare în cratere și la punctele de tragere. Se pot vedea căștile soldaților ruși. În fiecare clipă vedem cum soldații noștri care avansează cad la pământ și nu se mai ridică, vedem cum le cad puștile și mitralierele din mâini”.

Lupte pe străzile Stalingradului, octombrie 1942/ Foto de arhivă militară

Nu au fost pauze lungi sau acalmie în luptele de pe teritoriul Stalingradului – luptele  s-au dus continuu. Stalingradul pentru germani a fost un fel de „moară”, care măcina sute, mii de soldați și ofițeri germani, distrugând tancuri și avioane. Scrisorile soldaților germani descriu în mod figurat dar și realist situația bătăliei din oraș: „Stalingrad este iadul pe pământ, Verdun, Verdun Roșu cu arme noi. Atacăm zilnic. Dacă reușim să ocupăm 20 de metri dimineața, rușii ne vor împinge înapoi seara”. Într-o altă scrisoare, un caporal german o informează pe mama sa: „Va trebui să așteptați mult timp pentru un mesaj că Stalingradul este al nostru. Rușii nu renunță, se luptă până la ultimul om”.

Până la jumătatea lunii noiembrie, înaintarea trupelor germane a fost oprită pe întreg frontul. Inamicul a fost nevoit să treacă în sfârșit în defensivă. Acesta a fost sfârșitul operațiunii strategice defensive a bătăliei de la Stalingrad. Trupele fronturilor Stalingrad, Sud-Est și Don și-au îndeplinit sarcinile, au stopat puternica ofensivă a inamicului pe direcția Stalingrad și au creat condiții pentru declanșarea unei contraofensive.

În timpul luptelor defensive, Wehrmacht-ul a suferit pierderi uriașe: aproximativ 700.000 de morți și răniți, peste 2.000 de tunuri și mortiere, peste 1.000 de tancuri și tunuri de asalt și peste 1.400 de avioane de luptă și transport. În loc de o înaintare fără oprire către Volga, trupele inamice au fost atrase în lupte prelungite și istovitoare în regiunea Stalingrad. Planul comandamentului german pentru vara anului 1942 a fost zădărnicit. În același timp și trupele sovietice au suferit pierderi grele de personal – 644 000 de oameni, dintre care 324 000 de morți și 320 ooo de răniți. Pierderile de armament s-au ridicat la aproximativ 1400 de tancuri, peste 12 000 de tunuri și aruncătoare de mine și peste 2 000 de avioane.

La 14 octombrie 1942, înaltul comandament al Wehrmacht-ului a decis trecerea la apărarea strategică pe întreg frontul sovieto-german cu sarcina de a menține cu orice preț pozițiile obținute și de a crea condițiile pentru continuarea ofensivei în 1943. În Ordinul operațional nr. 1, prin care ordona trupelor să treacă la apărarea strategică, Hitler a recunoscut, în esență, eșecul ofensivei de vară din est!

Operațiunea defensivă strategică de la Stalingrad a pregătit condițiile pentru ca Armata Roșie să lanseze o contraofensivă pentru a învinge decisiv inamicul la Stalingrad. În acest context, Marele Stat-Major sovietic a ajuns la concluzia că, pe flancul sudic al frontului sovieto-german, s-au creat cele mai favorabile condiții pentru o operațiune ofensivă în toamna anului 1942.

Preluat dela revista ”Russkaia mîsl”, Nr.11, 2022                          (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2468403