Klupov: Cum se explică succesul înregistrat de grupul Wagner, lângă Artiomovsk
23/01
Lavrov: Relațiile dintre Rusia și Occident au trecut de la războiul hibrid la unul aproape real
24/01

Narîșkin: Militarii ucrainenii amplasează arme pe teritoriul centralelor nucleare

Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin/ Foto: getty images

Serviciile speciale ale Rusiei dețin informații demne de încredere potrivit cărora militarii ucraineni amplasează arme occidentale pe teritoriul centralelor nucleare, a anunțat directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, citat de biroul de presă al instituției, relatează Vedomosti.

„Ne parvin informații de încredere potrivit cărora Forțele Armate ale Ucrainei depozitează armele și munițiile furnizate de Occident pe teritoriile centralelor nucleare”, a subliniat Narîșkin.

Detaliind, serviciul de presă al SVR a precizat că este vorba, în special, de rachete pentru sistemele cu lansare multiplă HIMARS și pentru sisteme străine de apărare antiaeriană, precum și de muniție de artilerie de calibru mare. Potrivit datelor obținute de SVR, în ultima săptămână a lunii decembrie 2022, mai multe vagoane cu arme au ajuns la centrala nucleară de la Rovno.

După cum a explicat SVR, Kievul speră că trupele rusești nu vor lansa lovituri asupra depozitele de arme desfășurate pe teritoriile centralelor nucleare, înțelegând pericolul unei amenințări nucleare. Dacă s-ar produce o detonare din cauza unei ”rachete ucrainene de apărare care și-a pierdut cursul”, autoritățile ucrainene vor învinui Moscova pentru tragedie, a adăugat serviciul de presă al Serviciului.

Anterior, autoritățile ruse au acuzat în mod repetat Ucraina de crearea unei amenințări nucleare în jurul centralei nucleare din Zaporojie. Atacurile lansate asupra unității energetice de forțele ucrainene s-au întețit în vara anului 2022. În acest context, o misiune a AIEA condusă de directorul agenției, Rafael Grossi, a fost la Centrala de la Zaporojie la începutul lunii septembrie. Pe 6 septembrie, AIEA a publicat un raport privind vizita efectuată. Organizația a cerut oprirea atacurilor asupra centralei și stabilirea unei zone de securitate în jurul acesteia. Experții nu au precizat cine a atacat situl.

Rusia a subliniat în mod repetat că nu amplasează arme la Centrala nucleară de la Zaporojie. Dar atacurile asupra unității au fost reluate în noiembrie 2022, când Ministerul rus al Apărării a acuzat Kievul că, prin acțiunile lui, creează pericolul unei catastrofe tehnogene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2468563